Halul în care arătăm astăzi, pe lângă ce se întâmplă în politică, în Biserică, în sport, în cultură și arta sponsorizată de Soros, în imixtiunile ambasadelor în viața cetății șamd, este demonstrat foarte bine și în chestiunea Brâncuși.

Un imens creator de artă, considerat ca fiind poate cel mai mare sculptor al sec. XX pe plan mondial, a ajuns batjocura unor semidocți infantili, a unor tehnicieni mărunți, a globaliștilor mai mult sau mai puțin vopsiți. Pentru faptul că o afacere încâlcită cu o lucrare numită "Cumințenia pământului", în care Statul reprezentat de guvernul Cioloș a solicitat o subscripție publică pentru recuperarea ei de la proprietar nu a strâns adeziunile necesare, ratând momentul unei solidarizări masive, așa cum există pentru Catedrala Națională (da, acum procentul creștinilor ortodocși care mai stau pe gânduri în această chestiune este insignifiant, cu toată opoziția foarte vocală a unor heterodocși aliați cu oengiștii Soros, deci mulțumim, ați reușit să separați apele și să dați un imbold important!), cauzele fiind și o extrem de proastă mediatizare și publicitate (ultimul video este catastrofal!), startul fiind complet ratat; deci în aceste circumstanțe peste care se suprapun tensiuni externe care ne fură concentrarea, a început să fie supus unui proces de martelare însuși Brâncuși. Lucrarea în sine este evaluată incult în termenii Țăranului cu Maserati, a lui Perversu' de la Târgu Ocna sau a Oanei Zăvoranu: "E urâtă!", "Ce-i femeia aia cu capu' mare?" șcl.

Mihai Bendeac nu donează niciun leu pentru „Cumințenia pământului”, dar e mult deasupra haterilor de ocazie a tot ce-i românesc, pentru că are o motivație cu care poți să fii sau nu de acord, dar ea există: "Brâncuși, dacă ar fi rămas în România, nu ar fi reprezentat nici 10% din ce reprezintă acum. Brâncuși e al francezilor. Pentru că îl merită. Nu o spun eu. A spus-o Brâncuși. Și-atunci, nu e de porc să ne fălim cu ceva ce nu e al nostru? De ce e român? Că s-a născut aici? Zona geografică în care te naști este o întâmplare. Pentru el, a fost un ghinion. Pe care l-a îndreptat, plecând."

Să ne aducem aminte că Statul Român bolșevic, prin gura Academiei Române bolșevizate la rândul ei, a refuzat să-i primească atelierul plin de lucrări - care face astăzi faima Centrului Pompidou și e vizitat de milioane de oameni - pe motivul că ar fi "artă burgheză decadentă", iar sculptorul mediocru Ion Jalea a afirmat ca Brâncuși "nu poate fi considerat un creator", fiind aliat cu jalnicul colaboraționist G. Calinescu.

Iată că urmașii societarilor sovietizați de la acea vreme au același raționament, doar din frondă față de stat unii, din tâmpenie pură sau, la cei mai mulți, din incultură crasă, acesta fiind efectul unei școlarizări absolut deficitare în dezvoltarea culturii vizuale, o (altă) mare carență a sistemului nostru de învățământ.

În epocă au fost oameni de cultură care apreciau lucrarea și/sau pe autor: „Marile mișcări, care declanșează revoluțiile spiritului, nasc din visurile și viziunile unui cioban de pe coline, pentru care pământul nu e un câmp de exploatare, ci o mamă vie” - a scris despre „Cumințenia pământului” James Joyce în romanul „Ulisse”.

„Brâncuși mi s-a părut un sfânt. 

El este primul Pe lista mea a valorilor” - afirma teoreticianul avangardist Ezra Pound.

„Operele lui Brâncuși vor împodobi piețele lumii întregi” - se exprima entuziast scriitorul și ambasadorul Paul Morand prin anii '20.

A inspirat poeți: Lucian Blaga publica în „ Gândirea”, VI, numărul 2, martie 1926, „Pasărea sfântă”, poezie inclusă în volumul „Laudă somnului” din 1929, având ca motto: „Întruchipată în aur de sculptorul Constantin Brâncuși.”

Geo Bogza l-a așezat în inima acestui neam: "Tăind piatra și lemnul cu mâinile lui de țăran din Gorj, el a deschis artei și spiritului omenesc poarta unui nou univers. El este mai mult decât un sculptor, este un profet. Tăind piatra și lemnul cu mâinile lui de țăran din Gorj, el a impus materiei fluiditatea spiritului. El este mai mult decât un profet, este un artist de geniu. Tăind piatră și lemnul cu liniștea sufletească și înțelepciunea unui lung șir de strămoși, el a mers direct la esențe, la expresivitatea formelor primordiale, la sâmburii vieții și ai cosmosului. El este mai mult decât un artist de geniu, este un vizionar(...) El este mai mult decât un sculptor, mai mult decât un profet, mai mult decât un artist de geniu. Este un Demiurg. S-a născut la Hobița în 1876 și nu va muri niciodată".

Despre lucrarea în discuție, Tudor Arghezi spunea: "Cumințenia Pământului nu e întrecută decât în proporții și durată de portretul fratelui mai bătrân, Sfinxul." Aceleiași lucrări, Constantin Noica i-a dedicat un interesant eseu numit chiar așa, „Cumințenia Pămîntului”, apărut în revista Steaua (nr. 12/1975), fiind denunțat de un turnător la Securitate ca "subversiv".

Interesant de observat că Brâncuși, în lumea culturii, a întrunit sufragii de la stânga vremii, până la dreapta, fie că admiratorii erau francezi, români, evrei sau americani.

Sigur că au fost și detractori. Un medic român a hotărât că aici este vorba de „o idioată mongoloidă". De fapt în jurul afirmațiilor acelui medic și ale lui Arghezi, a scris Noica acel memorabil eseu.

De ce a suscitat această lucrare un enorm interes? "Cumințenia Pământului" este o piatră de hotar a revenirii la o sculptură a primordialității, prin tehnica cioplirii directe, într-o epocă în care academismul digerabil și sentimental încă mai era la mare modă. Este o sculptură care schimbă imaginea moale, lesne accesibilă esteticii romantice mic-burgheze, cu cea tare a arhetipului și a esenței.

Astăzi, un neomarxist a făcut o pagină falsă Brâncuși, în care Cumințenia Pământului este numită ”un căcat”. "Intelectualii" din USB îi cer lui Cioloș să renunțe la subscripția publică. Arătăm, iată, faptul că ieșirea din comunism nu a reușit pe deplin după atâția ani, bietul om de tranziție având pe el multă zgură a gândirii avortate.

S-au făcut speculații și asupra sumei, spunându-se că o operă Brâncuși nu poate ajunge la asemenea preț.

 

Precizări: în primăvara anului 2012, o lucrare a lui Brâncuși, "Prometeu", din bronz, a fost adjudecată în urma unei licitații cu peste 12,5 milioane de dolari la New York. O versiune mai puțin reușită a "Sărutului", a fost vândută de curând pentru 8,5 milioane dolari, fiind cumpărată de o familie de colecționari americani. 

Cel mai mare preț a fost obținut pe lucrarea "Madame L.R.". Sculptura în lemn a lui Brâncuși a făcut parte din colecția creatorului de modă Yves Saint Laurent și a fost vândută cu 29,125 de milioane de euro la licitația organizată de casa Christie's, la Paris, în anul 2009.

Din punctul meu de vedere - am spus-o și pe un post de televiziune unde am fost invitat pe subiect - Statul Român ar trebui să aibă un fond "Brâncuși" și să încerce să cumpere lucrări care ies la vânzare, mai ales că asta se întâmplă foarte rar. Brâncuși nu a lăsat prea multe lucrări, însă aproape tot ce a lăsat este la nivel de capodoperă. 

Dacă nu se poate asta, măcar să se adune bani pentru o mare expoziție Brâncuși în țară, așa cum au fost cele de la Paris sau New York, care au strâns aproape toată opera acestui artist care ne face cinste, din toată lumea. 

Includerea ansamblului de la Tg. Jiu în patrimoniul UNESCO, alt obiectiv ratat din cauza deselor schimbări de guvern, este un deziderat care poate fi împlinit cu un efort nu atât de mare.

Brâncuși nu poate fi lăsat pradă ingratitudinii unor turpizi lipsiți de intelecție dar cu gura mare, a neghiobilor care vor să facă din cultura română o tabula rasa pe altarul globalismului. 

El face parte din Patrimoniul Mondial și, chiar dacă la noi este atât de puțin cunoscut din motive pe care le-am creionat pe scurt, trebuie scos din această penumbră degradată, lipsită de o minimă igienă axiologică.