Româncă propusă spre beatificare la Vatican. Rafila Găluț, numită „fecioara stigmatizată de la Bocsig”

O femeie care a trăit în perioada interbelică la Bocsig, județul Arad, a fost propusă pentru beatificare la Vatican, iar procesul a fost început la sfârșitul anului 2015, fiind parcurse deja mai multe etape.
Demersurile au fost începute de către episcoul greco-catolic al Banatului, Alexandru Mesian, relatează adevărul.ro.
În 2 decembrie, 2015, acesta a primit de la Vatican, prin Congregația Pentru Cauza Sfinților, Ordinul "Nulla Ost” pentru începerea procesului de beatificare.
„Procesele de recunoaștere au două etape, faza diecezană, care se desfășoară în țară și care a fost finalizată și faza romană, care se desfășoară la Vatican, despre care noi nu putem să știm când va fi finalizată. Definiția exactă este proces de beatificare și canonizare. În prima etapă se declară fericiți, aceasta fiind beatificarea, iar faza a doua este canonizarea, când sunt declarați sfinți”, a declarat Angelo Pop, din partea Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj.
Prima fază eparhială a procesului de beatificare a Rafilei Găluț, fecioara stigmatizată de la Bocsig s-a încheiat în România, la 18 iulie 2017, la Centrul Pastoral Eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj și a dosarul a fost trimis la Vatican, Congregației pentru Cauzele Sfinților.
Acum credincioșii greco-catolici așteaptă continuarea procesului de beatificare și canonizare, faza a II-a – faza romană, a cărui finalizare urmează să fie anunțată de către Sfântul Scaun.
„Este nevoie astfel de multă răbdare, speranță și rugăciune din partea enoriașilor, dar important este că Eparhia de Lugoj a putut realiza prima mare etapă, împlinind astfel visul a trei episcopi P.S. Alexandru Nicolescu, P.S. Ioan Bălan și P.S. Ioan Ploscaru, care au făcut tot ce le-a stat în putință ca serva lui Dumezeu, Rafila Găluț, să poată fi ridicată, la cinstea altarelor”, arată reprezentantul Bisericii Greco-atolice
Găluț Rafila Găluț s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, jud. Arad. A fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică „Sf. Gheorghe” din localitatea natală, de către preotul Demetriu Nysztor. Credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică.
În 1931 dorește să devină călugăriță în Congregația Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătății sale fragile, este sfătuită să renunțe. Tânăra fecioară din Bocsig a trăit o viață spirituală exemplară.
În perioada 1931-1939 a purtat stigmatele (rănile Domnului), lucru confirmat nu numai de parohul locului, Petru Vancu, și de diferiți preoți și medici delegați din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit.
Din 31 ianuarie 1936 stigmatele au sângerat tot la două săptămâni, câte 3 zile, până în 15 aprilie 1939, când Rafila Găluț a murit. În 1948 Episcopia de Lugoj a inițiat o nouă anchetă, încredințată Pr. Vasile Borda. Acesta a încercat să adune informații de la toți cei care au cunoscut-o pe Rafila.
În 1979 se reface mormântul Rafilei Găluț, la cheltuieli contribuind și Prea Sfințitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, el fiind și cel care s-a ocupat în perioada comunistă de strângerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizată de la Bocsig.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)