SRI: Nouă străini suspectați de legături cu terorismul, îndepărtați din România, iar alți 246 au fost opriți la graniță

La propunerea Serviciului Român de Informații (SRI), nouă cetățeni străini suspectați de acțiuni care au legătură cu terorismul au fost declarați indezirabili în acest an și îndepărtați de pe teritoriul național prin decizii ale Curții de Apel București, alte 246 de persoane fiind oprite la graniță din aceleași motive, a informat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.
"SRI, ca autoritate națională în domeniul antiterorismului, își reiterează eforturile în vederea prevenirii oricăror amenințări teroriste la adresa României și a aliaților săi. În ceea ce privește numărul de expulzări ale persoanelor suspectate de acțiuni care au legătură cu terorismul, în 2015, la propunerea SRI, Curtea de Apel București a pus în aplicare măsura de declarare ca indezirabil în cazul a nouă cetățeni străini care reprezentau o amenințare pe profil antiterorist, aceștia fiind îndepărtați de pe teritoriul național. De asemenea, tot la propunerea SRI, Ministerul Afacerilor Interne a pus în aplicare măsura de nepermitere a intrării în țară (NPI) a 246 de persoane care comportau riscuri pe profil antiterorist", a precizat Marincea.
Străinii respinși la graniță și care au fost declarați indezirabili provin în special din Irak, Palestina, Maroc, Tunisia, Siria, iar aproximativ 70% dintre aceștia sunt în conexiune sau au derulat activități în sprijinul Daesh.
"Principalele motive care au condus la inițierea și aplicarea unor măsuri preventive au fost date de: background-ul radical sau terorist al persoanei sau familiei, conexiunile cu entități teroriste, demersuri de coagulare a unor grupuri de străini susținători ai unor entități jihadiste, în special Daesh; (auto)radicalizare și propagandă (inclusiv online) în favoarea unor entități teroriste (preponderent Daesh); încercarea de a tranzita România pentru a se alătura Daesh în Siria", a arătat Ovidiu Marincea.
Numărul celor care nu au fost lăsați să intre în țară este în creștere, a adăugat reprezentantul SRI, și se datorează măsurilor active cu caracter preventiv pe care atât Serviciul Român de Informații, cât și serviciile partenere le-au instituit pentru diminuarea riscurilor generate de fenomenele reprezentate de "foreign fighters/returnees".
Purtătorul de cuvânt al SRI a precizat că, în contextul actual de securitate din Europa, pe baza datelor deținute în prezent, Sistemul Național de Alertă Teroristă rămâne la nivelul albastru-precaut.
"În contextul european de securitate, în care atacurile teroriste din Franța s-au soldat cu numeroase pierderi de vieți omenești, Serviciul Român de Informații desfășoară o susținută activitate de monitorizare a situației din România. Pe baza datelor deținute în prezent, Sistemul Național de Alertă Teroristă rămâne la nivelul albastru-precaut, întrucât informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc scăzut de producere a unui atac terorist pe teritoriul României. În calitate de autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, SRI menține permanent legătura cu autoritățile care fac parte din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, astfel încât orice potențial risc la adresa securității naționale să fie analizat și evaluat pentru a adopta măsurile adecvate", a menționat Ovidiu Marincea.
În acest sens, SRI și-a intensificat eforturile de culegere de informații relevante pentru prevenirea oricăror acțiuni care pot afecta climatul de siguranță a cetățenilor.
"În paralel, SRI are în vedere și acționează pentru accelerarea schimbului de informații în cadrul cooperării atât cu partenerii naționali din SNPCT (Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului), cât și cu serviciile partenere, astfel încât instituția noastră să contribuie la demersurile întreprinse la nivel național și internațional pentru apărarea valorilor democratice", a indicat purtătorul de cuvânt al SRI.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Terorism
Organizații: Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)