ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Președintele Academiei Române, Prof. Ioan-Aurel Pop, a scris că a aflat „cu stupoare” despre ideea de a introduce în carantină toți bătrânii cu vârsta de peste 65 de ani și că i se pare „halucinant” ce se vehiculează în acest sens.

„Aș fi scris azi despre cu totul altceva, de exemplu, despre felul cum privesc românii relația lor cu credința și cu biserica, evident, tot în contextul acestui atât de mediatizat virus, cel mai cunoscut virus din câte au fost pe lume. Dar am aflat cu stupoare că ministrul sănătății vrea „să carantineze” toate persoanele trecute de 65 de ani, „într-un hotel”, „într-o cameră cu tot confortul” etc. Mi se pare halucinant și cred, deocamdată, că acestea sunt metafore de jurnalist dornic de publicitate. Nu zic nimic, momentan, despre asta, dar atrag atenția că verbul „a carantina” nu există în limba română și, prin urmare, el nu este prezent în niciun dicționar. Acțiunea respectivă se exprimă corect printr-o locuțiune verbală, de genul „a pune în carantină”, „a plasa în carantină”, „a trimite în carantină” etc. Dar cum substantive ca „pandemie” sau „virus” fac epocă, de să nu se impună și acest sinistru verb?”, se întreabă prof. Pop.


Acesta evocă apoi cazul Elveției, arătând că deși țara respectivă stă mai rău ca România, din punct de vedere al proporțiilor, în ceea ce privește victimele coronavirusului, acolo se iau măsuri de relaxare a restricțiilor, în timp ce la noi nu este cazul.

„Mai aflu, cu speranță, că guvernul Elveției a anunțat acum două zile un plan în trei trepte de revenire treptată spre normalitate sau, mai exact, de ușurare a restricțiilor, fapt ce se va petrece în lunile aprilie, mai și iunie. Între magazinele care se vor deschide în prima etapă (finele lui aprilie), apar florăriile, cele pentru auto-decorarea și auto-repararea a caselor și pentru grădinărit. Evident, primul gând care ne vine în minte este că Elveția s-a descurcat mult mai bine decât România în combaterea pandemiei, că nu va fi avut nici cazuri prea multe de îmbolnăviri și nici de morți (închisă fiind în munții ei), cu spitalele ei supradotate cu medici, cu aparatură și echipamente. Și ce aflăm? Elveția are circa 28 000 de cazuri de îmbolnăviri și 1400 de morți, la o populație de 8,5 milioane de locuitori. Să ne reamintim că România are aproape 9 000 de cazuri de îmbolnăviri și 460 de morți, la circa 20 de milioane de locuitori. Recurgând la proporții, dacă Elveția ar avea populația României, atunci numărul infectaților ar fi cam de 65 000, iar al decedaților de 3300. Prin urmare, simplificând lucrurile, numărul de oameni bolnavi și de oameni decedați este în Elveția cam de 7 ori mai mare decât în România (nu ca numere absolute, ci ca proporții). Și atunci cum de Elveția își permite să anunțe relaxarea măsurilor, iar România anunță noi posibile restricții și chiar restricții discriminatorii?”, scrie Președintele Academiei Române.

Profesorul Pop afirmă că, pe lângă măsurile de tip medical,  este nevoie de redarea încrederii oamenilor. El se întreabă cum ar fi dacă „și guvernul nostru, pe fondul respectării stricte a restricțiilor și al pedepsirii abaterilor de la ordonanțe, să anunțe un plan de redresare treptată a țării?”.

Ioan-Aurel Pop scrie că românii au nevoie de funcționarea agriculturii, dar „nu se poate face în izolare, prin munca la domiciliu ori prin telemuncă”. 

„Ca să nu fie mai rău, în afară de comportamentul populației, de sacrificiile și de dăruirea medicilor și personalului medical, de dotarea spitalelor și de numărul mai mare de testări etc., este nevoie de încredere în suflete. Iar încrederea aceasta o pot asigura și autoritățile. Ce bine ar fi ca, în loc să ni se spună mereu că ne vom izola strașnic bătrânii până la anul, că vom purta mască toată viața, că nimic nu va mai reveni la normal, că vom trece printr-o criză economică mai mare ca aceea din 1929-1933, că vom trăi mai rău ca în război etc., să ni se și îndulcească un pic starea de disperare. Fie și cu mărunte și dulci amăgiri! Ce-ar fi ca și guvernul nostru, pe fondul respectării stricte a restricțiilor și al pedepsirii abaterilor de la ordonanțe, să anunțe un plan de redresare treptată a țării? Să ne spună cum va sprijini – precum văd că anunță Germania – agricultura și pe agricultori prin împrumuturi avantajoase, prin scutiri de taxe, plăți în avans etc. Noi, românii, am viețuit și am supraviețuit cam o mie de ani aproape exclusiv prin agricultură. Multe sectoare ale economiei vor intra în declin, dar agricultura nu are cum, fiindcă trebuie să mâncăm și să-i hrănim și pe alții. Acum chiar că avem șansa să exportăm alimente și să primim bani buni pe ele. Dar agricultura nu se poate face în izolare, prin munca la domiciliu ori prin telemuncă.
 
Chiar dacă, unii, vom pune iar mâna pe plug și pe sapă, ar trebui să fim un pic pregătiți pentru asta. Dacă vorbim numai de „carantinare”, de Corona virus și de măști, vom ajunge să murim nu de virus, ci de foame. Autoritățile au datoria să ia cele mai severe măsuri ca să asigure sănătatea populației, dar nu au datoria să demoralizeze lumea. Fără funcționare economiei suntem pierduți, chiar dacă scăpăm de molimă. Ce-ar fi să ne adunăm energiile ca elvețienii – mult mai loviți decât noi – și să ne gândim și la măsuri de ușurare a acestei apăsări cotidiene. Haideți să visăm și la parcuri deschise, la păduri înverzite, la revederi distanțate și la muncă obișnuită, de zi cu zi. Unii dintre cei dragi s-au dus departe loviți de boală, alții sunt departe fiindcă acolo i-a mânat soarta, alții sunt departe, în alt cartier sau în alt oraș, dar nu-i putem vedea direct. Noi stăm singuri, munciți de gânduri. Foarte mulți, din fericire, nu ne plictisim, dar viața nu poate continua mereu așa. Oamenii sunt ființe sociale, trăiesc unii cu alții, unii lângă alții, se ating și se îmbrățișează. Acesta este datul firii. Haideți să nu încercăm noi să-l schimbăm, ci să dăm oamenilor dramul de speranță necesar continuării vieții!”, încheie Președintele Academiei Române, Prof. Ioan-Aurel Pop.