Toată lumea a auzit de părintele Damaschin, preotul misionar de la Maternitatea „Cuza-Vodă” din Iași, care îngrijește sute de copii nevoiași,  îi hrănește, îi îmbracă și-i duce în tabere, totul cu ajutorul credincioșilor care îi sprijină proiectele de peste an. 

Pe părintele Damaschin îl știți. Dar nu-i știți pe copiii părintelui. Dar el le spune poveștile, pentru ca oamenii să afle ce suflete minunate sunt. Și cei cei ajutați, și care ajută.

ImunoMedica


Povestea Mihaelei a fost scrisă de părintele Damaschin pe pagina sa Facebook, la o rubrică de el intitulată - „Premianții de joi”.

„Ea este Mihaela. O fata de 17 ani, orfană de tată, care de 3 ani crește tare frumos în asociația noastră. Este unul dintre copiii care ne motivează să continuăm misiunea noastră, încăpațânându-se să ne arate că și în noroi putem găsi diamante. E o fată de nota 10, în carnet, pe verificate. Este eleva la Liceul Pedagogic, în clasa a XI-a, iar notele ei sunt mărturie că am ales bine. S-a născut în polul sărăciei din Europa, cum au titrat ziarele zile-n șir despre satul Crucea, comuna Lungani. Din fericire nu e și polul prostiei sau proștilor, cum tare le-ar mai place unora să scrie.

Să revenim, dară, la Mihaela și la povestea ei de viață.

Când ea nu avea nici trei anișori, părintele ei a murit electrocutat. Părea că pentru ea lumea toată s-a prăbușit. Rămasese singură, cu un frate abia venit pe lume și cu o mamă care nu știa încotro să o apuce. Le-a adus un tată vitreg. A mai venit pe lume și o surioară. Dar între timp și tatăl vitreg i-a părăsit. Mama și-a crescut singură pe toți cei trei copii. Acum toți sunt în Iași, la școli bune.

Vă place carnetul ei de note, așa-i? Și nouă.


Pe lângă că e foarte bună la învățătură, Mihaela are în grijă și pe sora ei mai mică, elevă în clasa a cincea la același liceu. Stau împreună la cămin, iar pentru cea mică, premianta noastră e ca o mamă. La un liceu în Iași e si fratele mijlociu. Acasă a ramas mama, care se descurcă cum poate. Muncește mai mult în gospodărie, nu are voie să facă efort prea mare, căci a suferit o operatie de hernie de disc.

Dincolo de toate necazurile, Mihaela îndrăznește să viseze și, mai mult, să lupte pentru ca visele ei să devină realitate.

«Când eram mică, visam să dau la medicină. Am renunțat la idee, nu cred că mi se mai potrivește. Acum îmi place foarte mult limba franceză, la școală chiar fac parte dintr-o trupă de teatru. Iubesc să călătoresc. Nu am plecat eu prea departe de casă, dar cred că într-o zi voi ajunge pe malurile Senei. Când termin liceul, vreau să dau la Facultatea de Geografie. Voi alege secția geografia turismului. Sunt sigură că voi reuși!», spune Mihaela.

Nu vrea să plece din țară, nu, nici gând. Vrea doar să vadă lumea. «Cum să plec de aici, din țara a cărei limbă iubesc să o ascult?», spune ea.

Mihaela este de astăzi parte din rubrica noastră «Premianții de joi».

Spuneți, dar, dumneavoastră acum. Acestea sunt valorile care merită promovate, care ar trebui să umple paginile ziarelor, nu acele poze mărturii ale depravării susținute ani la rând de un așa-zis jurnalist care se căiește acum pe la tv.

Va continua!

Dumnezeu să ne aibă pe toți în pază!”

Părintele Damaschin are dreptate. Povestea Mihaelei, poveștile celorlalți copii care sunt asemeni ei, cuminți și silitori, trebuie spuse mai departe. Pentru ca ele să devină un exemplu!