Recent, în spațiul mass-media, s-a dezlănțuit o adevărată tornadă împotriva inițiativelor, instituțiilor sau simbolurilor autohtone. Articole care promit „adevărata istorie” din spatele unor personaje sau momente istorice, dezvăluirea „caracterului” poporului român, natura „scandaloasă” a unor tradiții, etc, ne inundă ecranele în fiecare zi.

 

În acest context, considerăm folositor un articol mai vechi al sociologului Vintilă Mihăilescu, publicat în Dilema Veche. Iată textul:

 

Poporul român, dușmanul nostru de clasă

Multe lucruri cutremurătoare mai poate afla omul dacă își dă osteneala să citească presa, zău așa! Auziți și dumneavoastră, cică „mentalitatea nu s-a schimbat foarte mult față de perioada în care «alcoolismul urmărea fiecare pas al țăranului» și în care violurile prin incest erau un fapt normal"! Această dezvăluire cutremurătoare a fost făcută de Remus Florescu pe 28 iulie a.c., în Adevărul.

 

Ei, ce ziceți, v-ar fi trecut vreodată prin cap că incestul a fost cîndva și undeva pe lumea asta „un fapt normal"? Mă rog, probabil că nu era vorba de viol prin incest, ci de incest prin viol, adică nu liber consimțit, dar cui îi mai pasă de gramatică în fața unei astfel de știri de prime-time? E grav, tare grav – și e încă o dată dovada că la noi ca la nimeni –, căci nicăieri și niciodată pe lumea asta incestul nu a fost normal, adica așa, ceva obișnuit. Da, dar la români e totdeauna altfel, cum au demonstrat-o cu prisosință și alți învățați de-ai noștri! Se sparie gîndul, ce mai! Vă dați seama cum trebuie să fi arătat toți acești români, umblînd cît e ziua de lungă, beți turtă, după mămicile lor ca s-o pună de-un incest? De cînd am citit această știre, mi-e și frică să mai ies din casă, că cică mentalitatea asta nu s-a schimbat prea mult nici azi, iar la beție, mă gîndesc, omul mai poate încurca adrisantul…

 

Și lucrurile sînt dovedite științific, nu așa, după ureche. Ni se atrage atenția chiar din titlu: Moralitatea la sat, explicată de psihologi: de la perversiunile frecvente în bordeiele țărănești de acum un secol la violul din Vaslui. Acum, nu știu ce-or fi spus „psihologii" și ce-o fi înțeles domnul Florescu, dar un lucru e clar: perversitatea s-a născut la sat – în satul nostru, românesc, bineînțeles, că doar n-o să lăsăm o asemenea pleașcă de imagine pe mîna papistașilor! Pe lîngă noi, amărîții ăia de insulari din Lesbos sînt niște mici copii, degeaba au ajuns faimoși în lumea întreagă! 

 

Și totuși, mă gîndesc așa, și eu, că parcă ceva nu se potrivește aici: dacă băiețeii alergau tot timpul după mămicile lor, iar tăticii, după propriile lor fetițe, de unde o fi ieșit poporul ăsta român pe vremea lui Burebista? Și cum de nu a aflat încă nimeni de această îndeletnicire cu adevărat extraordinară și unică în lume? Să fi fost, oare, pentru că pe vremea aia nu exista presă liberă?… 

 

Dar nici nu am apucat eu să-mi revin din spaimele acestui priapism etilico-incestuos ancestral – care, iată, a lovit din nou, de data asta la Vaslui –, că altă știre de prime-time mi-a zdruncinat firea mea sensibilă: Portretul românului acum un secol, un tablou înfiorător de actual: „Un an de-a lungul stă degeaba și în ultimele zile dă pe brînci" – m-a înfiorat pe 11 august a.c., tot în Adevărul, Elisabeth Bouleanu.

 

Prima reacție a fost de mîndrie: i-am tăiat pe greci! Căci, e lucru știut (am auzit la televizor!), grecii au inventat democrația și de atunci s-au așezat cu burta la soare. Noi însă nici măcar nu ne-am obosit să inventăm ceva și cît e anul de lung stăm degeaba! Iar acest lucru este, la rîndul său, dovedit științific: l-a spus un străin care a vizitat Țările Române cîndva, mai demult. Or, se știe, străinii ăștia din Occident sînt oameni culți și cunoscători la firea omului! 

 

Și iarăși, un drăcușor și-a vîrît coada și m-a făcut să cad din nou pe gînduri: păi, dacă țăranii ăștia stăteau degeaba tot anul, de unde își cumpărau ei de mîncare? Și apoi, n-oi fi eu țăran, dar știu totuși (tot de la televizor!) că iarna nu-i ca vara, și deci la ce bun să dai în brînci la sfîrșit de an, cînd e zăpadă și nu ai nici ce să cultivi, nici ce să culegi? O fi vorba de o altă perversiune a românului… Da, asta trebuie să fie: sado-masochism! – am realizat eu, în sfîrșit. Românul e sado-masochist, își violează sadic copiii și muncește pe brînci, masochist, doar cînd n-are nici un rost. Sîntem altfel, sîntem unici, sîntem ca la nimeni: we are the champions! .

 

Acesta este peisajul, neretușat, al „spațiului public" românesc actual. Acest gen de texte, scrise cu jubilație, sînt citite cu admirație deoarece cu toții împărtășim o nevoie morbidă de denigrare: a celorlalți români din acest neam „de tot căcatul". 

 

În mod paradoxal, tot acest patos demascator pare o versiune mai user friendly a proceselor comuniste, cînd orice pitic social înfiera cu mînie proletară dușmanul de clasă, dovedindu-și prin aceasta propria superioritate. Doar că, acum, „dușmanul de clasă" a devenit chiar poporul – adică noi. Oare ce ne-o fi apucat? 

 

Într-un fel, este o exasperare narcisică. Noi, ca popor, am fost angoasați de pe vremea construcției naționale de imaginea noastră de popor, pe care am plasat-o, istoric, la un nivel de așteptare prea înalt și abstract: am vrut tot timpul să fim „nemți" și nu ne putem ierta faptul că nivelul de realizare a rămas tot timpul sub acest standard ideal. Am visat tot timpul la strugurii vecinului și, ce să vezi, n-am ajuns niciodată la ei! Ca în povestea cu vulpea, mulți patrioți s-au trezit atunci să spună că strugurii sînt acri – deci vulpea este cea mai deșteaptă din lume, că nu se lasă păcălită așa, cu una, cu două. Mai recent, alți „adevărați români" au ajuns însă la concluzia contrară: sîntem cea mai jigărită vulpe din lume. E însă aceeași Mărie, cu altă pălărie, căci, și într-un caz, și în celălalt, vulpea rămîne „cea mai"! În ultimul caz, este doar un narcisism răsturnat, by default, care își caută satisfacția în excepționalitatea răului: și răul e bun, doar excepțional să fie! 

 

Acest narcisism răsturnat a devenit însă muniție pentru o nouă categorie de pitici, care se visează profeți. Eu v-am spus de mult timp, eu știu, eu am demonstrat că sîntem cea mai jigărită vulpe din lume. Dar am spus-o de la înălțimea mea, de unde lucrurile se văd cu claritate. Recunoașteți deci că eu nu sînt ca ceilalți români, sînt „deasupra" lor: eu sînt românul deștept! Și dacă nu mă credeți, vă citez și din alții care au aceeași părere ca și mine – deci s-ar putea să fie la fel de deștepți…

 

Așadar, doamnelor și domnilor experți în popor, faites vos jeux, rien ne va plus: ori concurăm la Guinness Book pentru cel mai de căcat popor din lume, ori ne apucăm să scoatem capul din căcat! 

 

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative. Cea mai recentă carte publicată Fascinația diferenței. Anii de ucenicie ai unui antropolog, Editura Trei, București, 2014.