Fiecare început de an școlar ar trebui să fie o bucurie pentru orice elev care trece pragul școlii, bucurie alături de cei dragi, în primul rând alături de părinți. Din păcate pentru foarte mulți copii din România care au părinții plecați în străinătate, începutul de an școlar, la fel ca orice altă activitate în care sunt implicați și părinții, devine o traumă, care mai adaugă o greutate în bagajul suferinței lor.

„Pe parcursul carierei mele de dascăl m-am confruntat cu astfel de cazuri, unele dintre ele foarte greu de gestionat. În general, încerc să fiu ca o a doua mamă pentru toți copiii din clasa mea, dar acești copii au necesitat o atenție cu totul și cu totul deosebită. Ei se confruntă cu stări emoționale negative: devin triști, se simt izolați, plâng, au sentimente de insecuritate", a scris pentru agenția Diaspora Azi – APDA, prof. Doina Chirodea, conform gazetaromaneasca.com.

„O întâmplare care m-a marcat foarte tare a avut loc în urmă cu opt ani, când un copil din clasa mea s-a manifestat într-un mod de neînțeles pentru părinții și bunicii lui, care considerau că are tot ce-și dorește și sub nicio formă n-ar fi trebuit să procedeze așa. 

În dimineața în care mama sa a plecat la muncă în Italia, a fugit de la școală.

După ce s-a terminat pauza și toți copiii s-au întors în clasă, am constat că el lipsea. Am anunțat imediat bunicii, am plecat la ei acasă și am început, împreună cu alte persoane să-l căutăm. Nu-l văzuse nimeni, nu aveam deloc indicii unde ar putea fi. Toți prietenii și colegii lui erau la școală. El locuia împreună cu fratele lui mai mare, la bunici. După ce am căutat în toate locurile unde ar fi putut să se ascundă, eu am insistat la bunici să căutăm și în casa unde locuia el cu părinții. Bunica nu a fost de acord, spunând că nepotul ei nu suportă să meargă acolo, deoarece nu e mama lui acolo. Inițial am înțeles motivația bunicii, apoi am insistat să căutăm totuși și acolo.

Trecuseră patru ore și eram extenuați și fizic, dar mai ales psihic. După ce am căutat peste tot și negăsindu-l, bunicul s-a așezat pe pat și a izbucnit în plâns, eu și bunica am ieșit în curte și ne-am așezat pe o bancă. La un moment dat l-am auzit pe bunic strigând foarte tare. Am crezut că i se făcuse rău și am alergat la el. Când am ajuns în cameră, l-am văzut pe Florin în brațele lui. Am ramas șocată, copilul se ascunsese în acea cameră în dulapul în care mama sa își ținea hainele. Ne-a spus că i se făcuse milă de bunicul lui, pe care îl iubește foarte mult, și de aceea a ieșit. Ținea în mâini o haină de-a mamei sale. L-am luat în brațe și el mi-a șoptit la ureche: „Doamna, n-o să mai vin la școală pentru că vor râde copiii de mine.” I-am răspuns tot în șoaptă, la ureche: „Ba da, o să vii, pentru că tu ești eroul meu, pentru totdeauna!” Aceasta a fost o întâmplare cu happy end, dar au fost situații în țară, unde au avut loc adevărate tragedii.”, a povestit aceasta.