Protestul împotriva vaccinării obligatorii continuă. Costel Stanciu: „Ploaia nu ne împiedică să luptăm pentru drepturile copiilor noștri. Credem că într-un fel sau altul lucrurile sunt deja aranjate și putem avea surprize la votul final”

Asociația Pro Consumatori alături de alte 10 organizații neguvernamentale (Alianța Părinților din România, Asociația Lion Mentor, Asociația Pro Decizii Informate, Alianța pentru Demnitate Națională, Asociația Civica Dreptate, Fundația Institutul pentru Cercetări Psihosociale și Bioetică, Fundația pentru Știință și Sănătate, Asociația pentru Apărarea Dreptului la Proprietate și Sănătate al Cetățeanului, Asociația pentru Dezvoltarea Copilului și a Familiei, Asociația Învață să Zbori) atrage atenția asupra erorii grave în care se află Parlamentul României în privința adoptării, peste câteva zile, a unei legi neconstituționale privind vaccinarea obligatorie a adulților.
Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie, adoptat de Guvern, este primit în continuare cu proteste.
Pentru a patra săptămână consecutiv, Palatul Parlamentului a fost pichetat de protestatarii care cer anularea proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie.
„Ploaia nu ne împiedică să luptăm pentru drepturile copiilor noștri! Solicităm eliminarea obligativității vaccinării copiilor și adulților din proiectul de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților!”, a scris Costel Stanciu pe Facebook.
„Suntem în a patra săptămână de protest unde încercă să-i sensibilizăm pe deputații români care au un proiect de lege prin care vor să oblige întreaga populație a României, copii și adulți, să fie vaccinați la ordinul guvernului. Ne-am săturat de cizma care vor să ne-o pună pe gât guvernanții încercând să ne distrugă sănătatea ”, a spus Dan Grăjdeanu, Frăția Ortodoxă „Sf. Gheorghe”.
„Suntem în situația în care Parlamentul urmează să decidă vaccinarea obligatorie a tuturor românilor. Nu este normal ca să existe o astfel de obligativitate pentru că noi avem certitudinea că vaccinurile care vor fi obligatorii nu sunt benefice sănătății. Au fost atâtea cazuri prin care s-a dovedit că au fost alte interese în spatele vaccinurilor care s-au administrat. Au fost vaccinuri neconforme, au fost reacții care au distrus persoanele vaccinate și care nu s-au recunoscut. Considerăm că fiecare om trebuie să fie stăpân pe propriul corp, fiecare părinte este singurul în măsură să decidă ce este mai bine pentru copilul lui”, a spus Mihai Tociu, fundația „Romanian Children`s Appeal”.
„Din păcate reprezentanții societății civile nu au fost chemați la o dezbatere în cadrul comisiei pentru Sănătate publică din Camera deputaților. A fost mai mult o audiere, ceea ce dă dovadă că nu există transparență în acest proiect legislativ. Credem că într-un fel sau altul lucrurile sunt deja aranjate și putem avea surprize la votul final” a spus Costel Stanciu, asociația „Pro Consumatori”.
Proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România a fost inițiat de Ministerul Sănătății și a avut un parcurs administrativ plin de ilegalități. În luna mai, anul curent, a fost supus dezbaterii publice o schiță de proiect de lege alcătuită din 27 de articole, din care lipsea un articol de lege (articolul 26 apărea doar numerotat), fără sancțiuni administrative pentru părinți și adulți, și se referea numai la vaccinarea obligatorie a copiilor. În luna septembrie, am avut surpriza să vedem pe site-ul Camerei Senatului un proiect de lege format din 77 de articole, în care se prevede vaccinarea obligatorie atât a copiilor, cât și a adulților, sancțiuni administrative de până la 10.000 de lei pentru părinți, adulți și angajatori, dar și posibilitatea decăderii din drepturile părintești și instituționalizarea copiilor în centre de plasament pentru părinții care refuză să-și vaccineze copiii.
În data de 23 octombrie 2017, acest proiect de lege a fost adoptat de către Camera Senatului cu 99 de voturi pentru și o abținere din partea senatorului Eugen Teodorovici, în timp ce 36 de senatori nu au participat la vot. În prezent, acest proiect de lege se află la Camera Deputatilor unde urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate și să fie supus votului final al celor 329 de deputați. Camera Deputaților este cameră decizională pentru acest proiect de lege, având posibilitatea să elimine obligativitatea vaccinării din acest proiect.
Pentru a atrage atenția cetățenilor României și mass-mediei asupra abuzului constituțional săvârșit de către Guvernul României și Senatul României, APC a organizat următoarele adunări publice: în data de 17 septembrie în Parcul Izvor, 22 octombrie în Piața Constituției, 29 octombrie Lanț uman în jurul clădirii Parlamentului României, precum și pichetarea sediilor partidelor politice parlamentare în data de 31 octombrie și 1 noiembrie, acțiune care s-a concretizat cu depunerea unui memoriu cu argumente sociale, bugetare, medicale și legislative, la sediul fiecărui partid, memoriu semnat de către 11 organizații neguvernamentale.
Pe același subiect

Av. Gheorghe Piperea: Cum să nu iei amendă dacă nu te autorecenzezi online. Ce „surpriză”: oirovizionul fu câștigat pă valoare!

Președintele Asociației COLECTIV vrea justiție până la capăt: E bine că s-a încheiat o primă etapă. Continuăm, să vedem CINE s-a opus transferului răniților în străinătate

Av. Elena Radu: Ce se ascunde în spatele recensământului populației și locuințelor
Recomandările noastre

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!

INAMICUL STATULUI ORWELLIAN. Anihilarea savantului Sucharit Bhakdi: celebrul om de știință care a demonstrat falsitatea teoriilor oficiale ale pandemiei COVID este acuzat în instanță de ANTISEMITISM cu propunerea revocării titlului de profesor universitar
Persoane: Costel Stanciu
Locații: București
Subiecte: Legea vaccinării obligatorii 2020 reactii adverse vaccinare Vaccinarea obligatorie Vaccinuri periculoase
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)