Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu spulberă orice speranță: Slujbele de Florii și de Înviere vor fi săvârșite fără credincioși. REMEMBER PLANDEMIA 2020

Slujbele de Florii și de Înviere vor fi săvârșite fără credincioși, cu bisericile închise, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, într-o declarație făcută agenției Agerpres.
„În condițiile aspre ale actualelor reglementări valabile în starea de urgență, slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii și cea a Învierii, vor fi săvârșite în biserici, din nefericire, fără credincioși. Aceștia le pot urmări/asculta (pe cele de la Catedrala Patriarhală) în primul rând prin intermediul Televiziunii și Radioului Patriarhiei Române, Trinitas, sau online prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor și parohiilor. Firește că această modalitate de 'participare' virtuală la slujbe, mai ales într-o perioadă atât de densă spiritual cum este cea prepascală, nu este una care să poată suplini cu adevărat reala participare, dar în contextul trist și nefiresc prin care trecem acum împreună este o posibilitate de a rămâne sufletește aproape de viața liturgică a Bisericii", a declarat Vasile Bănescu pentru Agerpres.
Articol apărut inițial pe 7.04.2020, republicat în seria REMEMBER PLANDEMIA.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

FILMAREA ZILEI: Dacian Cioloș, refuzat de un taximetrist pe Aeroportul Henri Coandă

Femeile care au acuzat-o pe Brigitte Macron că s-a născut BĂRBAT, achitate de Curtea de Apel din Paris. Pot relua și expune acuzațiile liniștite!

Tras pe linie moartă după ce a participat la un miting pro-Georgescu. Povestea unui polițist din trupele speciale, cu 20 de ani de experiență, care a fost persecutat pentru curajul de a-și apăra convingerile

Michelle Pfeiffer vs Bill Gates: Actrița îl acuză pe miliardar de contaminarea mâncării

Scandal diplomatic: un etnic maghiar a fost bătut până la moarte la mobilizarea în Ucraina

Avertismentul Profesorului Ilie Bădescu: Din cauza prăbușirii natalității un sfert din satele din județul Dolj se află în risc de dispariție
Recomandările noastre

De ce președintele Nicușor Dan are dreptate cu privire la luptătorii anticomuniști. În atenția CCR: INST al Academiei Române: Mișcarea Legionară nu a fost fascistă. 75% din deținuții politici erau legionari

Războiul Lung: ultima rundă

”Dacă citez din Corneliu Codreanu, ”cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată” e posibil să iau pușcărie. Dar dacă strig ”îmi bag p*la în România, mă p*ș pe ea”, primesc aplauze!" - Observația Zilei

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”
Persoane: Vasile Bănescu
Locații: București Patriarhia Română
Subiecte: Covid-19 închiderea bisericilor Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan Plandemia REMEMBER PLANDEMIA Sfintele Paști
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)