Circulă pe net și a devenit foarte populară o înregistrare cu un reprezentant al Suveranilor, o mișcare ce propovăduiește un fel de nesupunere civică față de statul român. Din păcate, postarea a devenit subiect de batjocură, acesta fiind și motivul pentru care a devenit virală. Spun „din păcate” pentru că afirmațiile persoanei în cauză merită analizate puțin.
 


„Statul român nu există, statul român este o corporație”. E chiar atât de greșit? Este statul român un arbitru corect al vieții economice și sociale românești? Cum se luptă statul român pentru românii din Ucraina? Dar ce să mai vorbim de legislația economică: corporațiile sunt abonate la ajutoarele de stat, în timp ce cu fiecare modificare de cod fiscal, sute și mii de IMM-uri românești închid prăvălia.

ImunoMedica


Dar statul român mai este o corporație și în alt sens. Explică istoricul și cercetătorul Alex Mihai Stoenescu: „[...] corupția este un fenomen tipic tipului de stat pe care îl avem, al statului birocratic și bugetar, al statului care dirijează direct sau ocult toate energiile națiunii către permanenta sa alimentare cu resurse, pentru a le risipi fără evoluție vizibilă și sănătoasă”.
 
Ce fel de organizație este aceea al cărei singur scop este permanenta sa alimentare cu resurse, pentru a se perpetua? O societate comercială, o corporație. Singura problemă este că noi suntem, în teorie, acționarii majoritari ai acestui stat, dar în realitate profiturile se scurg către alții, prin intermediul „angajaților” noștri. Iar în schimbul acestei înșelăciuni, beneficiarii profitului asigură protecția statului în fața „acționarilor” săi, adică noi. Acest lucru l-a observat fiecare dintre noi în momentul interacțiunii cu statul: suntem tratați ca infractori apriori, nevoiți să ne justificăm nevinovăția și buna-credință. 

„Dacă-i lucrul meu, ce fac, îl înscriu la voi și plătesc în fiecare an chirie, înseamnă că nu mai e lucrul meu, sunt chiriaș”.
 
Articolul 44, alineatul 2 al Constituției României: „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”. Cum îți garantează Constituția proprietatea dacă atunci când n-ai bani, ți-o ia? Păi ori e a mea, ori e a statului? Pentru cine nu știe, taxele și impozitele moderne sunt urmașele tributurilor pe care triburile mai slabe le plăteau celor mai puternice. Gândiți-vă că mafioții îi extorchează pe cei neajutorați cerându-le o „taxă de protecție”. Cu alte cuvinte, cel slab plătește întotdeauna către cel mai puternic. Și dacă noi trăim în era „puterii poporului” (demo - kratos) nu ar trebui ca poporul să fie cel mai puternic? :) Și totuși de ce plătim taxă pe proprietate? V-a ajutat statul cu bani (cadou, adică) să cumpărați ceva, vreodată?

În același registru putem introduce și următoarea frază: „străzile nu-s ale lor, sunt ale noastre. Ei doar au asfaltat pământul nostru și acum ei ce zic: dacă le-am pus beton, acum să le luăm și banii la fraieri”.

Acum o să ziceți: păi da, dar e domeniul public. Cuvântul „public” în înțelesul său originar însemna „bun comun”, „avere comună”. Spuneți voi: sunt drumurile pe care mergem parte a averii noastre comune? Avem noi libertatea, dacă suntem proprietarii acestui bun, să le reparăm, să le întreținem, să le vindem? Nu. Acest privilegiu îi revine statului, căruia tot noi - proprietarii - îi plătim taxe și impozite ca ne lase să le folosim! În schimbul acelor taxe și impozite pe care le ia de la noi, statul se angajează - eufimistic spus - să întrețină acel bun. O face? Unde este libertatea noastră, dacă nu putem face ce dorim nici cu bunurile proprii?

„Să vină statul să-mi spună că e scris să plătesc. Cartea de identitate e persoana lor”. Cu alte cuvinte, care este contractul dintre mine și stat, care stabilește ce obligații am eu și ce răspundere are statul? L-a văzut cineva? Și dacă l-a văzut, cine poate să spună că statul își respectă obligațiile?  Și dacă nu le respectă, ce pățește statul? Nimic.

Sigur că mai sunt și exagerări, dar în esență, omul acela are dreptate: statul este stăpân pe viața noastră, noi fiind pentru stat doar un CNP bun de plată. Una dintre dovezi e tocmai recenta lege a vaccinării: statul nici nu se mai sinchisește să ne întrebe, nici măcar de formă, ce vrem. Presupune el că ne dăm acordul și gata. Câți au protestat împotriva acestei monstruozități?
 
Câți dintre dumneavoastră știu că Georgia, una dintre cele mai ortodoxe   ( sau fundamentaliste cum ar zice unii ) țări din lume, este și printre țările cu cele mai puține taxe din lume? Exact așa cum erau și-n Țările Române, pe vremea când erau conduse de principi creștini ortodocși trăitori, nu creștin ortodocși fățarnici. Avem nevoie de un atestat de capacitate de conducere a unui automobil, nu a unui permis din partea statului. Observați nuanța? Un atestat poate să-l ofere orice școală, orice organizație a conducătorilor auto, în timp ce permisiunea de folosință vine doar din partea stăpânului. Mișcarea Suveranilor ar trebui să fie un serios semnal de alarmă pentru nivelul de intruziune pe care l-a atins statul român în zilele noastre. E și un semnal că românii s-au săturat de iobăgia modernă și că poate, se va naște acea formulă care va milita pentru un stat partener, nu unul totalitar. Până la urmă, e doar un ultim episod al conflictului stat-societate în care trăim de 150 de ani.

Printre argumentele aduse împotriva „suveranilor” e că dacă n-am plăti taxe către stat „ar fi haos”. De ce nu este haos în Georgia? De ce nu a fost haos în Țările Române? Câți dintre voi știu că marea impozitare și corupția generalizată a început odată cu „statul modern” al Cuza, cel care ne este prezentat la școală ca un mare erou? Ah, da, am uitat: doar statul decide ce avem voie să învățăm și ce nu...Are monopol pe educație.

Editare ulterioară: Anii trecuți am fost într-o excursie în Liban. Oameni buni, majoritatea intersecțiilor de-acolo nu aveau semafoare, unele nu aveau nici semne de circulație și cu toate astea, se circula foarte bine, n-am văzut niciun accident cât am fost acolo. Cum o fi fost posibil? Cum de nu e haos?
 
Editare ulterioară 2: Evident că soluția nu este vreo anarhie aruncându-ne buletinele, ci să înțelegem ce-i cu noi și să facem un stat apărător al libertății, nu un stat opresor al libertății.