ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 23:55 Protestul împotriva limitării drepturilor cetățenești sub pretextul luptei împotriva coronavirusului s-a încheiat fără incidente vineri seară la București, mai multe surse din mediul online anunțând că va fi reluat sâmbătă la ora 17 în Piața Victoriei. Deși anumite site-uri de presă au anunțat că doi dintre protestatari au fost săltați de jandarmi, unionistul George Simion (A.U.R.) a explicat că protestul a fost pașnic și că nu s-au dat amenzi, în emisiunea transmisă live după eveniment împreună cu Mihai Făgădaru.

 
Mai mult, George Simion a anunțat pentru sâmbătă la ora 17 proteste în toate orașele, cu respectarea de către participanți a distanței și a măsurilor de protecție.
 
„Sâmbătă, ora 17:00, în toate orașele: Ne cerem drepturile înapoi, vrem repornirea totală a economiei, vrem demisia guvernului Orban și tragerea la răspundere a guvernelor care au condus în ultimii 30 de ani! Protest legal: stăm la 1,5 metri distanță unii de alții, ne luam toate măsurile de protecție”, a anunțat vineri seara George Simion pe Facebook.

Cu toate acestea, Jandarmeria Capitalei avertizase vineri pe social media că adunările publice sunt interzise, din rațiuni de prevenire a răspândirii infecțiilor cu coronavirus.   
 
„În mediul online au fost anunțate mai multe evenimente prin care cetățenii sunt invitați să participe la manifestații publice. Printre măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 se numără și aceea de interzicere a organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri în spații deschise. Pentru sănătatea dumneavoastră și protecția celorlalți cetățeni, vă recomandăm să nu participați și să nu răspundeți la astfel de evenimente”, a anunțat Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București vineri după-amiază pe social media, aceasta fiind ultima postare din timpul zilei.
 
ACTUALIZARE 21:30 La miting și-a făcut apariția și George Simion.

 

Potrivit mesajelor din social media, protestul s-a încheiat la ora 21 și va fi reluat sâmbătă, de la ora 17, în același loc.

ACTUALIZARE 17:51 Câteva sute de persoane protestează  în Piața Victoriei, cu mesaje precum „Libertate” sau „Poporul român, aici este stăpân” sau „Toate partidele, aceeași mizerie!”.

Vom reveni cu amănunte

ȘTIREA INIȚIALĂ

Vineri, 15 mai, la ieșirea din „Starea de urgență”, în București va avea un loc un protest pentru libertate și împotriva dictaturii. Evenimentul se va desfășura în Piața Victoriei, de la ora 17:00.

Evenimentul nu este asumat de o organizație cunoscută, dar pe internet circulă un manifest atribuit Frontului Civic Unit. Cu toate acestea, la protest și-au anunțat prezența persoane cunoscute, precum publicistul Iulian Capsali sau avocatul Dan Chitic.

Printre altele, în manifest se vorbește despre protestul împotriva „celor care au încălcat legile și constituția prin instituirea decretului stării de urgență și a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului. CCR a constatat că "forul legiuitor avea obligația de a-l supune controlului parlamentar, iar prin hotărârea adoptată să sancționeze exercitarea ultra vires (în afara atribuțiilor- n.n.) a competențelor legale de către Președintele României, doar o atare hotărâre fiind susceptibilă de contestare la Curtea Constituțională, în baza art.146 lit.l) din Constituție”.

 
Se cere demisia Președintelui, a Guvernului „ și sancționarea parlamentarilor complici la emiterea și impunerea decretelor și OUG-urilor ilegale care au încălcat și confiscat drepturile românilor, permițând abuzurile din perioada stării de urgență”.

Pe pagina lor de facebook, cei de la Frontul Civic Unit dau ca exemple țări precum Spania, SUA sau Bulgaria, acolo unde cetățenii au protestat împotriva încălcării drepturilor lor constituționale.

Contactat de ActiveNews, unul dintre cei care și-au anunțat prezența mâine a afirmat că „Oamenii sunt sătuli de măsuri abuzive și de încălcarea libertăților fundamentale. S-a acumulat o tensiune, o energie în aceste luni și cred că oamenii vor ieși în stradă pentru a protesta împotriva confiscării democrației având ca pretext acest Covid-19”.

Protest Piata Victoriei 15 mai 2020

Vezi galeria Protest Piata Victoriei 15 mai 2020