ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Sorin Grindeanu a suferit o intervenție chirurgicală la Spitalul Militar din București.

Intervenția medicală s-a desfășurat fără probleme, fiind una simplă, conform B1 TV.

Șeful executivului și-a făcut analizele obligatorii, ocazie cu care medicii au decis să îl opereze pentru extirparea mai multor negi aflați pe gât.

Alina Petrescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a afirmat despre intervenția chirugicală a premierul Sorin Grindeanu că aceasta a avut loc după „o recomandare cu titlu preventiv" al medicilor care au considerat că este mai bine ca unii negi pe care șeful executivului îi are pe gât să fie îndepărtați înainte de vară.

Aceasta a precizat că după operație singura recomandare a medicilor pentru premier a fost să evite expunerea la soare, dar această intervenție chirurgicală nu îi afectează cu nimic programul, acesta urmând a plecat într-o vizită oficială în Israel.