ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Potrivit organizatorilor pelerinajului religios de la Iași, până miercuri seară, peste 50.000 de credincioși s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în timp ce alte câteva mii de oameni așteaptă la rândul format pe străzile din jurul Catedralei Mitropolitane.

Moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor rămâne depuse în baldachinul din curtea Catedralei din Iași până duminică.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Credincioșilor care stau noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaște li se oferă de către autorități, dar și de către Mitropolie, ceai cald și pachete cu mâncare.