ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Hugh Hefner, fondatorul revistei PLAYBOY, a spus: scoate tot la lumina zilei și te vei simți mai bine. Acum, fie că îți place sau nu, filosofia PLAYBOY a devenit filosofia culturii tale. Te simți mai bine?
 
[Read Mercer Schuchardt este doctor în Ecologie media și profesor asociat de comunicare la Wheaton College, Illinois, SUA. Cea mai recentă carte publicată: Understanding Jacques Ellul, 2012 – împreună cu Jeffrey P. Greenman și Noah J. Tolly. Articolul de mai jos se intitulează, în original, HUGH HEFNER'S HOLLOW VICTORY]

Probabil că cel mai inteligent lucru pe care l-a făcut Hefner cu lansarea revistei PLAYBOY a fost să-și creeze o imagine de bărbat spiritual, urban și sofisticat care se bucură de compania a foarte-foarte multe femei tinere. Până la urmă, cine știe cât de mic ar fi fost tirajul revistei dacă, în schimb, s-ar fi autoportetizat ca un individ care se masturbează de unul singur? – Tim Carvell, "Biografii revizuite ale oamenilor faimoși” – McSweenys.net



Unul dintre riscurile profesionale ale gânditorilor creștini este tendința de a vedea pe diavol în spatele fiecărui fenomen social împotriva căruia luptă ei înșiși. Pe de altă parte, una dintre plăcerile secrete ale acestui obicei este că, din când în când, chiar dai peste el.

Fie că ești creștin sau agnostic, este foarte greu să negi victoria totală a pornografiei în cultura americană de astăzi. Hollywood-ul lansează 400 de filme în fiecare an, în vreme ce industria porno lansează 7000 de filme pe lună. În vremea boom-ului internetului, domeniul "business.com” s-a vândut pentru suma-record de 7,5 milioane dolari – dar, într-un proces judiciar, domeniul "sex.com” a fost evaluat la 65 milioane dolari. Nici nu e de mirare, de vreme ce industria porno rulează minim 10 miliarde de dolari pe an. Vedetele porno își taie calea dinspre ecran înspre cultura mainstream, arătându-se peste tot, de la Cannes la Maxim. Acum 50 de ani, fetele din America se rușinau să fie văzute în public cu prea puține haine pe ele – acum e o rușine să fii văzută cu prea multe haine pe tine. Chiar și la biserică.
 
 
Suntem martori la opera unui maestru, a unui virtuoz al manipulării identitare, care a operat în mod profund percepția psihologică, cu ușurința de a altera a unui Rasputin sau a unui Hitler. În mod curios, el nu vrea să fie recunoscut pentru asta.

Revista SALON: Care este diferența dintre reacția de azi a publicului cu privirea la pornografia pe internet în comparația cu reacția la primele apariții ale PLAYBOY?

Hugh Hefner: Păi cred că se pot face niște comparații. Dar cea mai mare diferență are de-a face cu tehnologia. Totul, inclusiv imaginarul sexual, este acum disponibil. Și este ca un fel de cutie a Pandorei – nu o mai poți închide la loc.

Păi, da, exact. Un tip cu o inteligență diabolică, un geniu al marketingului a fost cel care a deschis această cutie.

După biografiile oficiale, Hugh Marston Hefner a fost copilul cu probleme emoționale al lui Grace, o metodistă devotată, care nu l-a îmbrățișat niciodată. Așa cu spune Hefner: "Eram un copil foarte idealist, foarte romantic, provenind dintr-o familie metodistă clasică, reprimată, din Midwest. Nu exista afecțiune, de nici un fel, și nu am avut decât să evadez în visele și fanteziile produse de muzica și filmele anilor ‘30.” Nu se pomenește nicăieri de tatăl lui Hefner. Niciodată. În 1948, când Alfred Kinsey și-a lansat mitologia numită Comportamentul sexual al masculului uman – azi complet demistificată –, Hefner i-a făcut o călduroasă critică în revista liceului. La scurt timp după absolvire, a început să lucreze ca (atenție!) copywriter publicitar pentru revista Esquire – cea mai rasistă publicație pe care o puteai găsi la chioșcuri în acele zile. Dar Hugh nutrea vise mai mărețe – crearea unei reviste numite "PETRECEREA BURLACILOR”. Într-o scrisoare către investitori, el afirmă: "Sexul e o reteță sigură”.

Geniu în devenire al publicității, Hefner avea deja clară formula secretă – sexul înseamnă bani. Iată cum arată asta pe site-ul PLAYBOY:

-  De ce s-a vândut atât de bine primul număr al PLAYBOY?
-  În mare parte datorită elementului central – o fotografie nud cu Marilyn Monroe de care Hef a făcut rost de la o tipografie de calendare.

-  S-ar fi vândut PLAYBOY atât de bine dacă nu ar fi conținut poze cu femei goale?
-  Probabil că nu. Nu vom ști asta niciodată.

Nu vor ști pentru că nu vor înceta niciodată să publice poze cu femei goale, ceea ce funcționează foarte bine la ora actuală – PLAYBOY are cam 4,5 milioane de "cititori”. Iar acest succes nu era sigur atunci când Hefner a început totul. Fotograful a fost inventat în 1839, iar cuvântul "pornograf” a intrat în dicționare doar 11 ani mai târziu – dar pentru încă 114 ani, pornografia a fost foarte departe de mainstream. Singura pornografie disponibilă era ceva cu adevărat porcos, cartoline aspre imprimate cu poze alb-negru și filme cu prostituate bătrâne și diverși macho alcoolici. Era o treabă abjectă într-o piață subterană. Și pentru că trebuia să te arăți fizic pentru a face rost de ea, participarea la pornografie însemna că admiți în mod public că ești un pervers, chiar și numai în fața unui grup format din alți perverși.
 
Lucrul de care avea nevoie pornografia pentru a deveni profitabilă la nivel de mase era să fie smulsă din ghetto-ul sexual și adusă direct în sufragerie. Era nevoie de cineva care să o adopte, să o îmblânzească, să o învețe bunele maniere. Ca un fabricant de mituri de nivelul lui Walt Disney, Hugh Hefner a făcut pentru pornografie ceea ce a făcut Henry Higgins pentru Eliza Dolittle.

Ca publicitar, Hefner a simțit nevoia de a ambala sexualitatea în categorii aspiraționale, de a spune o poveste despre cum ea îi plasează pe bărbați într-un mod care nu e numai acceptabilă, ci chiar dezirabilă. Ca urmare, s-a costumat pe sine însuși ca un gentleman din epoca victoriană în salonul cu trofee de vânătoare. Lui Hefner îi aparține întreaga mitologie că aceasta este distracție "adultă” pentru "bărbați”, adăugând același parfum de pseudosofisticare care încă este exploatat, cincizeci de ani mai târziu, de baruri gen "The Gentlemen’s Club”. Mai târziu, când PLAYBOY a început să renteze financiar, Hefner a înnobilat și mai mult percepția asupra sexualității, angajând scriitori precum Norman Mailer sau John Updike pentru a scrie eseuri intelectuale pe teme culturale.
 



Mediul lui Hefner i-a reîntărit mesajul. Comparată cu toate celelalte modele de transmisie ale timpului său, PLAYBOY a avut câteva avantaje specifice. Mai întâi, ea putea fi procurată cu ușurință sau obținută prin abonament – și, prin urmare, te puteai bucura de ea acasă, în privat. În al doilea rând, ea a fost poziționată ca o revistă de masă – transmițând dintr-o singură lovitură ideea că sexul comercializat era acceptabil în cultura americană. În al treilea rând, putea atrage publicitatea pentru produse de lux care nu aveau nici o legătură cu sexul. Publicitatea nu era inițial o sursă de venit pentru PLAYBOY – înconjurându-și femeile focoase de produse sofisticate, Hefner a mai acoperit nuditatea cu încă un strat de legitimitate. Așa cum spunea un critic: 

" ‘Genialitatea’ PLAYBOY a fost că a combinat transformarea în marfă a sexului cu sexualizarea mărfurilor”.

În ciuda acestei genialități, este de reținut faptul că Hefner nu a avut suficient de mult "sânge-n instalație” pentru a-și pune semnătura pe primul număr. Așa cum e scris pe PLAYBOY.COM: "Dacă revista ar fi fost un eșec, ar fi fost mai ușor pentru el să-și găsească alt job...”. În era listelor negre, el voia să se ferească de orice eventuală acuză morală.

Dar nu trebuia să se îngrijoreze. G. K. Chesterton afirmă la un moment dat că Hitler ar fi fost aruncat de pe scena publică în hohote de râs dacă nemții n-ar fi fost atât de serioși. La fel, și Hefner ar fi fost aruncat rușinat în obscuritate  dacă americanii nu ar fi fost atât de puritani. Iar strategia lui Hefner include genialul său truc: orice acuză morală la adresa PLAYBOY presupunea faptul că te-ai uitat în revistă. Dacă era atât de dubioasă moral, atunci de ce te-ai uitat? Acesta este încă principalul motiv pentru care creștinii de toate confesiunile ignoră sau neagă orice cunoaștere a pornografiei, când ei ar trebuie să fie cei mai dornici să discute gloria și grandoarea sexualității, așa cum a fost ea lăsată de Dumnezeu. Urmând modelul lui Hefner, avocații industriei porno de azi adoră să scoată la iveală ipocrizia celor care critică pornografia în vreme ce, în același timp, atât de mulți – inclusiv criticii ei – o consumă. Dacă toată lumea o face în secret, spune Hefner, atunci de ce să fim atât de pudici și de puritani cu privire la ea? Scoate-o la lumina zilei și te vei simți mult mai bine! 

De asemenea, Hefner a avut inteligența de a-și înfrânge criticii părând că îi ia în serios. Comparată cu tacticile PR de azi – de evitare și de negare, PLAYBOY-ul de atunci era o revistă chiar onestă dpdv intelectual. În prima aparție a rubricii "Filosofia PLAYBOY”, Hefner a citat din criticii săi religioși, printre care și pastorul unitarian John A. Crane, care scria:

"Mă uimește faptul că PLAYBOY este o revistă religioasă, deși eu am o viziune mai specială asupra acestui cuvânt. Ceea ce vreau să spun este că această revistă își învață cititorii cum să ajungă în Rai. Le spune ce este important în viață, le trasează o anumită etică, le spune cum se raporteze la ceilalți, încotro să-și îndrepte atenția și energia, le dă un anumit model de urmat. PLAYBOY exprimă o viziune asupra lumii consistentă, un sistem de valori și o perspectivă filosofică.



Nu numai că PLAYBOY crează o nouă imagine a bărbatului ideal, dar de asemenea creează un mic și viclean univers independent, crează o versiune alternative a realității, în care oamenii  pot trăi în fanteziile lor. Este un gen de univers ușurel și zglobiu, o lume în care un bărbat este lipsit complet de griji, precum Peter Pan – rămas un băiețel de-a pururi. Nu există sâcâiala unor responsabilități sau nevoie, nu există complexități sau complicații”.
 
Astăzi, desigur, această "versiune alternativă a realității” este lumea în care locuim cu toții. Hefner și-a contrat și absorbit criticile continuând încă zece ani cu nesfârșite ediții pline de note de subsol și indexuri, pentru a oferi iluzia unui dialog autentic, ca și cum și lui i-ar fi păsat de esența morală a culturii. A avut loc chiar o serie de discuții detaliate cu teologi și gânditori reputați cu privire la "legătura istorică dintre sex și religie”. În concluzia acestora, rabinul Marc Tannenbaum a oferit un rezumat antologic al înfrângerii totale a taberei religioase:

"Avem de-a face cu noi realități, iar problema noastră, ca membri conștiincioși ai comunității religioase, este să ne decidem în ce măsură pozițiile noastre clasice trebuie schimbate pentru a primi aceste noi realități – în ce măsură încercăm să impunem pozițiile clasice asupra societății contemporane în încercarea de a o face să se conformeze mai mult la ceea ce în trecut consideram a fi binele, adevărul și frumosul.”

Lucrurile sunt exact cu fundul în sus: ceea ce se întâmpla de fapt era că Hefner era cel care impunea noile sale standarde asupra societății, făcându-ne să ne supunem noilor idei cu privire la bine, adevăr și frumusețe.

Dacă ai sub 40 de ani, s-ar putea să creză că lumea talmeș-balmeș a lui Hefner este cea normală, de vreme ce este lumea în care te-ai născut. Hefner a reușit să inverseze rolurile sexelor prin feminizarea bărbaților și masculinizarea femeilor. Mai întâi, Hefner a domesticit bărbații: i-a adus, din lumea exterioară, în sufragerie. Chris Colin de la revista SALON pune astfel problema: 

Universul PLAYBOY a încurajat aprecierea "lucrurilor mai fine” – literatura, o pipă bună, un pulover de cașmir, o domnișoară bine. America a fost martoră la apariția tipului de mascul urban solitar care, de teamă ca îndepărtarea sa subversivă de normele obișnuite să nu fie luată drept homosexualitate, se delectează cu noi și noi fotografii cu femei goale în fiecare lună.
 
Ecourile acestei feminizări încă se reverberează astăzi în filme precum Fight Club, acolo unde "o generație de bărbați crescuți de către femei” se întreabă de ce au cunoștință de cuvinte precum "pilotă”. Cheia către această extensie a burlăciei a fost nevoia de fenta orice suspiciune de homosexualitate – ceea ce Playboy și pornografia au avut în comun încă de la începuturile lor. Până la urmă, cererea și oferta de pornografie se desfășoară într-o proporție covârșitoare de la bărbați la bărbați. Iar pornografia asumă (și, prin urmare, solicită) din partea femeilor un apetit sexual care înainte era asociat numai cu bărbații. (Cum spune un banc: spre deosebire de femei, bărbații – pentru face a sex – nu au nevoie de un motiv, ci numai de un loc). Așa cum a declarat vedeta porno Annabel Chong în revista Harper’s Magazine cu privire la Cea Mai Mare Orgie din Lume (World’s Biggest Gangbang, în care a făcut sex cu 250 de bărbați – n.m.): "A fost o chestie foarte homoerotică... Eu am fost acolo doar pentru a garanta heterosexualitatea acestui act.”

Între timp, în lumea lui Hugh Hefner, egalitatea pentru femei a ajuns să însemne sinonimia acestora cu bărbații. Hainele unisex sunt: bărbătești. Frizurile unisex sunt: bărbătești. Salariile egale pentru aceeași muncă prestată sunt: bărbătești (în măsura în care prin acest lucru se afirmă irelevanța faptului de a da naștere, și, cu siguranță, de a crește copiii). În mare parte din cauza spiritului deschizător de drumuri al lui Hefner, bărbații au câștigat fiecare bătălie a războiului dintre sexe. Acolo unde femeile sunt egale și libere, ele sunt egale și libere să fie bărbați. Mergi să faci cumpărături la GAP. Sau ia în mână orice revistă publicată în ultimele câteva decenii. Nu va fi una în care să nu găsești un articol, un comentariu sau un chestionar care să demonstreze sau să impună ca femeile să aibă parte de mai mult sex decât au în mod curent. Există vreo evadare, vreo cale de ieșire, vreun mijloc prin care o femeie poate alege ca normele ei sociale și instinctele ei sexuale să nu fie dictate de către cultura pornografică? În America zilelor noastre, 3 din 4 convertiți la islam sunt femei. Putem numi asta jihadul hijabului.

Chiar și trupurile femeilor – mai ales trupurile lor – au devenit din ce în ce mai masculinizate în ultimii cincizeci de ani. Așa cum spune Tom Wolfe în romanul "A Man in Full”, idealul feminin de astăzi este acela al "unui băiat cu sâni”. Deși iepurașii PLAYBOY de la început arătau într-adevăr ca niște femei care ai vrea să te însori, iepurașii de astăzi sunt niște mașini sexuale uscățive. Își umplu sânii cu silicon pentru că nivelul de grăsimi din corpul lor de obicei nu permite existența unui bust mare, precum și, în multe cazuri, posibilitatea de a avea un copil (motivul biologic pentru care femeile au un plus de grăsime). În medie, o femeie normală are cam 63 de kilograme. În medie, femeile PLAYBOY cântăresc 51 de kilograme. Pamela Anderson, simbolul PLAYBOY din deceniul trecut, avea cu 11% mai puțin decât media normală pentru greutatea ei – iar o parte din acea frumusețe era doar silicon adăugat.

Filosofia PLAYBOY – care cere ca o femeie să fie slabă, infertilă și mereu disponibilă – impune o viață lipsită de copii. Și poți să faci pariu pe cutia cu anticoncepționale că avortul este partenerul de pat cel mai firesc pentru femeia-playboy de succes. Fundația PLAYBOY, aripa (hmm...!) filantropică a Playboy Enterprises, oferă granturi și donații pentru o gamă largă de proiecte, cele mai multe dintre ele implicând drepturile cu privire la reproducere și libertatea de expresie – codul industriei pentru promovarea licenței sexuale ca drept natural și a avortului ca garanție infailiblă. De aici sprijinul puternic pentru ACLU, Planned Parenthood, NARAL (ONG-uri pro-avort din SUA, n.m.) și alte organizații la fel de dârze. Pe site-ul playboyenterprises.com puteai vedea cum simbolul iepurașului Playboy se metamorfozează, cu o îndrăzneală simbolică ce îți taie respirația, într-un porumbel al păcii care își fâlfâie aripile în jurul lumii. De unde mesajul ăsta de pace? De la faptul că Hefner a făcut ca lumea să fie mai în siguranță, la o rată a divorțurilor de 50% - ceea ce îi garantează un flux constant de femei tinere, frumoase și vulnerabile financiar.

Desigur, Hefner este de partea eliberării femeilor – atâta vreme cât aceasta îi susține "incredibila mașinărie care îmi aduce cele mai frumoase femei... care vor deja... să facă parte din viața mea”. Pentru un mascul iresponsabil și agresiv sexual, ce poate fi mai avantajos decât o întreagă cultură care vede femeile ca obiecte sexuale, care vede graviditatea ca pe o boală și care oferă avortul ca soluție?

Să-l întrebăm pe Hefner însuși. Iată-l, în primul număr al PLAYBOY, arătându-le calea femeilor reale:

"Ca să fie totul clar de la bun început, nu suntem o "revistă de familie”. Dacă ești sora, soția sau soacra cuiva și ai luat revista din greșeală, te rugăm să o dai mai departe bărbatului din viața ta și să te întorci la "Revista Femeilor Casnice” (Ladies Home Companion)”.

Cu alte cuvinte, ... ăsta e clubul băiețeilor, iar aici fetițele nu au ce căuta.

Așadar, atunci când Hefner spune: "Marele beneficiar al revoluției sexuale este femeia, nu bărbatul” – ești întrutotul îndreptățit de a te scărpina în cap, confuz. Cultura porno cere de la femei exact ceea ce femeile adevărate nu au nevoie sau nu vor: corpuri costelive, sâni falși imenși, lipsa copiilor și bărbați care nu își doresc să se angajeze la nimic mai mult decât o partidă scurtă. În articolul de prima pagină a revistei Vanity Fair din martie 2001, Hefner afirmă: "Dar iată surpriza – aceasta este ceea ce își doresc ele”. Dacă asta își doresc ele, atunci de ce în lista cu întrebări de pe playboy.com, a patra dorință a femeilor care pozează în PLAYBOY este "dorința de a avea o familie”?

Până în iulie 2001, Hefner putea pretinde că nu a forțat niciodată nota înspre pornografia dură și înfiptă – un cuvânt de care PLAYBOY s-a ținut tot timpul departe. Dar fără timidul prim pas inițial al lui Hefner, nu ar fi existat Larry Flint (fondatorul revistei porno HUSTLER, n.m.), Bob Guccione (fondatorul revistei porno PENTHOUSE n.m.) și atâția alții care au împins sexul dincolo de limita acceptabilității, o limită care acum se extinde cu o mare viteză. În iulie 2001, însuși PLAYBOY, atât de mândră odată de standardele sale de "gentleman”, a trecut dincolo de limitele a ceea ce odinioară considera a fi... pornografic, achiziționând trei canale sexuale cu rating XXX de la Vivid Video, unul dintre cei mai mari producători din industria porno. PLAYBOY ENTERPRISES este astăzi forța economică dominantă în lumea pornografiei TV.

Și toate acestea au avut loc doar prin câteva trucuri sigure care te duc cu gândul direct la șarpele din grădină – cel care a jucat pentru prima oară jocul "două adevăruri și o minciună”. Aproape orice tentație începe prin oferirea adevărului … aproape complet. Femeii din grădină i s-a promis că ochii i se vor deschide, că va fi ca Dumnezeu și că va putea distinge binele de rău. Ceea ce șarpele a și făcut  - … aproape. Ochii i s-au deschis, a început să deosebească binele de rău… dar nu a devenit ca Dumnezeu. Tehnologia contemporană are propria sa versiune a acestui joc, promițând omnisciența, omniprezența și omnipotența. Pe primele două aproape că le oferă – dar nici măcar Bill Gates nu a ajuns omnipotent; ăsta e și motivul pentru care continuă să lucreze, deși nu are nevoie.

La fel, Hefner poate îndeplini două dintre cele trei promisiuni. Femeile, toarce el, sunt calea rafinată a unui gentleman către adevăr, bine și frumusețe. Hefner cu siguranță a oferit și continuă să ofere frumusețe – ce-i drept, una în două dimensiuni. Iar în perioada sa de început, femeile sale erau genul bun, curat, "întreg”, cu care bărbații puteau spera să aibă o relație romantică – cu siguranță mergând mai departe decât orice oferise deja pornografia (asta dacă nu punem la socoteală pictura pre-rafaelită și tabloul "Dejunul pe iarbă”).
 
Dar Hefner nu oferă adevărul. Scoate-o la lumina zilei, a spus Hefner, și te vei simți mai bine. Acum, fie că îți place sau nu, filosofia PLAYBOY a devenit filosofia culturii tale. Te simți mai bine?

Femeile PLAYBOY - și, în cultura pe care PLAYBOY a modelat-o atât de mult, toate femeile – sunt în principal obiecte vizuale, trunchiate metafizic și reduse astfel la atributele lor fizice improbabile. Printre consecințe: toate starurile rock femei sunt acum obligate să fie frumoase, contribuind la o scăderea a numărului de soliste vocale de calitate – nu pentru că femeile nu ar putea cânta, ci pentru că această cultură pornografică nu va da voie să urce pe scenă decât femeilor frumoase. Acest lucru este valabil și pentru prezentatoarele de știri și pentru chelnerițe, dar ironia este de două ori mai mușcătoare în industria muzicală, unde timbrul melodios al unei voci s-ar putea să nu ajungă niciodată la urechile tale pentru că îi lipsește aparența vizuală cerută de marketingul de masă. Dacă viitorul sună ca Britney Spears, atunci, vă rog, dați-ni-le înapoi pe Janis Joplin, Mamma Cass și Barbara Streisand.

Ca șarpele din grădină, Hefner a făcut toate acestea în mod camuflat. Să-l ascultăm pe Vladimir Nabokov cum o introduce și îi ia apărarea Lolitei, pe care a scris-o în 56 de zile fierbinți ale anului 1954, cu nu prea mult după lansarea primului număr din PLAYBOY. Cuvintele straniu de familiare ale lui Nabokov ar putea fi, în mod inconștient (sau conștient, cine știe?) cea mai bună descriere a lui Hefner și a PLAYBOY pe care ai putea-o găsi vreodată:

"Nu am intenția de a-l glorifica pe H.H. Fără îndoială, este un om oribil, un abject, un exemplu strălucit de lepră morală, un amestec de ferocitate și glumă care-i trădează suprema mizerie, care nu-l face atractiv. Este extrem de capricios. Multe dintre opiniile sale despre oamenii și țara aceasta sunt absurde. Sinceritatea disperată care zvâcnește din confesiunea sa nu-l absolvă de păcatele unei viclenii diabolice. Este anormal. Nu este un gentleman. Dar cât de magic poate vioara sa să implore tandrețe și compasiune pentru Lolita care ne face să fim seduși de carte și scârbiți de autor!”
 
Omul care a deschis cutia Pandorei are ceva în comun cu personajul "H.H.” al lui Nabokov. Așa cum el o spune, a trăit în permanență "viața de fantezie a unui adolescent”. Nu ai vrea să arunci o ocheadă în acestă fantezie incredibilă? Ei bine, acum poți.

Camuflaj a fost evident și în numărul din iunie 2001 al revistei Philadelphia, în eseul "Monstrul și tovărășa sa de joacă” al lui Ben Wallace. Aici, Sandy Bentley, una dintre fetele de pe copertă și fosta prietenă a lui Hefner (împreună cu sora sa geamănă, Mandy) descrie practicile sexuale curente ale lui Hefner cu suficient de multe detalii încât să te lase mut:

"Simbolul heterosexualității [Hugh Hefner]… avea dificultăți în a găsi satisfacție în timpul actului; în locul acesteia, îi plăcea ca fetele să se satisfacă una pe alta în vreme ce el se masturba și se uita la filme porno cu gay.”

Da, ați citit corect. Este dovada făcută publică de cineva care a fost acolo. Ar putea părea șocant sau ar putea părea trivial, dar confirmă în mod semnificativ faptul că Hugh Hefner întrupează ceea ce detractorii săi au afirmat vreme de ani de zile: orice formă de pornografie este, în ultimă instanță, homosexuală. Orice formă de pornografie sufocă dezvoltarea unor relații umane autentice. Orice formă de pornografie este manifestarea unei dezvoltări întrerupte. Orice formă de pornografie reduce dorințele spirituale la o mecanică newtoniană. Orice formă de pornografie, hrănită suficient de mult, secătuiește sexul până la punctul la care până și cel mai excitat țap bătrân burdușit cu Viagra este incapabil fizic să se bucure de trupurile unor femei tinere și nubile.

În ultimă instanță, Hugh Hefner este o farsă bătrână: un însingurat, unul abagiu. [în original, „a solitary master baiter” – n.m.] Înarmat cu două treimi din adevăr și cu o mașinărie de marketing bine lubrifiată, a dezmierdat cu o singură mână identitatea americană până când aceasta a acceptat fantezia sa adolescentină, a dorințelor false și a gratificării tehnologice, o moștenire care se adaugă la celelalte depozite toxice ale generației noastre.

E foarte puțin probabil ca acest unchiaș de 89 de ani să se maturizeze vreodată. Va trebui ca tu și cu mine să curățăm mizeria pe care a lăsat-o după el. 
 
 
Traducerea: Porc Ușor