ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dintre sărbătorile de iarnă, cea mai așteptată este Crăciunul, reprezentând o adevărată renaștere sufletească, creștinii celebrând la 25 decembrie Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Crăciunul reprezintă una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății care celebrează de peste 2.000 de ani nașterea lui Iisus. Acesta este un prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiționale, colinde și daruri așteptate atât de copii, cât și de cei mari.

Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinilor, printre care se mai numără Paștele și Rusaliile.

În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data nașterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie, iar în 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează nașterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie "zi sfântă" într-o săptămână de șapte zile și a introdus Paștele cu dată variabilă.

Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: în Franța până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, iar în Țările Române până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine și în satele românești. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilității și de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

În unele sate se păstrează și un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în fața colindătorilor boabe de grâu și de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânța pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti nașterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului și Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând "Steaua sus răsare" și "Bună dimineața la Moș Ajun!" și alte cântece, fiind răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și bani.

În ceea ce privește obiceiurile culinare, creștinii români obișnuiesc să țină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul și se prepară mâncăruri specifice, precum cârnații, chișcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboș, care, alături de tradiționalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.

Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei, este ocazia când toți se reunesc, părinți, copii, nepoți își fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credința că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.

Să cumperi cadouri, fie și ele mici atenții, nu-i treabă ușoară. E greu pentru că trebuie să fie ceva reprezentativ, iar cum cadourile tradiționale sunt pe cale de dispariție, pentru amatorii de astfel de produse pot alege dintr-o gamă variată de pe site-ul atelieramb.ro.

Alte idei pentru cadouri de Crăciun:

1. Caciulă și fular - dacă alegi un model și o culoare corespunzătoare se vor bucura și pentru acest cadou

2. Ceas - un ceas de perete constituie un cadou de neuitat pentru orice familie

3. Pijama - poți alege din mai multe tipuri de material: bumbac moale și călduros pentru copii sau mătase fină pentru pretențioși. Ai grijă însă cu culoarea. Și aceasta trebuie să se potrivească personalității persoanei careia îi este oferit cadoul

4. Cutie pentru bijuterii - o cutie pentru bijuterii este un cadou excelent pentru orice femeie

5. Vază - un exemplar antic frumos ornat va face bucuroasă o gospodină, fiind în același timp utilă și decorativă.

6. Elemente decorative - Aveți grijă ca acestea să fie alese cu gust. Trebuie să te asiguri înainte că persoanei căreia i-l oferi îi plac astfel de obiecte. Fie acesta bibelou, vază sau o statuietî, trebuie să poarte amprenta bunului gust

7. Ceașcă - poți alege din mai multe forme și culori, însă ceștile cu inscripții personalizate pot aduce multă bucurie pentru orice persoană care consumă ceai sau cafea în fiecare zi.

8. Muzică - Fie că alegi un Mp3 Player, un CD sau o placă muzicală, fii sigur că ceea ce ai ales va corespunde gustului persoanei pentru care ai cumpărat cadoul

9. Articole vestimentare - constituie un cadou de care se bucură fiecare dintre noi, mai ales dacă este modelul, culoarea și materialul preferat. La aceste trei lucruri trebuie să fii atent atunci când le alegi

10. Ramă Foto - poți găsi mii de forme și modele, perfecte pentru orice gust și personalitate. Dacă rama conține și o fotografie, aceasta va fi o bucurie și mai mare.