George Alexander, românul din Norvegia care s-a opus practicilor abuzive ale Barnevernet, editorialist la ActiveNews, a participat la protestul global de la Bruxelles, pentru susținerea familiei Bodnariu și a celorlalte familii de români, cărora le-au fost luați abuziv copiii.

Este un sentiment extraordinar să vezi că atâția oameni din întreaga lume susțin familia Bodnariu, familia Nan și alte familii de români. Ați făcut lucruri extraordinare, fără de care acești copii, condamnați de la început,  nu ar fi avut nici o șansă. O solidaritate impresionantă - oameni din Australia, America, India, toți se ridică împotriva nedreptății, a spus George Alexander la protestul din Bruxelles, unde au fost prezenți peste o mie de oameni.

"Nu suntem singuri. Și în Norvegia sunt oameni care se ridică împotriva nedreptăților, în pofida manipulării, a intimidării și a amenințărilor de tot felul din partea autorităților norvegiene. 170 de specialiști au trimis o scrisoare autorităților norvegiene, în care-și exprimă îngrijorarea față de sistemul abuziv Barnevernet, care nu funcționează, ci distruge părinți și copii, creează cele mai grave abuzuri. Nimeni nu ne poate opri vreodată, în pofida intimidărilor, a șantajului. Am înțeles că unii părinți au fost nevoiți să aleagă: între a merge la manifestație sau a-și vedea copiii luați de Barnevernet. Sentimentul care plutește în Norvegia este de frică", și-a încheiat discursul Alexander.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews