Artistul Paul Hitter îi scrie unui frate imaginar despre problemele cu care se confruntă țara noastră în ultimul timp.

”Frate,

Voiam sa iti scriu de mult, si acum am un pic de timp. Ma ia groaza frate drag, cand vad ce se intampla in jurul meu. Zilele trec, in mizeria asta de tara, si nu prea vad nimic bun venind spre mine. Pare ca lucrurile nu merg decat in rau. Incep sa ni se refuze si cele mai mici placeri, vezi tu, au decis ei ca nici macar un fum sa nu mai putem trage in carciuma. Viata era un vis frumos, aveam speranta, credeam in mine, credeam si in oameni- nu in toti, dar in multi. Credeam ca ceea ce fac are sens, ca schimba vieti, ca destupa minti si creiere. Cred si acum, undeva, intr-un colt al sufletului meu, un colt astupat, un colt care devine tot mai murdar de la mizeria ce mi se serveste zilnic. Uneori imi pare ca nu mai recunosc nimic, ne taram prin mocirla asta de pe trotuare ca niste zombie tristi si palizi.

Mancarea nu ne mai hraneste, apa este murdara si ea, ne uscam pe picioare, ne este rusine sa ne uitam in oglinda. O fac doar monstruoasele pipite ce isi acopera uraciunea si goliciunea spiritual cu farduri si silicon injectat pe sub obraji. Oh, si daca ar fi doar slutenia fizica, dar mai inspaimantatoare decat aceasta este mizeria spirituala, a ratiunii. Am fost asa de fericiti cand am scapat de communism.Mai stii? Credeam ca vom fi liberi! Libertate ne-au dat, dar o libertate dirijata. Incep sa cred ca este ca in Iona, din burta unui peste, proaspat scapati, ne dam seama ca suntem in burta altui peste. Acum 25 de ani, societatea era condusa de netrebnici si ticalosi. Acum, cei multi vor fi iar condusi, de gangavi, de tampi, de tot felul de minoritati dezaxate, adevarul devine minciuna, si minciuna adevar, iar si iar si iar. Din nou ne cenzuram, din nou nu avem voie sa spunem. Din nou masuri duble de a judeca. Si ca si atunci, interdictiile iar sunt imbracate sub cuvintele acelea...progres, societate, libertate...Si presiunea asta care apasa in aer, o stii? Ce greu este sa fi treaz in astfel de vremuri! Ce greu este sa fi bombardat cu stiri: razboi, jaf, coruptie, boala, pandemie, incendiu, inundatii, moarte, sinucideri, economie, prabusire. Si rosiile nu mai au nici un gust. Ce rapid se schimba frate totul...

Acum 5 ani, inca mai existau rosii bune, romanesti. Acum dispar de la an la an. Astia ne taie padurile, o sa respiram doar fum. Dar, sa nu fumam in carciumi. Si toti monstrii au voce azi, trebuie, pot, si vor sa spuna. Sa stii frate ca ii vad, ii vad in fiecare detaliu, ii vad ca unii sunt nebuni, clipesc ciudat din ochi, sindromul Tourette este la ordinea zilei, tarani, prost-crescuti, oameni mici, oameni inculti, spoiti, oameni fara sanse reale, toti au o voce azi, toti vor sa spuna si sa ne spuna ceva. Tragedia este ca mai toti vor sa spuna ceva si sa fie speciali. Nu, sa faca un copil nu le mai ajunge. Toti vor sa fie talentati la ceva. Prefacatorie la maxim, orice taranca venita la Bucuresti cu personalul, si-a gasit locul in high-life-ul Bucurestean, prin facultati, in functii de conducere. Saltul peste clasele sociale se face cu prajina. Si noi? Noi doi frate? Noi doi ramanem la locurile noastre. Nu avem loc. Este stramta trecerea, si  tavanul lasat. Noi? Noi suntem lati in umeri frate si inalti, nu intram nici pe latime, si nici capul jos nu il putem lasa ca sa trecem. Ne ramane consolarea, consolarea aceea trista, ca de fapt noi ar trebui sa fim acolo. Imi amintesc de tata, cum mergea la fabrica, tot din lipsa de compromis. Am facut ce am facut frate drag, si i-am calcat pe urme amandoi. Acum vom avea si noi copii. Sa privim cu incredere in viitor? Simt decat un fior rece pe sira spinarii cand ma gandesc ce ne asteapta. Carcasele goale cu zeci de pareri, sute de pareri, cu argumente, dar fara lumina in ochi, vor pune stapanire si pe noi, si pe copiii nostri. Astea toate se intampla, s-au intamplat, si se vor intampla sub ochii nostri, iar cand ne vom opune, va fi tarziu, mult prea tarziu.  Hitler nu mai este azi alb... este de culoare, gay, supraponderal, iar in mana tine un steag Isis.


Sa ne uitam in sus frate? Catre Dumnezeu? Sa ne uitam, dar sa o facem pe furis, nu? Caci acesti gangavi diformi, ne vor priv condescendent, doar stii sit u ca nu se cade sa mai crezi in Dumnezeul tatalui tau. Macar de ti-ai alege si tu frate vre-o zeitate Indiana. De Dumnezeu putem sa radem, dar de Allah nu, doar trebuie sa respectam cultura celor veniti de curand, aici in Europa. Frate, m-am cam lungit, te imbratisez cu drag, si ne vedem acolo, pe strada, iar daca voi fi imbracat in zdrente si voi mirosi urat, sa nu te strambi, sa stii ca pe interior voi fi ca un crin. Cat despre zambetul meu stramb, sa zici merci ca il mai am si pe ala.”