ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



După ce a hotărât ca una dintre stații să se numească Colectiv, revenind apoi asupra deciziei, reprezentanții Regiei au trimis un autobuz la locul unde s-a petrecut tragedia.

Autobuzul ar fi fost închiriat de o profesoară, care a creat contul "Colectiv 30 octombrie" pe Facebook.

''Din ce am înțeles este un gest al nostru în memoria victimelor din club. Mie mi s-a transmis că între orele 14 și 16 am o cursă specială, mi s-a spus că trebuie să vin aici și să staționez, sub coordonarea doamnei'', a declarat șoferul RATB.

„Eu am trimis un mesaj de mulțumire către RATB, prin care i-am felicitat pentru inițiativa de a denumi o stație cu numele Colectiv. Ei m-au întrebat ce ar mai putea să facă pentru noi și așa am ajuns la această idee comună, în baza căreia ei au trimis acest autobuz să staționeze aici pe durata comemorării, în semn de solidaritate cu victimele. Nu puteau să trimită un troleibuz sau un tramvai, așa că au trimis acest autobuz. Este un gest frumos, pe care l-am acceptat cu bucurie. Calul de dar nu se caută la dinți”, a declarat profesoara de muzică Cristina Silivan, potrivit b1.ro.

Deși inițial purtătorul de cuvând al RATB a spus că nu știe nimic, ulterior a declarat că autobuzul a fost închiriat pentru trei ore de o persoană.
 

''Autobuzul a fost închiriat pentru trei ore de către o persoană. S-a închiriat printr-un contract cu RATB, deci nu este nici o problemă. Autobuzele noastre pot fi închiriate la prețul de 150 de lei pe oră, dar se închiriază numai pentru anumite situații, nu poți să iei un autobuz și să te plimbi singur prin oraș'', a spus Constantin Tobescu.