Pr. Mihai-Andrei Aldea spune că icoanele sfinților închisorilor au izvorât mir, miercuri, la Iași

Părintele Mihai-Andrei Aldea a anunțat că icoanele unora dintre cei supranumiți „Sfinții Închisorilor” au izvorât mir. Evenimentul s-a produs în cadrul unei conferințe dedicată celor care au fost martirizați în închisorile comuniste.
Deținuții politici care au avut un comportament ireproșabil, creștinesc, în timpul detenției comuniste, au fost supranumiți „Sfinții Închisorilor”.
„Au cuvântat, din suflet și cu duh, ieromonahi, preoți, mireni. Ucenici ai Părinților Iustin Pârvu, Sofian Boghiu, Adrian Făgețeanu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa etc. S-au citit din versurile adânci și pline de har ale lui Radu Gyr, Demostene Andronescu și altor martiri din Prigoanele Comuniste. S-au văzut filmele scurte, minunat alcătuite de Andrei Negoiță, închinate Părinților Gheorghe Calciu-Dumitreasa și Iustin Pârvu.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Valul de decese din sistemul medical nu se oprește: Chirurgul Gabriel Băzăvan a murit subit în Vinerea Mare, amplificând durerea și neliniștea din lumea medicală

Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Val de morți inexplicabile: Trei frați, oameni de afaceri cunoscuți din Dorohoi, răpuși pe rând în mai puțin de două luni
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României
Secțiuni: Social
Persoane: Părintele Gheorghe Calciu Părintele Iustin Pârvu Părintele Sofian Boghiu Pr. Mihai-Andrei Aldea Radu Gyr
Locații: Iaşi
Subiecte: Comunism Inchisori comuniste Sfinții închisorilor
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)