Piața Universității n-are adresă, e un loc în sufletul fiecăruia dintre cei care-am fost acolo în 1990.

Eu vin din Piața Universității, ca și cum aș veni dintr-o altă patrie. Vin din cel mai naiv și mai curat timp al generației mele, vin din puterea acelor mii de suflete adunate laolaltă, zi de zi, sub aceleași idealuri și lozinci.

Au fost atunci 55 de zile care au schimbat, iremediabil, istoria vieților noastre. Felul în care suntem astăzi. Alegerile pe care le-am făcut apoi în viață.

Piața Universității a fost o punte pe care am trecut-o împreună. Definitiv, fără să ne mai putem întoarce înapoi. Și tot ce a fost acolo, bun și rău, s-a imprimat atunci în structura noastră genetică, pentru totdeauna. 

Piața Universității nu e un loc în care să ajungi cu GPS-ul. Și nu e acel spațiu unde se adună, uneori, protestatarii care nu mai încap pe facebook.

Piața Universității e un loc din inimile noastre. Ale celor care „nu ne-am luptat pentru jucării”. E un soi de acasă la care sufletul nostru se întoarce ori de câte ori ne amintim că suntem vii.
 
Piața Universității 1990 a biruit mineriada și toate orânduirile politice care au urmat. Ea nu a încetat niciodată să fie. Piața Universității eram noi.

Piața Universității suntem noi.