ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


În 1348 Anglia a fost devastată de o epidemie de ciumă bubonică, una dintre cele mai dramatice plăgi din istorie. Cu o perioadă de incubație foarte scurtă, mai puțin de o săptămână, ușile caselor unde se producea o îmbolnăvire erau bătute în cuie, întreaga familie fiind practic condamnată la moarte. Se spune că de fiecare dată când ciuma lovea Londra, numărul cadavrelor îi punea în dificultate pe cei care noapte de noapte trebuiau să le culeagă de pe stradă și să le arunce în gropile comune. În 1348 Anglia a pierdut 25-60 % din populație. Omenește vorbind, asta înseamnă un om din patru până la mai mult de un om din doi. Abionul a fost capăt de linie, plaga a pornit în Orient (China? India?) și a traversat toată Asia și Europa.

În anul imediat următor și anii care au urmat, plata lucrătorilor a crescut până la dublare. Într-o economie bazată intens pe efortul manual, pierderea forței de muncă a fost o catastrofă. Economic vorbind, ciuma bubonică a fost foarte bună. Nu pentru PIB, ci pentru oameni. Nu știu dacă ați observat, dar ceea ce e bun pentru PIB nu e bun pentru ființele vii, și reciproc. Dacă un râu este curat, apa din el poate fi consumată, dar PIB-ul nu crește. Un râu poluat are nevoie de depoluare, și PIB-ul tresaltă voios. Cancerul este bun pentru PIB. Pornografia la fel. Infracționalitatea e buna și ea. Dacă reparăm obiecte PIB-ul suferă, dacă aruncăm PIB-ul se bucură.


România e în anii ciumei. Nu este provocată de mușcătura șobolanilor, noul flagel se numește globalizare. Oricare român care pleacă pentru totdeauna de aici este un om care moare pentru locurile acestea. Patru milioane de români plecați sunt patru milioane de români îngropați. Dacă și refugiații din Orient ne ocolesc, dacă nici pentru ei România nu este sexy, e clar că mai jos de atât nu puteam să cădem. Din pietre ar trebui să ridicăm alți români, doar că pietrele nu catacdisesc să participe la nebunia noastră. Aș vrea să cred că acum, când ciuma ne-a împuținat, se vor schimba lucrurile pe la noi. Nu macroeconomic, Doamne ferește, acolo totul e roz și pufos, suntem tigrișorul Europei, mândria cursurilor de economie din toată lumea civilizată. Eu leg binele de oameni, nu de statistici.

Numai că ceva mă face să cred că ciuma noastra n-o să fie a bine, nu mai sunt vremurile alea. Proprietarul englez nu-și strângea catrafusele să producă în Bangladesh, nici nu aducea forță de muncă din Kenya. Proprietarul și lucrătorul aparțineau locurilor, când n-a mai fost cine să întoarcă fânul a început marea seducție a brațelor de muncă, s-au mai dezlegat baierele pungii, au mai putut sufla și cei fără avere. Noi suntem într-o lume lichidă, noi am luat-o pe ulei. Tinerii au început să scoată colții, e ușor de plecat pe 1200-1500 de euro în Vest, nu pricep de ce ar sta să lucreze la sfert de preț acasă. Capitaliștii, singurii pentru care România a zâmbit până acum botoxată, încep să-și piardă răbdarea, așa că mai nou studiază situația din Ucraina, China, Maroc, locuri în care forța de lucru nu și-a pierdut bunul simț feciorelnic.

Sfertul de secol de la revoluție încoace a consolidat un singur lucru: dependența națională. Slujbele s-au mutat în Vest, de acolo vin și produsele pe care le cumpărăm, de acolo ne vin banii și acolo se întorc. Pe la noi doar se trece. Lipsește cultura afacerilor, dar avem o solidă cultură a slugărniciei. Nu există niciun program de luptă împotriva sărăciei, nimeni nu-i învață pe cei care nu se pot salva singuri cum să pescuiască pește, sistemul le aruncă doar câte ceva cât să nu moară de foame. Firește, "asistații sociali” primesc la pachet și mânia oamenilor "de bine”.

Într-o lume solidă, chiar și o plagă se poate transforma într-o șansă. Într-o lume lichidă, toată lumea fuge, nimeni nu este obligat să conviețuiască cu nimeni, niciuna din datele unei probleme locale nu trebuie asumată de careva. Oamenilor nu le mai pasă de locurile natale, a dispărut sentimentul apartenenței. În comparație cu noi, seniorii care nu puteau vinde domeniul moștenit și iobagii legați de glie erau cu mult mai responsabili. Multinaționalele nu au datorii de niciun fel față de comunități, nu au nici măcar față de acționari, aceștia din urmă fiind demult luați ostateci de clasa managerilor. Iar România? România e trecătoarea lupilor.
 
Articolul a fost publicat mai întâi pe blogul autorului