Am legat articolul apărut pe Hotnews la moartea lui Radu Beligan de cele produse de Dan Tapalagă sau Vladimir Tismăneanu la moartea lui Adrian Păunescu sau Vadim Tudor, poziții care au o linie comună: preocuparea ca decedații să nu rămână cumva cu o imagine pozitivă sau măcar neutră, potrivit expresiei "despre morți numai de bine”. 

Sub semnătura "G.S”. Hotnews titra miercuri "Marele actor Radu Beligan și opțiunile sale politice: De la elogiile aduse lui Ceaușescu la sprijinul pentru Iliescu și Ponta”. Articolul începe citând Evenimentul Zilei cu un articol tocmai din 1996, în care se reiau pasaje din cuvântarea lui Beligan la Congresul al III-lea al Educației Politice și Culturii Socialiste, cu elogii la adresa lui Ceaușescu și soției sale. Apoi este citat un discurs al maestrului Beligan la lansarea candidaturii prezidențiale a lui Ion Iliescu din 1996 și, un nou citat, de această dată de la lansarea candidaturii lui Victor Ponta, când Beligan a avut un discurs de sprijin, ocazie cu care fusese tras de urechi de Andrei Pleșu în Adevărul. 

Și cam asta e articolul. În naivitatea mea crezusem că în față morții suntem datori cu un moment de reculegere, de iertare creștinească (mai ales dacă cel trecut la cele veșnice nu are crime pe conștiința), atitudine justificată nu prin iubirea acestuia cu forța ci mai ales prin misterul pe care trecerea sa în altă lume îl aduce, și nu cu un linșaj mediatic ca nu cumva defunctul să intre în posteritate cu o imagine mai bună decât merită. Apoi mi-am amintit de articole similare la moartea lui Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor. 

Am descoperit astfel textul "Moluștele” semnat de Dan Tapalagă pe Hotnews.ro în septembrie 2015. "Moartea lui Vadim Tudor ne-a arătat, la fel ca momentul Păunescu, câți bezmetici trăiesc printre noi. Din păcate, îngrijorător de mulți: o armata de "patrioți" distruși prin subsolurile netului, cohorte de bocitoare la televiziunile de știri. Tămâierea mortului a devenit, în România, specialitatea casei. Cu cât mai grețos, cu atât mai bine. Ce derutează puțin în cazul acestui mort recent îmbălsămat în siropul televiziuinilor necrofage (unele și aceleași, România TV, Antena 3 și B1 TV) este ceva cu totul nou, neverosimil. Anume, regretul exprimat de numeroase victime scufundate în mizerie că nu mai are cine să-i porcăiască și să-i înjure cu talentul celui mai sinistru și toxic personaj politic de după '89”. Și pentru ca tămâierea mortului să nu devină specialitatea casei și la Hotnews, Tapalagă are grijă de posteritatea lui Vadim făcându-l cu ou și cu oțet. De acord, CVT nu era chiar un personaj stimabil cu excesele sale de limbaj și merita criticat în timpul vieții pentru lipsurile sale ca om, ceea ce a făcut din plin când a fost cazul și Dan Tapalagă, dar să-l vânezi imediat după moarte pentru a-i bate în cuie epitaful tău justițiar...încrâncenarea asta iacobină n-o înțeleg în ruptul capului. 

În același context a se vedea "Mortul învingător. Bulversarea valorilor” scris tot de Dan Tapalagă în noiembrie 2010, la moartea lui Adrian Păunescu. "Dacă vă uitați la televizor, aflați că a murit Eminescu doi. Iliescu reinventează galeria dizidentei românești: s-a stins o voce critică, pe nedrept considerată cântăreț la curtea lui Ceaușescu. Confuzia se tot adâncește în aceste zile. Însuși Traian Băsescu spune mai nou că, dacă Nicolae Ceaușescu ar fi stat doar zece ani în fruntea statului, era "un mare președinte în istoria românilor". Trist, pentru un președinte care condamna, în urmă cu patru ani, comunismul și ceaușismul. Și Adrian Păunescu credea exact la fel despre Ceaușescu. Vadim Tudor, așijderea. Șeful statului se așează astfel alături de două personaje sinistre, care figurează, în propriul sau raport de condamnare a comunismului, printre "stâlpii regimului" comunist”. În respectivul text, pe lângă sancționarea laudelor (considerate exagerate) pentru poet, Tapalagă protestează și pentru că moartea lui Păunescu a trezit mai multă atenție mediatică decât cea a Monicăi Lovinescu. 

În sfârșit, tot în noiembrie 2010, Vladimir Tismăneanu îi face mortului o fișa de cadre de toată frumusețea, să vadă toată lumea cine era Păunescu. Vezi "Adrian Păunescu, rapsodul comunismului dinastic”, articol găzduit pe inliniedreapta.net. 

Încă o dată. Să te războiești în pamflete, să ai dispute de idei cu cineva în timpul vieții sale e una, să îl ataci când tocmai a trecut în posteritate, fără să-ți pese că defunctul nu mai poate riposta sau că rudele sale și cei apropiați se simt loviți odată în plus denotă lipsa de delicatețe, orgoliu devastator, imposibilitatea de a ierta chiar și dincolo de lumea asta, porniri conflictuale duse la extrem. Totul sub masca spiritului justițiar. Dar cine vrea doar justiție care trece peste cadavre, care nu urmărește atât să facă dreptate cât să răzbune?