ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Comunitatea sirienilor din România și-a chemat membrii din țara noastră în fața Guvernului pentru a protesta. Aceștia cer ridicarea embargoului economic impus Siriei, la circa un an după începerea războiului, anunță Digi 24.

Circa 100 de sirieni s-au adunat în jurul orei prânzului în Piața Victoriei, în fața sediului guvernului. Sunt oameni care locuiesc de foarte mulți ani în România și care fac parte din Liga sirienilor din țara noastră.

Conform aceleiași surse, protestatarii sunt cetățeni sirieni care susțin regimul lui Bashar al Assad și care spun că ultimii cinci ani de război au distrus țara.

Printre revendicările lor se numără ridicarea embargoului impus Siriei la un an de la începerea războiului. Protestatarii spun că ridicarea embargoului ar ajuta Siria să își consolideze economia.

De asemenea, protestatarii amenință că aceasta este doar prima ieșire în stradă.