Protecţia Consumatorului apără supermarketurile şi marile corporaţii. Cum îşi bat joc zilnic de clienţii lor Carrefour, Metro şi alte magazine mari
Între consumatorii simpli și marile lanțuri de magazine, Autoritatea pentru Protecția Consumatorului (ANPC) alege să protejeze imaginea supermarketurilor. Cei care pierd zilnic sunt clienții. Ei nu pot afla dacă au fost înșelați la cântar, nici măcar atunci când marii comercianți sunt sancționați oficial. Câștigă astfel doar corporațiile, a căror imagine este protejată sistematic de funcționarii ANPC.
Un francez a cumpărat pește la București și a descoperit că a fost păcălit chiar de către conaționalii săi de la gigantul Carrefour. David Contant locuiește de opt ani în România și este maestru în arta culinară.
Francezul a descoperit cum Carrefour l-a înșelat, anul trecut, iar de atunci se luptă cu autoritățile române pentru ca publicul să fie informat despre abuzurile marilor magazine:
"Am descoperit de exemplu ce face Carrefour. Am cumpărat peștele Pangasius, dar nu pentru mine, ci doar pentru a verifica. Glazura de gheață se folosește pentru a conserva produsul mai bine. Mi-am dat seama că această glazură ajungea până la 40 la sută din cantitatea produsului. Dintr-un kilogram ai practic doar 570-600 de grame de pește. Ceva e greșit!”, ne relatează David Contant, potrivit unei investigaţii riseproject.ro.
Totul a început în decembrie 2014 când, deși a plătit pentru un kilogram de pește Pangasius, a descoperit că după decongelare 366 de grame erau de fapt apă. A cumpărat pe rând încă patru pungi, de la același magazin – "Carrefour Unirii” – și a realizat că de fiecare dată a plătit pentru gheață în loc de pește. A făcut reclamație la Carrefour, însă nu i-a răspuns nimeni.
Conform unor date statistice obținute de la ANPC, începând cu 2014, lanțul de magazine a primit cele mai multe reclamații de la consumatorii români.
David Contant s-a plâns la ANPC de calitatea produselor comercializate atât de Carrefour, cât și de alți mari comercianți. Autoritatea statului i-a comunicat lui Contant, în ianuarie 2015, că problemele sesizate de el se confirmă, dar nu i-au mai spus și ce sancțiuni au fost aplicate.
"Societatea a fost sancționată contravențional și s-au luat măsurile legale care s-au impus. Vă mulțumim pentru încrederea acordată instituției noastre și vă asigurăm de tot sprijinul nostru ”, i-a transmis ANPC lui Contant în ianuarie 2015.
Peste câteva luni, în martie 2015, maestrul culinar a primit un nou răspuns de la ANPC privind peștele. De data aceasta a fost anunțat că s-a dispus "oprirea definitivă de la comercializare a lotului existent cu data limită de consum 26.07.2015”.
Pungile cu pește Pangasius au dispărut o perioadă scurtă de la raft ca să apară ulterior cu încă o etichetă care arăta că produsul cântărește 700 de grame. De atunci, prețul produsului a crescut, deși Guvernul a redus, între timp, taxa pe valoarea adăugată la produsele alimentare, de la 24 la sută la doar nouă la sută.
Reprezentanții Carrefour au oferit un răspuns general:
"Majoritatea produselor vândute de Carrefour au prețuri similare indiferent de magazin. Carrefour își stabilește politica de prețuri de o manieră locală (referindu-ne aici și la posibilitatea activării unor promoții locale) atât în funcție de cerințele pieței, cât și de constrângerile care apar odată cu producerea, ambalarea și transportul produselor, în relația cu furnizorii săi”.
Consumatorii nu sunt despăgubiţi
Francezul a întrebat ANPC cum au fost despăgubiți clienții care au fost păcăliți cumpărând Pangasius. În iunie 2015, ANPC l-a trimis la magazinul Carrefour Unirii să își recupreze paguba de 2.45 lei, adică diferența plătită pentru gheață în loc de pește.
Contant nu s-a oprit aici. I-a întrebat pe oficialii instituției care apără drepturile consumatorilor dacă și ceilalți clienți înșelați au fost informați ca să își poată recupera paguba. Dar ANPC nu a făcut public cazul, la fel cum procedează sistematic și cu celelalte sancțiuni aplicate marilor magazine.
La magazinul Carrefour Unirii, de unde a cumpărat David Contant peștele, produsul PANGASIUS DISCOUNT BRAND se comercializează în continuare. Pe ambalaj scrie mare cantitatea acestuia: 1000 de grame și mai sunt inscripționate două gramaje care se contrazic- unul de 700 de grame pentru produs neglazurat și altul de 800g pentru același pește fără gheață.
Carrefour: "Una din etichetele aplicate pe ambalajul produsului Pangasius Carrefour Discount se referă la greutatea brută a produsului (1000 grame) care include glazura de gheață conținută de produs în stare congelată (300 grame) și produsul în sine (700 grame). Cea de-a doua etichetă a pus în valoare greutatea netă a produsului, fără glazura de gheață (aceasta informație fiind de altfel cea mai importantă pentru clienții noștri).”
În final, ANPC a amendat Carrefour pentru neregulile sesizate de francez dar fără să menționeze valoarea sancțiunii.
"M-am simțit ca o minge de ping-pong. Stânga, dreapta… nu aici, dincolo… Și întotdeauna ajungi la ANPC”, susține Contant, adăugând: "Te învârți în jurul ANPC, te duci în altă parte cu plângerea ta și ești trimis înapoi la ANPC.Aveți idee cum își îndeplinește instituția asta rolul pe care îl are? Pentru mine au construit un zid și nimic nu e transparent. (…) Este un zid care protejează. Ce este în spatele acestui zid? (…) Noi nu știm ce este pentru că nu există transparență. Este foarte ciudat, foarte ciudat!”
ANPC lucrează în favoarea supermarketurilor, şi nu a clienţilor
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, aflată în subordinea Guvernului, trebuie să verifice marii comercianți pentru a-i proteja pe consumatori. În plus, instituția are datoria să combată practicile care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. Însă publicul nu știe ce magazine sunt controlate de ANPC, ce amenzi s-au aplicat sau ce măsuri s-au luat ca să-i apere pe consumatori.
Paul Silviu Anghel, directorul general al ANPC, a invocat legea și a răspuns solicitării riseproject.ro că informațiile nu sunt publice, motivând printre altele că acestea ar aduce atingere principiului concurenței loiale și că operatorii economici controlați au dreptul la confidențialitate.
Avocatul Gheorghe Piperea susține însă contrariul:
"Cu siguranță că trebuie să se publice aceste informații și trebuie să știe toată lumea ca să se asigure efectul de prevenție. Cum rămâne cu toate acele spectacole pe care le dau când se duc prin piețele publice sau pe litoral și îi arată și la față pe acei vânzători. Nu e și acolo vorba de protecția dreptului la confidențialitate?! (…) Argumentul este fals de la un cap la altul! (…) Probabil că marii avocați ai hipermarketurilor, plătiți cu onorarii obscene… au fost pe la ANPC și au spus să nu cumva să faci publice chestiile astea că uite ce facem noi, te dăm în judecată pentru defăimare. Nu există așa ceva! ANPC-ul este o autoritate, printre altele, asta face! Publică informații de acest gen. Negative! (…) Ce e asta?! Aperi drepturile consumatorilor sau ale supermarketurilor?! Supermarketurile au toate drepturile din lume și toți avocații din lume. Nu e cazul ca și această autoritate să se transforme în avocatul lor din oficiu.”
Mari nereguli şi la METRO
Francezul a descoperit nereguli și la produsele comercializate de un magazin METRO din București. Alimente cu o greutate mai mică decât cea specificată pe ambalaje. Contant a găsit produse alimentare precum slănina afumată ARO, kaiserul afumat ARO sau bacon-ul Horeca Select au mai puține grame decât scria pe etichetă.
Nemulțumit de atitudinea ANPC, francezul s-a dus și la Biroul Român de Metrologie Legală (BRML).
Contant: "M-au luat în serios și au mers să controleze. Au ajuns la concluzia că aveam dreptate în privința gramajelor. (…) Magazinul METRO a continuat să vândă produsele chiar dacă a primit amenzi. Am verificat după vreo 3 trei luni! Pentru mine e o mare fraudă, un caz penal. Au primit amendă și ei continuă să vândă. Am depus un dosar la Antifraudă, pentru că e vorba de escrocherie organizată. Nu e doar un METRO.”
În iulie 2015, inspectorii de la metrologie au început să verifice toate magazinele METRO din țară în baza sesizării făcute de Contant. Toate produsele reclamate de francez sufereau de o diferență considerabilă de gramaj.
Magazinele au fost amendate și inspectorii au cerut retailerului să retragă produsele de pe piață. La scurt timp, Contant a descoperit că slănina și kaiserul reclamate de el erau la raft din nou. A mers din nou la Biroul de Metrologie Legală. Inspectorii au verificat și magazinele METRO au fost iarăși amendate. Corneliu Dragomir, director în cadrul Biroului Român de Metrologie Legală, declară:
"Noi putem să repetăm aceste controale de câte ori este nevoie. Mai tare decât să-i arzi la bani..nu. Altă soluție ar fi să informăm o autoritate superioară nouă. (…) Fiind vorba de lanțuri așa de mari, trebuie să existe dovezi suficiente și destul de puternice. Noi am luat măsurile care ne stau nouă în competența noastră.”
Ce spun reprezentanții METRO:
"Controalele la care faceți referire în perioada menționată au fost aplicate unor produse diferite (din aceeași gamă), și nu acelorași produse. În plus, diferențele mici de gramaj (de ordinul gramelor) provin din includerea ambalajului primar (folia de împachetare) în gramajul total al produsului. Întrucât articolele în cauză sunt ambalate de către furnizorii colaboratori, aceștia au responsabilitatea contractuală de a se asigura că ambalarea fiecărui produs a fost realizată corespunzător și în conformitate cu legea în vigoare.”
Din cele 31 de magazine deținute de retailerul METRO, 15 au primit amenzi în valoare totală de 92,5 mii de lei. Conform Ministerului de Finanțe, Metro Cash & Carry Romania SRL a avut anul trecut încasări de aproape 4,5 miliarde de lei, iar Carrefour Romania SA a încasat peste 4.5 miliarde de lei.
Sursa foto: riseproject.ro
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Dr. Geanina Hagimă: ANALIZĂ DE LABORATOR - Praful saharian și post-saharian – date din România. De ce sunt ignorate cauzele bolilor și sunt preferate tratamentele experimentale?
Cancan: Vedeta TVR Nadine Vlădescu a fost trimisă la psihiatrie! S-a ales cu brățară la picior, după ce a terorizat 3 bărbați, inclusiv pe colegul de muncă Marian Olaianos
Un oraș din SUA, asaltat de bande de imigranți înarmați, care le intră în case și le confiscă apartamentele. Trump: “Oamenii sunt terorizați. Trebuie să desfășurăm cea mai amplă expulzare din istoria țării noastre” - VIDEO
Recomandările noastre
ATENȚIE LA CONTRACTUL EDUCAȚIONAL! Vă poate expune copiii ideologiei de gen și bazelor de date biometrice planetare. Părinții și profesorii, speriați prin abuz psihologic cu amenzi de mii de lei. Nu vă lăsați intimidați!
Paștele la Comun. Patriarhul aruncă bomba: Catolicii trec la Calendarul Vechi – BOR și Ispita Ereziei
Secțiuni: Social
Locații: România
Organizații: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) Carrefour Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)