Aud la știri: se construiește un nou mall pe locul unei foste fabrici a cărei privatizare după revoluție a fost un eșec – Brașov, Timișoara, Iași – oraș diferit, aceeași placă. Investitorii anunță cheltuieli de 80 de milioane de euro și mii de locuri de muncă. Fâs!!! Câtă putere de cumpărare avem în realitate noi, românii? De câți bani ne permitem să ne îmbrăcăm, să ne încălțăm, să ne accesorizăm și să ne înfrumusețăm pe lună, noi muritorii de rând, nu beizadelele cu stea în frunte și portofelul plin de la tăticu ?

 

Și după 2 ani de megamall investitorii se cărămbănesc în țara lor lăsând în urmă mega-mastodontul părăsit. De obicei în centru. O imagine sinistră a ceea ce am devenit. Mega-structuri fără pic de conținut.

Logica mea nu poate să cuprindă răspunsul la "de ce?” De ce nu există investitori care să repună fabricile pe picioare? De ce politichia asta marcă înregistrată românească e resort de supt bani și de falimentat țara? De ce toți repetenții și turnătorii pentru securitate, șoriceii aceia mici ce azi s-au transformat în ditamai șobolanii apar prin ministere, prin consilii județene (președinți sau nu..) în fine, prin tot felul de instituții care ar trebui să ajute la gospodărirea eficientă a țărișoarei ăsteia. Și iar mă minunez. Și sincer îmi vine să urlu, de nervi, de frustrare și de supărare. Unde sunt valorile, oamenii care ar trebui să ne conducă, unde sunt gospodarii, oamenii integri, stâlpii societății românești de altă dată… Și-apoi îmi revin repede. Care societate? Care valori? De 20 de ani trece pe lângă mine valul de subcultură, incultură și noncultură manelistico-democratică. M-am opus cum am putut: cu vorba bună la început, apoi din ce în ce mai agresiv dar…câinii latră, ursul trece. Nimic. Ce să-i faci dacă e democrație?!!! 

Poate sunt mulți ca mine. Poate ar vrea și ei să facă ceva dar nu știu sincer de unde să înceapă. Mai cu seamă, unde e ușa pe care poți intra vertebral în tagma politică fără a ți se turna găleata cu lături în cap ca un "botez” de bun-venit? 

Între timp, hoții se bat pe burdihanele îndestulate și își plimbă amantele prin străinătățuri, iar frustrații, ca mine, semnează petiții on-line în speranța că poate cineva îi va auzi într-o zi și pe ei. Măcar pentru un banc sec, și tot sunt de luat în seamă, nu?