Samy Tuțac, pastor timișorean, mesaj către politicieni: Nu suntem nici fanatici și nici proști ca să vă tot bateți joc de noi! Am semnat trei milioane, dar suntem mult mai mulți

Samy Tuțac, pastor timișorean, nu crede că politicienii își doresc un referendum pentru familie, iar tot ceea ce spun legat de subiect este făcut doar pentru voturi.
„Că politicienii noștri ne cred naivi, proști sau creduli, sper că nu mai este o surpriză pentru nimeni. Când au văzut că trei milioane de cetățeni au semnat pentru modificarea unui articol din Constituție, în sensul definirii clare a căsătoriei, care mai de care s-au grăbit să-și arate susținerea. Câțiva cu sinceritate, cei mai mulți de pe buze…adică pentru voturi. Însă majoritatea liderilor politici au același mesaj, susținerea referendumului de modificare a Constituției, dar nu acum, ci la Paștele cailor”, scrie Samy Tuțac în baptist-tm.ro
Pastorul condamnă și demersul PSD de a asocila referendumul cu politica, condamnând moralitatea unor dintre ei care se afișează public cu amante.
„Acum unii se pregătesc de mitinguri pentru susținerea „familiei tradiționale”, zic ei, dar în realitate este doar o confiscare a unui demers sincer și curat, pe care nu știu cum să-l murdărească mai bine. Această abordare reprezintă un profund dispreț față de cetățenii României și o bătaie de joc față de trei milioane de cetățeni care și-au exprimat dorința sub semnatură. Mai mult, alții afirmă că dorința cetățenilor de a defini prin referendum căsătoria este fanatism religios. Din această perspectivă toți cei care au convingeri creștine sau apără familia normală și naturală sunt niște dezechilibrați periculoși pentru societate.
Stimați politicieni, vă rugam să luați act de faptul că, nu suntem nici fanatici și nici proști ca să vă tot bateți joc de noi. Suntem oameni responsabili, cu credință în Dumnezeu, cu dragoste față de familiile noastre și față de țara noastră. Am semnat trei milioane, dar suntem mult mai mulți și suntem conștienți de responsabilitatea de a ne apăra familia, Biserica și națiunea de nelegiuirile care aduc pedeapsa lui Dumnezeu, distrugerea familiei, a Bisericii și a neamului.
Nu suntem fanatici, dar suntem hotărâți și conștienți de valoarea votului nostru. Ne veți vedea implicați în „problemele cetății” și ne veți vedea mergând la vot, dar nu ca unii care nu știm cu cine votam. Nu suntem nici proști sau naivi, suntem conștienți că unii dintre voi vreți mitinguri în loc să faceți legi corecte. Dacă tot sunteți așa de mari susținători ai „familiei tradiționale”, luați-vă toate nevestele cu voi la miting și luați-vă și amantele ca să fie bătaia de joc completă”, mai spune acesta.
În final, Samy Tuțac le atrage atenția politicienilor să nu se mai joace cu Dumnezeu.
„Și unii și alții vă jucați cu Dumnezeu și luptați împotriva lui Dumnezeu. Istoria însă, e plină de oameni care au luptat împotriva lui Dumnezeu și au pierdut. Iar cine nu învață din istorie o va repeta, cu siguranță”, a încheiat Tuțac.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)