Sucurile cu zahăr, INTERZISE copiilor sub 16 ani

Copiii care nu au împlinit 16 ani nu vor mai putea să cumpere sucuri care conțin zahăr, dacă un proiect depus în Parlament devine lege. Inițiatorul mai vrea ca pe ambalaje să existe avertismente, la fel ca pe pachetele de țigări, cât și o taxă care să crească prețul acestor produse.
Un pahar de suc de 250 ml conține nu mai puțin de zece cuburi de zahăr. Aproape dublu față de cât are nevoie un copil într-o zi. De aceea, un deputat vrea ca pe sticlele și cutiile de suc să existe avertismente, dar dorește și scumpirea acestor produse.
„Aplicarea pe recipienți care conțin asemenea băuturi a unor anunțuri de avertizare în sensul că, de exemplu, zahărul dăunează grav sănătății. În sensul că nu este permis copiilor sub 16 ani.”
Părinții cred că o astfel de lege trebuie să fie foarte clară, potrivit digi24.ro.
„Deci nu pot să și le cumpere singuri, dar, dacă ajung în casă și le-am cumpărat noi ca părinți, încălcăm legea în clipa în care îi servim? Mi se pare aberant ca să fiu sincer!”
Cel mai probabil, proiectul va fi votat de parlamentari anul viitor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Zahărul din băuturi răcoritoare
Organizații: Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)