Peste 25.000 de oameni au participat până acum la pelerinajul de la Mânăstirea și peștera sfântului Andrei din județul Constanța
Câteva mii de persoane au participat la sfânta Liturghie oficiată cu ocazia praznicului Sfântului Andrei la Mânăstirea din localitatea Ion Corvin, lăcaș unde se găsește o părticică din moaștele ocrotitorului României.
Cu ocazia praznicului, dar și la această oră, peste 1.000 de persoane continuă să stea la rând pentru a se închina la altarul din peștera Sfântului Andrei, loc unde ucenicul Mântuitorului s-a adăpostit atunci când a trecut pe teritoriul Dobrogei.
În zilele premergătoare sărbătorii, dar mai cu seamă azi, numărul persoanelor care au participat la pelerinaj a crescut exponențial, a anunțat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. În total, la pelerinaj au fost aproape 25.000 de oameni.

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Adrian Onciu: Ești adolescent din mediul rural, ai între 16 și 19 ani, și încă nu știi de ce dimineața te simți femeie, iar seara, când te întorci cu vacile de la păscut, te simți dintr-odată bărbat? Tabără de activism LGBT sponsorizată de KAUFLAND
Sorin Berilă: Apel către părinți pentru stoparea taberei LGBT finanțate de Kaufland
Adulții de la Accept încearcă să ademenească în tabere minori de la țară, care se cred ”queer” și ”trans”. E normal așa ceva, e legal!? În Insula lui Epstein? Anunțul a fost răspândit și de graficianul Dan Perjovschi de la GDS și ”22”
ID DIGITAL OBLIGATORIU. Canada se transformă într-un lagăr digital – guvernul investește miliarde de dolari pentru supraveghere totală
România, cel mai mare regres demografic din ultima sută de ani! Pledoarie pentru nașterile naturale vs cezariene. Prof. Dr. Nicolae Suciu, medicul care a asistat 15.000 de nașteri, într-un Video-Interviu Exclusiv ActiveNews: Eu sunt pro-naștere naturală!
Ce spunea Călin Georgescu despre APĂ și l-au ironizat? Acum ONU recunoaște deschis: Lumea a intrat în era PENURIEI DE APĂ. ”Cine va crea primul o conductă de apă va fi bogat”
Recomandările noastre
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: IPS Teodosie
Locații: Constanţa
Subiecte: Pelerinaj peștera Sfântului Andrei
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)