Reportaj din Noaptea de Înviere: Cum s-a luminat Titanul, unul dintre cele mai mari cartiere din București, cu sau fără voie de la Poliție

Praznicul Învierii Domnului a fost, anul acesta, unul deosebit pentru întreaga comunitate ortodoxă: pentru prima oară în ultimul secol, cel puțin, clericii au fost nevoiți să slujească în noaptea de Înviere singuri, iar credincioșii au fost obligați de către autorități să stea acasă.
În aceste condiții, clericii și voluntarii fiecărei parohii au adus lumina sfântă la casele oamenilor, mergând din scară în scară, din bloc în bloc, strigând „Veniți de luați lumină”.
Pentru a vedea cum a decurs această noapte, vă prezentăm reportajul realizat de către Constantin Ghiță în parohia „Sf. Antonie cel Mare” din Titan, București, păstorită de părintele Nicolae Gavrilă.
Oamenii s-a bucurat să vadă lumina biruind întunericul nopții și sirenele autorităților, ieșind la ferestre sau la ușă cu lumânări sau candele aprinse.
Hristos a Înviat!
Pe același subiect

Pr. Arhim. Mihail Stanciu: Semnal de alarmă pentru părinți. TikTok, rețelele sociale și un fenomen „nou”, grav și exploziv: „ticurile” incontrolabile și molipsitoare la adolescenți. VIDEO

ATENȚIE, PĂRINȚI! Copil din România se sinucide după o „provocare” pe TikTok. STUDIU-AVERTISMENT: Smartphone, TikTok, Instagram - Dependență, Pornografie, Suicid (V)

Av. Gheorghe Piperea: Recensământul hibrid (online + față în față + radio-șanț) s-a terminat cu un eșec răsunător. Este cazul ca vinovații să plătească - nu numai cu funcția, ci și cu averea

„Avorturile totalitariste” ale lui Vasile Bănescu au dat 1000 de vieți în Polonia. Nici o crimă nu poate fi „justificată medical”. VICTORIE MAJORĂ PRO VITA!

Ultimele minute ale lui Archie Battersbee, intrat în comă după o „provocare” pe TikTok? CEDO a respins recursul părinților în care aceștia cereau blocarea deciziei sistemului britanic de a fi decuplat de la aparate

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)