Studiu: Peste 60% dintre tinerii între 14-18 ani consumă ALCOOL. Consumul de alcool, favorizat de problemele în familie, de începutul timpuriu al vieții sexuale și de pornografie

Peste 60% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 14-18 ani au consumat alcool în ultima lună, fie consumă în prezent, relevă un studiu al Open-I Research, trimis pe adresa ActiveNews.
Mai mult, consumul de alcool este asociat cu problemele în familie, cu anturajul sau consumul de pornografie și/sau droguri, relevă documentul citat.
Tinerii sunt influențați de comportamentul grupului de prieteni în care se află, astfel că încearcă să obțină aprobarea acestora.
„În comparație cu alte comportamente ce pot crea dependență, consumul de alcool este o normă socială a grupului de referință, având într-o mai mică măsură scopul să creeze plăcere consumatorului”, menționează Adina Nica, Managing Director Open-I Research.
Cele mai importante contexte, care favorizează consumul de alcool în rândul adolescenților, sunt:
• urmărirea de materiale pornografice - 76% dintre cei care consumă ocazional alcool urmăresc materiale pornografice, spre deosebire de 55% din cei care nu consumă alcool și urmăresc astfel de materiale
• începerea vieții sexuale - 76% dintre cei care consumă ocazional alcool declară că și-au început viața sexuală, pe când doar 36% dintre cei care nu consumă alcool și-au început viața sexuală
• fumatul regulat - 41% dintre cei care consumă alcool regulat consumă și tutun regulat, față de 36% dintre cei care nu consumă alcool, dar sunt fumători
• relațiile disfuncționale dintre părinți - 37% dintre cei care consumă ocazional alcool declară că părinții lor au relații disfuncționale, pe când doar 20% dintre cei care nu consumat alcool declară că au probleme în familie
• consumul experimental de marijuana - 18% dintre cei care consumă ocazional alcool au consumat experimental marijuana, pe când doar 6% dintre cei care nu consumă alcool au încercat marijuana
Open-I Research este o companie de cercetare strategică de piață și neuromarketing care oferă clienților informații de mare profunzime și un nivel ridicat de acuratețe în procesul de cercetare. Open-I Research a adăugat în portofoliul său soluții de neuromarketing prin cumpărarea pachetului majoritar al companiei Synergon. Fondatorul companiei Open-I Research, Adina Nica, este unul din cei mai experimentați cercetători de pe piața românească, atât în companii de research, cât și în marketing în companii-client și în consultanța de management și marketing
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Paradele depravării: cum să-ți păzești copiii de imaginile și mesajele lor. Sfaturile unei mame

Un ”bărbat însărcinat" a ajuns pe coperta celebrei reviste Glamour pentru a sărbători "Luna Mândriei"

Seria răpirii copiilor români de către state străine continuă. Nouă emisiune online Starea de Libertate - ActiveNews despre ”Legea Firea” în Occident

O școală primară din Canada a adus travestiți în fața copiilor mici pentru a celebra ”Luna mândriei”

Moarte subită pentru un șofer român care lucra în Anglia: A fost găsit fără suflare în cabina TIR-ului pe care îl conducea

GREVA MERGE MAI DEPARTE. Evenimentul și Filmarea Săptămânii: Protestul Profesorilor din România - Palatul Victoria - Palatul Cotroceni. VIDEO
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Dictatura Gândurilor - Ce faci dacă Regimul vrea să îți controleze Mintea

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)