ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Părintele Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, spune că Biserica Ortodoxă este o țintă pentru o parte a mass-mediei datorită popularității de care se bucură și din motive politice.

Acesta susține că ținta principală a publicațiilor anti-religioase o constituie Biserica Ortodoxă, deși în România sunt numeroase culte recunoscute oficial.

„Pe de o parte, avem și noi căderile noaste, iar unul din rolurile presei e de a semnala nereguli. Pe de altă parte, datorită popularității, devenim țintă fie dintr-un scop politic (scăderea credibilității) fie din nevoia de audiență. Lucrurile populare atrag audiență. Și, să nu uităm rețeta sigură a celor 3S : sex, sânge, scandal. Dacă pui alături și ceva legat de Biserică, lumea curioasă va da năvală.Presa știe bine asta.În fond, ca mulți alții, presa face neuromarketing”, afirmă preotul jurnalist într-un interviu acordat teologului Cornelius Florin Stoica.

Întrebat despre viitorul relației presă - Biserică, preotul Tănăsescu spune că va va ajunge „Unde a ajuns și în Occident: secularism agresiv, izvorât din spiritul comercial”.