Remus Cernea, activist important al homosexualilor, a fost pus la punct de teologul Radu Preda: Au caricaturizat termenul de familie. Nu trebuie să privim cu atâta superioritate de parcă ar fi o minoritate iluminată și o majoritate bătută în cap
Ȋn patru ani, cât a fost deputat, Remus Cernea a depus trei inițiative legislative pentru recunoașterea parteneriatului civil.
Prin telefon, Radu Preda, directorul IICMER, le-a dat o replică dură celor care promovează homosexualitatea și care consideră că o majoritate ar trebui să suporte ceea ce dorește o anumită minoritate.
„Ortodoxia noastră nu trebuie citită ca fiind o limitare a libertății altora. A face din orientarea sexuală un criteriu democratic mi se pare cam mult, la fel de mult ca și cum ai spune că și consumul de alcool sau de marijuana este un indicator pentru libertatea cetățenească. Trebuie să facem aici o distincție între opțiuni personale, care trebuie să fie în limitele respectate de lege, și principii fundamentale pe care orice societate le consideră ca atare le încadrează ca atare în legile pe care le dă.
Trebuie să face o distincție foarte serioasă între opțiunile strict individuale și principiile care guvernează viața comună. Aici trebuie un echilibru, de care legiuitorul are grijă, de exemplu în Germania care este o democrație consolidată și nu a fost niciodată vorba despre existența unei legi pentru căsătoria persoanelor de același sex și nimeni nu consideră că Germania e mai puțin democrată. De aici și până a caricaturiza termenul de familie, pentru că de aici pornește marea noastră problemă și arată că pe axul de legiferare este și un act cultural. A nu ține cont de festivitatea culturală și de identitatea unei societăți, a o pune în fața unei violențe de limbaj, pentru că în momentul în care spui despre familie altminteri în afară de termenii pe care noi îi știm ai relației dintre un bărbat și o femeie sau e vorba sigur și de familiile monoparentale, a vorbi despre familie astfel decât în acești termeni reprezintă un act de violență la adresa majorității care nu poate fi taxată nici că e idioată, nici retrogradă, nici totalitară. Adică discursul multor reprezentanți ai minorităților sexuale mi se pare la limita antidemocratică. Adică pune problema în termenii de înapoiere, ca și cum această opțiune sexuală ar fi o culme a tehnologiei și a democrației, ceea ce nu e chiar așa. Noi știm și prin măsura imperiului roman că de regulă decadența a secondat această opțiune și nu înflorirea culturală sau de alt fel.
Mai multă decență și mai multă înțelegere asupra faptului că ne mișcăm într-un spațiu cultural, iar asta înseamnă sensibilăți, înseamnă elemente identitare, nu înseamnă că cineva trebuie expus propriului public. Eu sunt bucuros că în România de astăzi nu mai există o încadrare penală a unei opțiuni sau a alteia. Dar de aici și până a caricaturiza termenul însuși de familie este o cale lungă, de aceea ar trebui mai mult respect față de o majoritate care își plătește și ea taxele, care își educă copiii și care duce greul educării lor. Nu trebuie să privim cu atâta superioritate de parcă ar fi o minoritate iluminată și o majoritate bătută în cap.”, a spus Radu Preda la Realitatea TV.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șoferița de TIR care a făcut infarct în timp ce conducea pe A1 își pierduse soțul, cu un an înainte, în condiții similare. Bărbatul era șofer de camion și se afla în cursă în momentul accidentului. COINCIDENȚĂ MACABRĂ
Cora Muntean: Noi, măturătorii
Un TIR cu număr de Ucraina a intrat violent în 10 mașini din Constanța. După ce a aruncat cu obiecte grele în polițiștii care au intervenit, șoferul a invocat o urgență medicală - VIDEO
Prof. univ. dr. Nicolae Radu: Cine controlează piața drogurilor din România? Un tânar și-a ucis tatăl, polițist, cu 10 lovituri de cuțit
Satanista LGBT-istă de la Olimpiada din Franța repetă povestea, cu vrăjitorii și ocultisme în Bisericile din Paris, aprobate de Arhidioceza Catolică. Credincioșii protestatari sunt arestați cu violență - VIDEO
Tăcerea unui sistem care are timp pentru toate, nu și de oameni, a ucis o elevă de 18 ani din Câmpineanca. Cum a fost abandonată tânăra care suferea de o boală gravă, de statul român: ”Andreea n-a murit doar de boală. A murit așteptând să fie crezută”
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Social
Persoane: Radu Preda Remus-Florinel Cernea
Locații: România
Subiecte: Activism LGBT Casatorii homosexuale Coalitia pentru Familie Educaţia în familie Familia naturală Homosexualitate Legalizarea căsătoriilor homosexuale Referendum pentru familie Revizuirea Constituției pentru protejarea familiei
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)