ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O serie de persoane publice au făcut vineri declarații în legătură cu situația Sorinei din Baia de Aramă care a fost preluată împotriva voinței sale din sânul familiei care a crescut-o pentru a fi încredințată spre adopție unei familii din SUA. 
 
Procuroarea Maria Pițurcă, de la Parchetul Curții de Apel Craiova, acuzată că ar fi bruscat-o pe fetiță, a răspuns că a încercat să o ia în brațe și să o predea tatălui adoptiv. Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a dispus vineri efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova de către procurori din cadrul Serviciul de Îndrumare și Control. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, a anunțat vineri seara că a cerut un raport de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj (DGASPC) în care să se precizeze exact ce s-a întâmplat în cazul fetiței din Baia de Aramă. Și premierul Viorica Dăncilă a solicitat vineri o anchetă referitoare la modul în care autoritățile au gestionat situația minorei date spre adopție, precum și acordarea de consiliere psihologică fetiței care trebuie tratată cu atenție pentru a nu fi rănită.
 
Procuroarea Maria Pițurcă, de la Parchetul Curții de Apel Craiova, care a participat la preluarea fetiței de opt ani de la asistenta maternală din Baia de Aramă, pentru a o preda familiei care a adoptat-o, a declarat că minora era agitată, iar ea a reușit să o ia în brațe și să o predea tatălui adoptiv. La acuzația că ar fi bruscat-o pe fetiță, târând-o pe jos, procuroarea a răspuns că a fost însoțită de un psiholog și de un asistent social de la DGASP Dolj, care nu au putut interveni, motiv pentru care a intervenit ea pentru a opri starea de agitație a minorei, care urmează să fie examinată medical și psihologic, informează Agerpres.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a fost înregistrată sesizarea DGASPC Mehedinți prin care se informa că asistentul maternal refuză să o predea pe minoră părinților adoptatori după ce a rămas definitivă decizia de adopție a Curții de Apel Craiova. În plângere se arăta că asistenții maternali influențau negativ copilul referitor la părinții adoptivi și, pe perioada procesului de adopție, asistenta maternală a fost sancționată de Protecția Copilului, pentru că nu a lăsat-o pe minoră să relaționeze cu cei care urmau să o adopte. Pentru a înceta starea de deținere ilegală, întrucât asistenta maternală nu o mai putea ține pe minoră (pentru că, dacă i se întâmpla ceva minorei, ar fi răspuns părinții adoptivi, care nu o aveau, sau statul român), pentru a se stabili starea fizică și psihică a minorei, deoarece pe timpul cercetătorilor au fost solicitate anumite documente medicale din care a reieșit că minora fost internată de mai multe ori la Spitalul orășenesc Baia de Aramă cu mai multe afecțiuni dintre care și malnutriție, pneumonie, gastroenterocolită, s-a solicitat un mandat de percheziție pentru starea fizică și psihică a minorei și pentru ridicarea de documente privind starea de sănătate a acestei”, a declarat procuroarea Maria Pițurcă.

Aceasta a explicat că s-a deplasat vineri dimineață la domiciliul fostei asistente maternale, căreia DGASP Mehedinți îi desfăcuse contractul de muncă, însoțită de un psiholog și un asistent social, angajați ai DGASP Dolj.

„În același imobil locuiau mai multe persoane majore - fiii majori ai asistentei maternale, nora -, ne-am legitimat, am prezentat mandatul de percheziție și am solicitat să ne-o prezinte pe minoră. Am încercat să relaționăm cu minora, dar nu s-a putut, pentru că striga, plângea. Eram la etaj și i-am solicitat fostei asistente materiale să o liniștească. Am coborât în bucătăria de la parter, am încercat să stăm la masă și să îi explicăm ce urmează să se întâmple, dar ceilalți membri majori au început să țipe, să vocifereze și s-a creat o hărmălaie, nu ne-am putut înțelege, iar minora era în continuare agitată. Atunci am luat hotărârea să încetăm această stare a minorei. Părinții adoptivi erau cu noi, au fost cu noi și un psiholog și un asistent social de la DGASP Dolj. Trebuia să înceteze starea de deținere ilegală și să o predăm părinților adoptivi, conform hotărârii definitive. Apoi, am luat consimțământul lor pentru a fi examinată la IML (Institutul de Medicină Legală n.r.). Nu puteam să ținem minora să strige, să țipe până ridicam noi documentele privind starea acesteia. Am încercat să o iau de acolo, să o duc părintelui adoptiv. Nu știu ce imagini s-au văzut, eu am încercat să o iau în brațe, chiar am reușit, și am predat-o tatălui în brațe”, a mai afirmat Maria Pițurcă.

Întrebată de ce se zbătea copilul, procuroarea a motivat că fetiței i-ar fi fost indusă ideea că va fi luată în străinătate, unde părinții adoptivi îi vor face rău.

„Adoptatorii sunt cetățeni români care au dublă cetățenie, română și americană, tatăl adoptiv este manager, iar mama adoptivă este manager în domeniul medical în SUA. Sora domnului este doctor în psihologie și deține o clinică pentru acordare de asistență copiilor cu probleme speciale. Pe parcursul procesului de adopție, asistentul maternal a încercat să încadreze fetița într-un grad de handicap. Noi nu știm ce probleme psihice are fetița, pentru că nu am putut să relaționăm în niciun fel. Acum pot să vă spun că fetița este bine, chiar a început să relaționeze cu părinții, i s-a acordat și consiliere psihologică. Acum este la părinții adoptivi, în România, unde locuiesc aceștia la rude. Nu poate pleca din țară, pentru că, potrivit legii adopției, sunt anumite proceduri”, a informat procuroarea.

Maria Pițurcă a menționat că se va face o evaluare psihologică copilului, întrucât există un dosar în care se efectuează cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului. Aceasta a spus că fetița era inclusă în categoria copiilor greu adoptabili și că asistenții maternali au avut prioritate, însă ar fi refuzat în repetate rânduri să adopte fetița. Părinții adoptivi ar fi luat orice copil li s-ar fi oferit, dar s-au oprit la Sorina „pentru că profilul lor este compatibil cu profilul acestei fetițe”. Ulterior, s-a hotărât preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pe motiv că în zonă „asistenții maternali și vecinii induseseră ideea că minorei îi va fi rău cu părinții adoptatori”.

„Din investigațiile efectuate, a reieșit că, după ce adopția a rămas definitivă, s-a încercat de către DGASPC Mehedinți de trei ori să se ia legătura cu asistentul maternal ca să predea fetița. În momentul în care a fost invitat la DGASPC Mehedinți cu fetița, s-a prezentat singur, refuzând să aducă fetița și i-a invitat la domiciliu să ia copilul. S-au prezentat apoi cei de la DGASPC de două ori, cu organele de poliție, care nu au putut intra, potrivit dispozițiilor legale. În urma acestor refuzuri, asistentei maternale i-a fost retrasă această calitate și i-a fost desfăcut contractul de muncă cu DGASP Mehedinți. Din acel moment ea nu mai avea niciun drept pentru a deține minora la domiciliul ei”, a subliniat procuroarea Maria Pițurcă.

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a dispus vineri efectuarea unor verificări în legătură cu imaginile în care procuroarea de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova ar brusca-o pe fetița de opt ani în timpul preluării acesteia din casa asistentului maternal din Baia de Aramă pentru a fi dată spre adopție unei familii din SUA, mai arată Agerpres

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, la data de 21 iunie 2019, efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind împrejurările și modalitatea în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a exercitat supravegherea cercetării penale în cauza mediatizată, inclusiv în ceea ce privește coordonarea activității de efectuare a percheziției domiciliare din ziua de 21 iunie 2019. Controlul va fi efectuat de către procurori din cadrul Serviciul de Îndrumare și Control”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

La rândul său, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, a anunțat vineri seara că a cerut un raport de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj (DGASPC) în care să se precizeze exact ce s-a întâmplat în cazul fetiței din Baia de Aramă, adoptate de o familie de români din SUA, și să se prezinte punctul de vedere al psihologului și al asistentului social, informează Agerpres.

„Eu, ca un vechi lucrător în asistența socială, din 1995, chiar speram să nu văd așa ceva niciodată. Am văzut că și Parchetul și IPJ au anunțat că vor face verificări și vor vedea exact ce s-a întâmplat acolo. Eu am dat ordin președintelui ANPDCA (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție n.r.) să ceară un raport scris de la DGASPC Dolj să vedem, cei doi angajați de la DGASPC Dolj să ne spună exact punctul lor de vedere, al psihologului și al asistentului social. Să ne spună exact ce a fost acolo. Cel mai important acum, din punctul meu de vedere, este să ne ocupăm de starea copilului. Noi avem posibilitatea și, cu siguranță, o vom face. Avem, potrivit legislației, o monitorizare post-adopție. Atât timp cât familia va fi în România, noi vom face această monitorizare, iar când se va deplasa în SUA, avem o instituție similară cu care avem încheiat un acord de colaborare și cu siguranță vom face această monitorizare și dacă situația va șchiopăta, cu siguranță voi informa opinia publică”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, vineri la România TV.

Ministrul a subliniat că, înainte de demararea procedurii de deschidere a adopției internaționale, a fost informat asistentul maternal asupra faptului că fetița urmează să fie declarată adoptabilă, iar asistentul maternal ar fi iscălit o declarație că nu dorește să adopte copilul. Ulterior, femeia din județul Mehedinți care o avea în grijă pe fetiță a intrat în direct prin telefon și a mărturisit că acea declarație i-ar fi fost luată cu forța.

„Ministerul de Justiție o să trebuiască să verifice clar ce s-a întâmplat pe linie de autorizare și până ce s-a dat Hotărârea judecătorească (de adopție n.r). Acum, cu informația nouă precum că i s-a luat doamnei declarația cu forța, acea declarație de renunțare la adopție, cu siguranță voi sesiza ANPDCA și cu siguranță voi trimite luni și la Mehedinți și AJPIS (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială n.r) și ANPDCA. Și să sesizam Poliția, pentru că, dacă i s-a întâmplat așa ceva și i s-a luat o declarație cu forța, doamna trebuie să aibă și dovezi, iar managerul de caz trebuie să și răspundă”, a declarat apoi ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi.

Și premierul Viorica Dăncilă a solicitat vineri o anchetă în cazul fetiței de 8 ani din Baia de Aramă care a fost preluată vineri de autorități de la o asistentă maternală și dată spre adopție în urma unei hotărâri judecătorești. Șefa Guvernului a cerut consiliere psihologică pentru minora care a trecut vineri printr-o posibilă traumă emoțională.

„Am vorbit cu ministrul Muncii, cu ministrul Afacerilor Interne să demareze o anchetă, să vadă ce s-a întâmplat acolo. Sper ca și Inspecția Judiciară să facă acest lucru. Este vorba de un copil, care are sentimente și cu sentimentele lui nu trebuie să se joace nimeni. Înțeleg foarte bine acest lucru, eu sunt o mamă care a adoptat un copil și știu cât de importantă este o familie pentru un copil și cum poate să îi schimbe viața. Cred că acest lucru trebuie tratat cu atenție și, dincolo de aceste anchete, care trebuie să aibă cursul lor, trebuie să ne gândim cum ajutăm această fetiță să se integreze cât mai bine, să nu o rănim. Știu că există o hotărâre judecătorească, acolo unde hotărârea există, nu putem să intervenim, dar eu cred că trebuie să ne gândim la ce simte acest copil”, a declarat Viorica Dăncilă vineri la Neptun.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Mehedinți, însoțiți de o procuroare de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au descins vineri dimineață în casa unei familii din Baia de Aramă, pentru a lua o fetiță de 8 ani, dată în adopție unui cuplu din SUA cu cetățenie română.

Fetița locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut-o în grijă în ultimii șapte ani, dar căreia îi fusese recent desfăcut contractul de muncă, fapt pentru care autoritățile au considerat că minora locuiește ilegal la domiciliul acesteia.

În filmarea înregistrată de soțul femeii se poate vedea cum fetița plânge și se zbate pentru a rămâne alături de cea căreia îi spune „mama”, în timp ce procuroarea de la Parchetul Curții de Apel Craiova pare că ar brusca-o pe minoră, în încercarea de a o prelua din locuința familiei care a crescut-o.