România, pe ducă: scăderea natalității accentuează declinul demografic. Biserica susține și încurajează în mod firesc nașterea și creșterea de copii
Declinul demografic al României a accelerat în luna iunie, când s-au pierdut 5.365 de locuitori, față de 2.636 în aceeași lună a anului 2018, în principal din cauza scăderii natalității, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS) și citate de Basilica.ro. În luna iunie s-au născut 14.506 copii, cu 1.486 mai puțini decât în luna mai și cu 2.154 mai puțini față de aceeași lună din 2018.
Biserica Ortodoxă Română susține și încurajează în mod firesc nașterea și creșterea de prunci, conform poruncii divine de la crearea lumii (Facere 1:28). În același timp, semnalează și condamnă amploarea avortului în societatea actuală, păcatul care a reprezentat principala cauză a morții în 2018, arată Agenția de știri a Patriarhiei Române.
„Dacă noi, poporul român, continuăm cu avorturile, vom pieri ca popor. Ne aflăm în declin demografic”, atrăgea atenția Patriarhul Daniel cu ocazia sărbătorii Bunei Vestiri, care celebrează momentul când Sfânta Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că va naște pruncul dumnezeiesc, pe Iisus Hristos.
Dând ca exemplu ediția din 2019 a Marșului pentru Viață și mișcarea Pro-Viață din România, Patriarhul Daniel a vorbit de Buna Vestire împotriva avortului, care „în limbajul bisericesc canonic se numește pruncucidere”, subliniind atât consecințele morale și spirituale ale acestei practici, cât și pe cele sociale: „faptul că se nasc din ce în ce mai puțini copii”.
Biserica se îngrijește de creșterea și ocrotirea copiilor atât în plan spiritual, cât și material, prin activitatea unei părți consistente din cele 815 instituții și servicii sociale înființate de Biserică și menționate în raportul-sinteză privind activitățile din Patriarhia Română în 2018.
Pe femeile aflate în criză de sarcină și pe toți părinții și copiii, Patriarhul Daniel îi poartă în rugăciune către Maica Domnului, pe care o numește „ocrotitoare a femeilor care nasc, care devin mame, ocrotitoare a părinților copiilor, și ocrotitoarea familiilor care deși nu au copii adoptă și cresc copii”.
Întâistătătorul Bisericii îndeamnă mamele și pe viitorii părinți să se gândească la sarcină nu doar în termeni de „criză”, ci și de binecuvântare, având în vedere că fiecare copil adus pe lume are potențialul de a deveni sfânt și de a se bucura nu doar de viață, ci și de Mântuire în Veșnicie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Artistul Nicolae Voiculeț, internat într-un spital de boli infecțioase: ”Aveți grijă de suflet și de sănătate, restul se poate pierde într-o zi”
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
KALERGI A LA MAIA. ”Soluția” Guvernului de la Chișinău pentru exodul tinerilor: Importul a 300.000 de migranți pentru a atinge ”standardele europene”
SONDAJ IRES: Curentul ”Ro-exit” atinge un nivel record în România; peste 30% dintre cetățeni au o opinie nefavorabilă față de UE
Dr. Geanina Hagimă: Apel pentru salvarea unui Om Povestea inginerului Bogdan Suditu, așa cum am înțeles-o eu
Nicușor Dan, în ”excursie cu clasa”: Și-a plimbat ghiozdănelul pe covorul roșu din Armenia - VIDEO
Recomandările noastre
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
Secțiuni: Social
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: România
Organizații: Patriarhia Română Studenți pentru Viață
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)