A trecut oarecum neobservată sceneta de la Saturday Night Live (SNL), un legendar program de comedie, în care apare și România.

Despre ce e vorba: în cadrul programului este o scenetă în care actori prezintă „ceea ce s-a întâmplat, de fapt” în culisele recentei întâlniri NATO de la Londra. În cadrul scenetei apare și România, care este gonită de la masa unde urmau să se așeze greii.

Este bine să precizăm că acest gen de scenete și mai ales cele de la SNL se bazează pe stereotipurile, imaginea de obște pe care o au personajele ironizate. Știind asta, să vedem cum este „interpretată” România:

„România” este interpretată de un tip înalt, tuns scurt, cu alură sportivă, dar care pare ușor tâmp și a cărui singură replică este : „Îmi plac economiile voastre”. Ceea ce duce cu gândul la abordarea pe care o are un cerșetor sau un copil sărac atunci când întâlnește o persoană cu bani: „îmi place ce-ai tu. Îmi dai și mie?”.

De remarcat că „României” i se strigă „Șterge-o”, iar „reprezentantul” nostru îngaimă: „Scuze! Îmi plac economiile voastre”, ca și cum și-ar cere iertare că există...Apoi, francezul ne strigă „Au revoir, tocilarule”, iar britanicul ne zice „Ce-ar fi să faci un Brexit și să ieși de-aici fraiere”.

Deși în sketch mai apare și „Letonia” și „Germania”, totuși, România iese cel mai prost din scenariul celor de la SNL. Până și Letonia, prezentată ca un bătrânel simpatic dar cam tont, are replici mai consistente și mai coerente decât România. „România” este singurul personaj care apare în scenă dar nu și în poza de final: „Letonia” o face, noi nu.

Eu nu am să mă alătur celor care se bucură de asta, pe motiv că l-ar lovi pe Iohannis. Nu, Iohannis este reprezentantul României. Iar dacă cineva râde de el, râde de noi. Poate ziceți că exagerez, dar înainte să faceți asta, trebuie să știți că SNL este un show care rulează de peste 45! de ani în Statele Unite. A lansat un număr uriaș de vedete americane, făcând parte din cultura americană. Atunci când SNL face un sketch politic, de obicei este subiect de discuție în presa de peste Ocean.

În acest context, nu că este important felul în care te prezintă SNL, ci este foarte important. Și într-una dintre rarele apariții despre România, țara noastră este prezentată într-un mod jignitor: ca un personaj tâmp, care își cere scuze că există și care nu vrea decât să ciugulească ceva resturi de la masa bogaților. Practic, dintre țările NATO, România a fost distribuită în rolul slugii docile.

Cum am ajuns aici? Este vina americanilor: categoric, NU. Este numai și numai vina noastră. Tot ce-a făcut politica românească în raport cu Statele Unite și marile puteri a fost să se ploconească, să se umilească și să se saboteze singură.

Nu suntem noi cei care l-am umilit pe Dragnea - un conducător român la vremea respectivă - pentru că a dat mâna cu Trump? Nu suntem noi cei care ne-am dus în toată Europa cu eticheta mare de „corupți” și ne-am și mândrit cu asta?

Nu suntem noi cei care am acceptat ca orice străin să vină aici să ne umilească și să ne acuze de ceea ce ei înșiși făceau, în aplauzele mulțimii? (Totul e bine la Ambasada Suediei?)

Nu suntem noi cei care ziceau „bine că au pus-o la punct pe proasta aia de Dăncilă”, neînțelegând că de fapt, prin ea, pe noi ne puneau la punct?

Nu suntem noi cei care dacă ar fi fost Dragnea sau altul în locul lui Iohannis în sketch, am fi urlat că ne face de râs în lume, dar acum tăcem complice?

Nu suntem noi cei care dăm puterea altuia să ne facă ordine în casă, doar pentru a i-o „trage” semenului nostru? Suntem. Și până nu vom înțelege că nimeni nu ne vrea binele și că toți ne „ajută” doar pentru a se folosi de această putere în viitor, vom fi tratați ca slugile.

De ce nu a fost Polonia sau Ungaria,  Cehia sau chiar Bulgaria în sketch-ul SNL? Pentru că nu o să vedeți reprezentanții acestor țări ducându-se cu ploconul la marile puteri. Pentru că alte țări din Est au un lobby puternic și complex în Statele Unite. Pentru că imigranții lor, odată ajunși acolo,  nu se leapădă de țara de origine așa cum fac mare parte dintre ai noștri. E plin de half-unguri, polonezi, cehi, etc pe la Hollywood și Washington. Sunt și români: doar că dintre toți, doar ai noștri își uită limba, refuză asocierea cu România și își vorbesc țara de rău.

 

Câte personaje negative de origine poloneză sau maghiară vedeți prin filmele la Hollywood? Foarte rar. Românii, în schimb, abundă.  Noi ne prezentăm la Oscaruri numai cu filme în care românii sunt prezentați ca asasini, vampiri sau barbari. Ne mai mirăm atunci?

Mai există vreo ambasadă străină la Washington care de Ziua Națională se rușinează că-i doar Ziua României și zice că-i și a Europei?

La începuturile administrației Trump celebra Victoria Nuland a fost dată afară din Guvernul SUA. La plecare, s-a oprit și la Ambasada României unde s-a îmbrățișat cu mare pasiune cu ambasadorul George Maior. La ce ne-a folosit această relație caldă? La nimic: Maior n-a fost partener egal al lui Nuland, ci s-a pus la dispoziție ca unealtă docilă prin care Deep State-ul american să pună sub control sistemul judiciar american. În schimbul imunității, desigur.

Că veni vorba despre români plecați, mi-a atras atenția un articol despre personajele care apar în celebra poză surprinsă în 89, în care doi tineri țineau mesajul: „Copiii noștri vor fi liberi”.

Acum, autoarea mesajului este plecată din țară, de unde ne transmite că „Vom fi cu adevărat liberi când vom învăța compasiunea, perseverența și curajul”. Serios?

Păi cum și-a arătat doamna Fărcășanu compasiunea față de semenii ei? Simplu, lăsându-i de izbeliște și plecând spre zări mai calde. Perseverență? Păi perseverenți sunt cei rămași, cei care continuă să se încăpățâneze să pună cărămidă pe cărămidă pentru ei și pentru această țară. Nu ești perseverent dacă abandonezi și pleci. Curaj? Da, curajoși au fost cei de la Timișoara care au ieșit în 1989, cei din 21 decembrie de la București, dar și cei ce refuză să plece de-aici, acum: cei care se luptă cu birocrația, cu nepăsarea, cu lenea, cu necredința și batjocura simbolurilor naționale. Cei care stau aici, în ciuda faptului că ar putea fi acuzați de corupție, pentru că vor să nu se piardă această țară, sunt cei curajoși.  Cei care au mai mult de 2 copii în România, înfruntând oprobiul public și egoismul sunt curajoși. Cei care nu achiesează la marele cor al denigrării României, cei care îndrăznesc să spună că românii nu sunt inferiorii nimănui, cu prețul de a fi etichetați „corupți”, „rusofili”, „extremiști”, aceia sunt curajoși. 

În niciun caz, cei menționați mai sus nu au a primii lecții de la cei care nu văd nicio problemă că urmașii copiilor lor nu vor vorbi românește.