ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, la Oradea, că „în viitorul apropiat" s-ar putea relua slujbele religioase în interiorul lăcășelor de cult, cu respectarea unor reguli și cu participarea unui număr limitat de persoane.

„Este prevăzută în planul nostru deschiderea bisericilor pentru oficierea de slujbe în interiorul bisericii. Eu sunt un om credincios, sunt un om care cred cu adevărat că este importantă prezența omului alături de Dumnezeu, care se petrece în special în biserica și indiferent de religia pe care o are fiecare cetățean, pregătim redeschiderea bisericilor. Cel mai probabil dacă nu există o evoluție foarte negativă a epidemiei se vor putea oficia slujbe în viitorul apropiat”, a declarat Ludovic Orban, fiind întrebat cînd vor fi reluate slujbele religioase în interiorul bisericilor, cu participarea credincioșilor.

Premierul a atenționat, însă, că vor fi impuse reguli de distanțare fizică.

„Va depinde în mare măsură de autoreglementarea din partea bisericii privitor la respectarea regulilor. Nu o să vedem jandarmi intrând în interiorul bisericii să stea să verifice, asta e o chestiune de autoreglementare”, a mai spus Orban.

El a susținut că în urmă discuțiilor cu reprezentanții cultelor a constatat că „există clar o atitudine responsabilă” în această privința și că în viitorul apropiat se vor putea relua ceremoniile în interior, cu un număr limitat de persoane.
 
Reamintim că joi, Patriarhia Română a cerut deschiderea lăcașelor de cult, același lucru solicitându-l și reprezentanții cultului baptist.