Secretariatul pentru culte face ordine în privința moscheii: Va fi de 1.000 de persoane. NU se va construi o universitate, ci o GRĂDINIȚĂ. BOR primește un teren la Istanbul

La sediul secretariatului de stat pentru culte din București a avut loc o conferință de presă la care au participat secretarul de stat Victor Opaschi și Iusuf Murat, Marele Muftiu al comunității musulmane din România.
Aceștia au lămurit problema moscheii de la București și a diferitelor zvonuri care circulă pe seama ei. Astfel, construcția va avea o capacitate de 1.000 de persoane, nu 6.000. De asemenea, nu se va construi nicio universitate, ci doar o grădiniță.
”Proiectul constă într-o simplă moschee, cu o capacitate de maxim 1.000 de persoane. Moscheea Carol I din Constanța are o capacitate de 800 de persoane. Nu stiu de unde a apărut în presă informația că vor studia 6.000 de studenți la această moschee. Dacă se va face, va fi o școală de vară unde copiii familiilor musulmane din București, dacă doresc să-ți trimită copilul să învețe abecedarul religiei musulmane de la un duhovnic avizat de instituția pe care o reprezint, o pot face și pot învăța și limba maternă. Nimic altceva. Dacă nu se dorește, noi vom renunța și la această școală. Nu va fi cea mai mare moschee din Europa. Când am făcut o astfel de afirmație am vrut să evidențiez respectul pe care statul român îl are față de comunitatea turco-tătară din Europa”, a declarat Iusuf Murat, Mare Muftiu.
În urma presiunilor, Marele Muftiu afirmă că dacă nu se dorește construcția moscheii din fonduri turcești, atunci va cere bani de la bugetul statului.
”Inițial m-am gândit la statul turc pentru a nu da naștere unor dezbateri ca cele care au apărut referitor la Catedrala Mântuirii Neamului: de ce se folosesc banii contribuabilului român pentru a se ridica lacașe de cult”, a mai spus Marele Muftiu.
Pe de altă parte, secretarul de Stat, Victor Opaschi, spune că Marele Muftiu va face demersurile necesare pentru ca statul turc să renunțe la finanțarea moscheii: ”S-ar putea să o facă din fonduri proprii și cu ajutor de la statul român”. Oficialul a anunțat și că, în cel mult două săptămâni, se va semna un protocol cu Muftiatul în chestiunea construirii moscheii".
Victor Opaschi a precizat că discuția dintre România și Turcia pe această temă a început din 1990.
"Am participat aproape la toate discuțiile, din 1990 și până azi, când, la nivel de președinte, premier și șef MAE, cu partea turcă s-au ridicat două chestiuni care au rămas nerezolvate până astăzi: cea a cimitirului musulman și construirea unei moschei. De putine zile s-a rezolvat problema cimitirului musulman. S-a pus la dispoziție, de către statul român, un teren de circa 4.000 mp în comuna Domnești, foarte aproape de București. A mai rămas această chestiune a construirii moscheii pentru comunitatea musulmană. Din 2004, această chestiune s-a pus cu mai multă acuitate. În 2013, în calitate de secretar general pentru Culte, am solicitat Primăriei Municipiului București să pună la dispoziție un teren. Lucrurile au fost foarte avansate. Se identificase un teren potrivit pentru o asemenea construcție în zona Crângași. Proiectul a fost discutat în Consiliul General al Municipiului București, dar nu a trecut această hotărâre. Atunci, Ambasada Turciei a intensificat demersurile pe lângă Ministerul de Externe și s-a ajuns ca în momentul de față să fiu coinițiator al acestei Hotărâri de Guvern. Este o chestiune care trenează de mulți ani și care trebuia rezolvată”, a declarat Opaschi.
Biserica Ortodoxă Română va primi, la Istanbul, un teren pe care să construiască un lăcaș de cult.
”Autoritatile turce au identificat trei terenuri la Istanbul. Sunt generoase. Nu sunt în zone periferice, sunt bine plasate, iar Patriarhia Română trebuie să aleagă unul din cele trei terenuri pentru a construi biserica. Să nu uităm că statul turc a pus la dispoziția creștinilor ortodocși români un cimitir în 2002, într-o zonă foarte bună. Noi suntem cei care ne-am mișcat mai greu”, a spus secretarul de Stat pentru Culte.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

Șoc și durere imensă: O studentă de la Facultatea de Drept din Cluj a murit subit la 22 de ani, chiar de ziua ei - FOTO

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

Doi medici rezidenți de la un spital din Iași, de 28 și 31 de ani, au murit subit la două săptămâni distanță

Ziarista Anca Andrei Vintilă, despre cazul morții lui Rareș Ion: Cei din MAI sunt ocupați să vâneze postări electorale pe Facebook, să dea amenzi, să intre cu mascații peste influenceri

O asistentă medicală din Giurgiu a murit subit la numai 33 de ani
Recomandările noastre

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu
Secțiuni: Social
Subiecte: Moschee București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)