Polițiștii de frontieră au descoperit 13 irakieni și iranieni ascunși în mai multe microbuze ce veneau din Turcia

Polițiștii de frontieră români cooperează cu colegii lor din Bulgaria, pentru combaterea migrației ilegale. Iar ieri, 5 martie a.c., la Punctul de trecere a Frontierei din Negru Vodă (județul Constanța), în urma activităților informativ - operative, echipe de control formate din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere al Gărzii de Coastă și din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră Negru Vodă, împreună cu polițiști de frontieră bulgari, au desfășurat o amplă acțiune pe această linie.
Astfel, s-a procedat la efectuarea unor verificări amănunțite asupra mai multor mijloace de transport, înmatriculate în Republica Moldova, conduse de cetățeni moldoveni, ce efectuau curse regulate pe ruta Turcia - Grecia - Bulgaria - România - Republica Moldova.
În urma controlului amănunțit, în interiorul a cinci autovehicule, au fost descoperite, ascunse sub banchete și în compartimentele pentru marfă, treisprezece persoane.
În cadrul primelor cercetări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak și Iran, șapte bărbați, cinci femei și un minor, fără documente de identitate asupra lor, care au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din Vestul Europei.
În baza acordului româno - bulgar, cazul a fost preluat de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Paradele depravării: cum să-ți păzești copiii de imaginile și mesajele lor. Sfaturile unei mame

Seria răpirii copiilor români de către state străine continuă. Nouă emisiune online Starea de Libertate - ActiveNews despre ”Legea Firea” în Occident

Tragedie: Sora Carla del Gaudio de la o grădiniță catolică din Piatra Neamț a murit după ”deteriorarea stării sale de sănătate”

O școală primară din Canada a adus travestiți în fața copiilor mici pentru a celebra ”Luna mândriei”

Moarte subită pentru un șofer român care lucra în Anglia: A fost găsit fără suflare în cabina TIR-ului pe care îl conducea

GREVA MERGE MAI DEPARTE. Evenimentul și Filmarea Săptămânii: Protestul Profesorilor din România - Palatul Victoria - Palatul Cotroceni. VIDEO
Recomandările noastre

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

MOARTEA ÎȚI ACORDĂ CREDIT DOAR CU BULETINUL. Ce conține cu adevărat "vaccinul". Cine răspunde pentru decesele românilor? De ce nu se vaccinează nimeni din familia noastră - Dorina-Margareta Gaftoniuc, Invitată ActiveNews

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)