Psihologii de la ISTT oferă GRATUIT consiliere tuturor celor implicaţi în tragedia de la Club Colectiv

Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei a dat un comunicat de presă prin care își oferă sprijinul necondiţionat tuturor celor afectaţi de tragedia de la Club Colectiv.
„Suntem cu toţii întristaţi și dorim să transmitem condoleanţele și regretele noastre sincere pentru toţi cei implicaţi în vreun fel în tragedia care a avut loc vineri, 30 octombrie, în clubul Colectiv.
Ȋn aceste momente dificile, echipa de psihologi a Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei este alături de toţi cei implicaţi în evenimentul tragic de vineri seară, precum și de familiile lor.
Noi știm cât de importantă este intervenţia psihologică timpurie și adecvată în aceste situaţii extrem de dificile, și pentru ca misiunea noastră este să fim alături de cei care vor să traverseze aceste situaţii traumatice cu minimul de dificultăţi și disconfort posibil, vrem să oferim sprijinul nostru tuturor celor implicaţi.
Toată echipa de psihologi a Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei este pregatită să primească orice persoană aflată în nevoie de sprijin în aceste momente grele - programul de 6 ședinţe de asistare psihologică de criză este oferit gratuit de ISTT. Pentru a beneficia de acest program, cei interesaţi trebuie sune la numărul de telefon 0730 285 582 (psiholog Rodica Dimulescu) sau să trimită un e-mail la asistare@psihotrauma.ro
Facem un apel către toate instituţiile medicale care îngrijesc răniţi și care iau contact cu rudele și prietenii acestora să îi îndrume către noi și să dea mai departe aceste informaţii. De asemenea, reprezentaţii spitalelor pot contacta ISTT la numărul de telefon 0729 729 049 (psiholog Mădălina Pătra), pentru a solicita intervenţie psihologică în spital.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)