Rezultatele INML: Victimele din Colectiv aveau în sânge mari cantități de substanțe chimice deosebit de periculoase

În comunicatul IML se arată că, pe lângă arsurile de pe suprafața corpurilor, analizele toxicologice au arătat că toate victimele prezentau substanțe foarte toxice în sânge, printre care cantităţi foarte mari de acid cianhidric și monoxid de carbon.
După incendiul din clubul Colectiv, în care până acum și-au pierdut viața 46 de persoane, Institutul Național de Medicină Legală a dat publicității un comunicat de presă în care se arată că victimele aveau în sânge concentrații foarte mari de substanțe chimice.
Toți aveau în sânge mai multe substanțe toxice, printre care și o cantitate foarte mare de acid cianhidric, 18 dintre victime având peste limita letală, potrivit b1.ro.
Totodată, se arată că toate victimele au fost expuse în grad diferit la concentrații ridicate de funingine, aerosol și gaze toxice generate în incendiu.
După cum au anunțat și medicii, aceste decese au fost cauzate în mare parte de către substanțele chimice. Acțiunea acestor substanțe se manifestă imediat asupra organismului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: INML
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)