Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi în vizită pastorală la românii din Danemarca: Îmbisericirea copiilor, înseamnă salvarea părinților!

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord se află, în aceste zile, în Danemarca, unde cercetează comunitățile și parohiile de români din peninsula Iutlanda.
Vizita misionară a început cu o urgență pastorală, cauzată de moartea năprasnică a unui tânăr român din Aarhus, de 26 de ani. Trecerea sa la cele veșnice a fost vegheată duhovnicește de către Părintele Episcop Macarie și preoții români, iar trupul acestuia va fi repatriat acasă, pentru înmormântare, în urma unei colecte a românilor din Danemarca. Părintele episcop cere tuturor celor care vor citi acest comunicat, să îl pomenească, în rugăciunile lor, pe adormitul robul lui Dumnezeu Ionuț.
Sâmbătă, pe 19 noiembrie 2016, Preasfințitul Macarie a slujit Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu în biserica românească cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Ikast. Părintele episcop s-a întâlnit, ulterior, cu tinerii din parohie, alături de care a petrecut ceasuri de sfat duhovnicesc spre întărire și încredințare cu privire la cele mântuitoare.
În duminica înaintea-prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 20 noiembrie 2016, Preasfințitul Macarie s-a aflat la Aalborg, în parohia românească „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, unde a slujit Sfânta Liturghie de hram, pregustând, alături de cei prezenți, bucuria praznicului de a doua zi. La Liturghie a fost prezent și ambasadorul României în Regatul Danemarcei, Mihai Alexandru Grădinar. Dimineață, în drum spre orașul danez Aalborg, ierarhul s-a oprit și în biserica parohiei din orașul Aarhus, unde, înainte de începerea Sfintei Liturghii, a binecuvântat și a mângâiat printr-un cuvânt duhovnicesc credincioșii adunați înaintea altarului euharistic.
Programul liturgic al Prea Sfințitului Macarie a continuat cu privegherea de toată noaptea la mănăstirea românească din Ikast, urmată, luni, 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cu slujirea Sfintei Liturghii.
În cuvintele și îndemnurile sale de învățătură, Preasfințitul Macarie a abordat tema familiarizării copiilor cu viața în Hristos, pornind de la semnificația sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii Domnului. „Sfinții Ioachim și Ana, a arătat ierarhul, nu au pregetat să-și aducă fiica, de doar câțiva ani, la Templul din Ierusalim, ca dar lui Dumnezeu. Deși au așteptat, în rugăciune stăruitoare, multă vreme pentru a dobândi un copil, dumnezeieștii părinți nu au căutat să-și asigure bătrânețile ținând, lângă și pentru ei fiica lor cea preaiubită, ci au dăruit pârga iubirii lor Părintelui care binevoiește întru noi tot darul de sus. Făptuind astfel, Sfinții Ioachim și Ana au dăruit, de fapt, lumii întregi, pe cea care va deveni Maica Domnului, Maica Mântuitorului lumii. Așadar, să nu ezităm și să nu întârziem îmbisericirea copiilor noștri, care înseamnă salvarea părinților”, a îndemnat Preasfințitul Macarie.
„Ceea ce numim creștinarea, botezul copilului, este un început al unei vieți în Hristos care trebuie cultivată și întreținută prin aducerea acestuia, la sfintele slujbe ale bisericii, prin împărtășirea regulată și prin deprinderea evlaviei față de Mântuitorul, Maica Domnului și toți sfinții. Asemenea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, îi aducem pe copii la biserică, însă nu este suficient doar să-i aducem la biserică, ci este important să-i creștem și să-i educăm în Hristos și în Biserică. Astfel, fiecare copil cunoaște, asemenea suavei copile Maria, lumea curată a Ierusalimului Ceresc, și fiecare copil va deveni mult mai întărit în fața ispitelor și provocărilor duhului secularizant din lume. Un copil îmbisericit, un copil crescut în Hristos și în biserică cu siguranță că va deveni un bun creștin. Botezul nu trebuie să rămână un eveniment izolat, iar aducerea copiilor mici la biserică, duminica, pentru împărtășire, nu trebuie să fie un obicei oarecare, ci să fie ca o scufundare repetată în cristelnița harului ceresc. Acest lucru necesită o conștientizare, din partea părinților, că își aduc copilul, asemenea Sfinților Părinți Ioachim și Ana, dar lui Dumnezeu, pentru a dobândi binecuvântare și ocrotire pentru întreaga familie. Procedând astfel, vor salva sufletul copilului și își vor salva, și ei, viețile spre mântuire”, a precizat Preasfințitul Macarie.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)