Se încearcă blocarea referendumului pentru care au semnat 3 milioane de români? CCR amână INEXPLICABIL publicarea deciziei în cazul inițiativei cetățenești de protejare a familiei. PROTEST al Coaliției pentru Familie

Coaliția pentru Familie solicită Curții Constituționale redactarea și publicarea deciziei care constata că inițiativa cetățenească de revizuire a art. 48(1), „Familia”, este constituțională, arată un comunicat de presă primit pe adresa redacției.
Coaliția arată că fără publicarea deciziei, Parlamentul nu poate lua în discuție inițiativa cetățenească pentru care au semnat 3 milioane de români.
„Au trecut 80 de zile de când Curtea Constituțională a României a decis, unanim, că inițiativa cetățenească de revizuire a art. 48(1), „Familia”, este constituțională.
Cu toate acestea, hotărârea CCR nu este nici acum redactată și publicată în Monitorul Oficial al României, astfel că inițiativa legislativă, semnată de 3 milioane de cetățeni români cu drept de vot, nu poate fi pusă pe ordinea de zi a Senatului României”, se arată în comunicat.
Coaliția afirmă că inactivitatea CCR duce la imposibilitatea organizării în această toamnă a referendumului de aprobare a revizuirii Constituției.
„Întârzierea redactării și publicării deciziei Curții Constituționale amână sine die discutarea și aprobarea în Parlamentul României a inițiativei noastre cetățenești, ceea ce ar face imposibilă organizarea în această toamnă a referendumului de aprobare a revizuirii Constituției.
Ne exprimăm, pe această cale, speranța că CCR va redacta și publica în curând decizia luată în 20 iulie 2016”, se încheie comunicarea semnată de Mihai Gheorghiu.
La începutul acestui an, Coaliția pentru Familie, organism ce reunește români din întreaga societate civilă, a inițiat un proces de revizuire a articolului 48(1) din Constituție, prin care căsătoria se va defini drept uniunea dintre un bărbat și o femeie, nu între soți, așa cum este stipulat actualmente.
Pentru ca această inițiativă să poată fi discutată în Parlament, avea nevoie de minim 500.000 de semnături. Coaliția pentru Familie a depus peste 3 milioane de semnături la Senat. CCR a declarat că această inițiativă este constituțională, decizia fiind luată în unanimitate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)