Schimbarea la față a Bucureștiului. Proiectele de modernizare a Capitalei au fost aprobate de CGMB

Cele șase proiecte de hotărâre care vizează planuri de urbanism pentru zone din centrul Capitalei au fost adoptate de Consiliului General al Municipiului București, după ce la finele anului trecut fuseseră respinse. Conform proiectului adoptat, unele piețe și bulevarde importante ale orașului vor fi complet schimbate.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) cuprinde 62 de proiecte de investiții în Capitală, în valoare de aproximativ 239 de milioane de euro. Zonele vizate sunt Piața Romană la nord, Piața de Flori la sud, Calea Moșilor la est și Calea Griviței la vest.
"Aceste planuri de dezvoltare urbană a celor șase zone s-au aflat în dezbatere publică. De trei ani s-au tot clarificat diferite aspecte. Eu zic că în seara aceasta s-a văzut clar că domnii consilieri și, bineînțeles, bucureștenii au înțeles că avem nevoie să începem modernizarea orașului nostru, să redăm circulației pietonale, bicicliștilor aceste zone, astfel încât orașul nostru să nu mai fie un oraș agresiv pentru cetățenii Bucureștiului", a afirmat primarul.
Zona dintre Piața Unirii și Piața Constituției va fi modernizată. Se va renunța la o bandă de circulație, iar traficul va fi mutat la marginea bulevardului, pentru ca în centru să fie amenajată o zonă pietonală.
Planul Integrat de Dezvoltarea Urbană mai include modificarea esplanadei din fața Sălii Palatului, reconfigurarea Pieței Lavovari, remodelarea Pieței Cantacuzino, plus construcția unui pod pietonal peste Dâmbovița, în fața Curții de Apel București și transformarea malurilor în zonă de promenadă.
Proiectele fac parte dintr-un pachet de 19 inițiative urbanistice, pentru care Primăria ar avea nevoie de 240 de milioane de euro. Peste 90 la sută din această sumă ar urma să fie acoperită din fonduri europene.
Avantajele realizării acestui proiect cu bani europeni constau în realizarea a 3.155 noi locuri de parcare, extinderea și modernizarea rețelei de tramvai, creșterea cu 18.095 m2 a suprafeței de spații verzi, realizarea de noi rute pentru bicicliști și de culoare speciale pentru transportul în comun, accesarea a 150 milioane euro fonduri nerambursabile.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Răzvan Sava
Locații: București
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)