Premieră în justiție: un tată poate face închisoare pentru că și-a lăsat copiii singuri și a plecat la muncă în străinătate

Procurorii din Iași au trimis în judecată un bărbat de 47 de ani, sub acuzația de abandon de familie. Constantin Petraru a ajuns în vizorul anchetatorilor după ce și-a lăsat copiii de izbeliște, într-o casă dărăpănată, și a plecat la muncă în Portugalia, informează Ziarul de Iași.
Constantin și Petronela Petraru sunt căsătoriți de mai mulți ani și au cinci copii. Doi dintre ei sunt majori și au plecat de acasă, din localitatea Trifești (jud. Iași), iar ceilalți trei copii, toți băieți, au 11, 12 și, respectiv, 14 ani și cresc în condiții insalubre și într-un mediu familial dificil.
Procurorii au stabilit că, la începutul anului trecut, Petronela Petraru a plecat de la domiciliu, din cauza tatălui copiilor, consumator înrăit de băuturi alcoolice. Ajunsă în Italia, femeia și-a găsit un loc de muncă și a refuzat să se mai întoarcă la copii, motivând că acasă este bătută. Cei trei minori au rămas astfel doar în grija tatălui, despre care procurorii spun că „provoca scandaluri pe fondul consumului de alcool, țipete, injurii, amenințări, acte de violență, motiv pentru care de multe ori cei trei copii minori fugeau de acasă, mâncau și dormeau pe unde apucau".
În septembrie 2015, copiii au discutat cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași, povestindu-le asistenților sociali că tatăl lor nu se îngrijește de ei și că se răzbună pe ei pentru că mama lor nu a mai vrut să se întoarcă din Italia. În acel moment, Constantin Petraru a fost obligat să-și ia un angajament pe propria răspundere că va avea grijă de copiii, altminteri urmând să fie decăzut din drepturile părintești.
O lună mai târziu însă, cu tot angajamentul pe care și-l luase, bărbatul a plecat la muncă în Portugalia. Ȋnainte de a-i părăsi, el le-a lăsat copiilor câteva kilograme de cartofi și fasole și patru pui. Băiatul de 14 ani era cel care le făcea de mâncare fraților mai mici. Când proviziile s-au terminat, copiii au apelat la mila sătenilor, pentru a nu muri de foame. După două săptămâni, timp în care au stat singuri în casă și au renunțat să mai meargă la școală, polițiștii din sat s-au sesizat și au informat DGASPC, iar cei trei copii au fost instituționalizați într-un centru specializat.
La începutul acestui an, Constantin Petraru s-a întors în țară și a fost pus sub acuzația de abandon de familie. El s-a apărat, susținând că le-ar fi lăsat copiilor bani și alimente pentru a supraviețui, dar și că ar fi rugat un cumnat să aibă grijă de ei. Audiat, acel om a negat însă acest lucru. „Pericolul social pe care îl prezintă abandonul de familie aduce atingere instituției familiei, care este considerată ca o valoare socială primordială în societate, iar pentru aceste considerente, fapta de abandon de familie este incriminată și sancționată de legea penală”, se precizează în rechizitoriul prin care Constantin Petraru a fost trimis în judecată.
Conform Codului Penal, abandonul de familie, „părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor (de către persoana care are obligația legală de întreținere), expunându-l (pe cel îndreptățit la întreținere) la suferințe fizice sau morale” se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)