Peste 100 de migranți, între care 42 de copii, găsiți de polițiști într-o pensiune din Timișoara

Peste 100 de migranți proveniți din mai multe țări, între care și 42 de copii, au fost găsiți de polițiștii de la Secția 1 din Timișoara într-o pensiune din zona Traian, unde erau cazați, aceștia fiind conduși la sediul Poliției pentru verificări.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Ionuț Sârbu, a declarat că polițiștii de la Secția 1 au depistat într-o pensiune din Timișoara 105 migranți.
„Au fost identificate de către colegii de la Secția 1 un număr de 105 persoane, din care 51 de bărbați, 12 femei și 42 de minori, care provin din mai multe țări: 82 din Irak, opt din Somalia, trei din Egipt, doi din Liberia, doi din Eritreea, unul din Nigeria, doi din Iran și cinci din Siria”, a afirmat Ionuț Sârbu pentru Mediafax.
Cei 105 migranți depistați în pensiunea din zona Traian, din Timișoara, au fost conduși la sediul Secției 1 Poliție pentru a se face verificări, o parte fiind preluați de reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Locații: Timișoara
Subiecte: cote refugiați Criza refugiați intrare ilegala migranti migranti Romania Refugiaţi în România
Organizații: Poliția de Frontieră Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)