Scandal cu militari americani de la Deveselu în prim plan. Poliția a intervenit în forță și i-a pus la punct pe soldații SUA. 5 dintre ei au fost amendați

Șapte militari americani de la baza militară de la Deveselu au provocat în noaptea de sâmbătă spre duminică, un scandal după ce au refuzat să plătească pentru consumație într-un club de noapte din Craiova, fiind nevoie de intervenția agenților de pază și poliției, transmite postul de televiziune Digi 24.
După ce au consumat băuturi alcoolice o noapte întreagă, militarii au ieșit din local fără să plătească. Au fost ajunși din urmă de agenții de pază, la câteva sute de metri de club, dar americanii au provocat o ceartă, fiind nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a calma situația.
Potrivit postului de televiziune Digi 24, americanii au fost violenți și cu polițiștii care au încercat să aplaneze conflictul. În cele din urmă, au fost imobilizați, încătușați, reținuți și conduși la audieri. Cinci dintre aceștia au primit amendă pentru tulburarea ordinii publice.
„În dimineața zilei de duminică, în imediata apropiere a unui local de alimentație publică din Craiova, s-a produs un eveniment între un grup de clienți ai localului respectiv și personalul cu atribuții pe linia asigurării pazei. Incidentul a fost cauzat de faptul că grupul respectiv a refuzat să achite contravaloarea consumației. Întrucât persoanele se manifestau zgomotos, au fost luate măsuri pentru aplanarea stării tensionate, iar persoanele implicate au fost sancționate contravențional conform Legii 61/1991", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gârd.
Incidentul a fost confirmat de reprezentanții marinei SUA, care a declarat că va demara o anchetă internă. Dintre cei cinci militari amendați, trei sunt ofițeri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)