Raport oficial: În 2016, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit aproape 22 de milioane de euro pentru ajutorarea celor nevoiași și pentru programe sociale

Miercuri, 8 februarie, a avut loc ședința anuală a Adunării Naționale Bisericești, organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale. ANB este formată din toți ierarhii Sfântului Sinod și câte trei reprezentanți (un cleric și doi mireni) de la fiecare eparhie.
În cadrul ANB s-au dat publicității sintezele activităților pastoral - liturgice, cultural-misionare și social - filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române.
Astfel, cu această ocazie, Biserica Ortodoxă Română a pus cap la cap toate documentele provenite din eparhii, pentru a prezenta opiniei publice activitatea sa din 2016.
În ceea ce privește așezămintele sociale, Biserica a avut, în 2016, 718 centre, după cum urmează:
159 cantine sociale și brutării, 38 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii, 93 centre de zi pentru copii, 12 centre de zi pentru vârstnici, 51 centre rezidențiale vârstnici, 22 birouri de asistență socială și centre comunitare, 36 centre de tip familial, 40 grădinițe sociale și afterschool, 15 locuințe protejate, 65 centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 1 instituție de învățământ pentru adulți, 21 centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 14 campusuri de tabără, 47 centre educaționale și alte 104 instituții/servicii cu specific diferit.
De asemenea, Patriarhia Română derulează un număr de 617 proiecte și programe sociale, dintre care: 15 cu finanțare externă, 74 cu finanțare publică, 451 finanțate din fonduri proprii și 77 cu finanțare mixtă.
Beneficiarii acestor proiecte au fost 80.116 de români, după cum urmează: a) 27.961 copii din așezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace și fără posibilități de întreținere, sau cu părinții aflați la muncă în alte țări; b) 5.359 persoane cu dizabilități, cu deficiențe de vorbire, vedere și auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependențe, persoane infectate cu HIV/SIDA; c) 22.958 persoane vârstnice din așezămintele de protecție socială bisericești, din centrele sociale de tranzit și adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonați de familie și care prezentau grave probleme de sănătate; d) 17.314 șomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deținuți eliberați, victime ale calamităților naturale; e) 6.524 alte categorii.
În cadrul activității filantropice s-au acordat ajutoare financiare directe în valoare de 11.936.933,93 lei și ajutoare materiale în valoare estimată de 21.628.322,7 lei, arată raportul Patriarhiei, citat de Basilica.ro.
De asemenea, Biserica a demarat în 2016 programul „Sănătate pentru sate”, de care au beneficiat 3.623 de români. Tot anul trecut a continuat și campania inițiată în 2013 de către Patriarhia Română, „Donează sânge! Salvează o viață!”, la care au participat mii de persoane. Doar voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au coordonat 8.850 donatori.
De asememenea, din luna septembrie 2016, a fost distribuit tratament pentru hepatita C bolnavilor din rândul clerului și monahilor și a rudelor acestora de gradul I, grație lui Gigi Becali.
În total, Pentru susținerea întregii activități de asistență socială și filantropică și pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2016, la nivelul Patriarhiei Române, s-au cheltuit 95.841.602 LEI, adică aproape 22 de milioane de euro, la cursul de azi, 9 februarie ( 1 euro = 4,488 lei).
La final, Patriarhul României a mulțumit celor implicați:
Mulțumim clerului și credincioșilor care iubesc Biserica, lucrează pentru unitatea ei și în același timp simt bucuria prezenței lui Hristos în sufletul lor. Este o mare bucurie când vedem că în ciuda dificultăților s-a mers cu încredere în Dumnezeu, cu o bună cooperare între clerici și mireni, și am ajuns la rezultate frumoase
De remarcat este că aceste sume au fost cheltuite în condițiile în care banii primiți de culte de la bugetul de stat s-au redus simțitor. Fostul premier Dacian Cioloș a oprit contribuția publică la restaurarea și/sau construcția de noi lăcașuri de cult. În 2015, Guvernul oferise 177 de milioane de lei, iar în 2014, 148 de milioane.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Gigi Becali
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)