La Revoluţie au fost uciși 1.142 de oameni. Numărul celor care au fost împușcaţi premeditat la mitingurile de protest din 17 - 22 decembrie 1989 nu depășește însă 200. Ceilalţi... Sunt militari care s-au împușcat între ei, victime ale unor diversiuni abil create, sau civili loviţi de gloanţele trase aiurea, din prostie sau din spaimă, de soldaţi în termen care, abia încorporaţi, primiseră o armă în mână și un ordin de la superiorii lor. Au tras luptătorii din gărzile patriotice care, la rându-le, fuseseră înarmaţi. Şi au mai tras și alţii... Transferul de putere către crypto-comuniști a fost posibil prin vărsare de sânge și prin semănarea terorii.


La 26 de ani de atunci, un fost soldat în termen care a apăsat pe trăgaci pune cruce pe dosarul Revoluţiei. Ȋn acest dosar se află și declaraţia lui olografă, în care el recunoaște - „În noaptea de 21/22 decembrie 1989 am tras cu arma din dotare, peste Calea Dorobanţi, în casele situate pe această stradă. Arăt faptul că am primit ordin să tragem în acele clădiri întrucât acolo ar fi teroriştii. (...) În noaptea de 22/23.12.1989 am fost tot pe acoperişul clădirii „Corp Studiouri” şi împreună şi cu civili, care nu ştiu de unde, dar unii aveau şi arme, am tras în clădirile situate pe Calea Dorobanţi, vis-a-vis de Televiziune.” Fostul trăgător de la Televiziune este astăzi Procurorul General al României.   

Declaraţie

„Subsemnatul Niţu Tiberiu Mihail, fiul lui Emil şi Elionora-Venera, născut pe data de 31.07.1971 în Ploieşti, domiciliat în Ploieşti (…), posesor al certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Remarcat prin fapte deosebite, seria FD nr. 04201 din 16.11.1996, în legătură cu contribuţia şi participarea mea la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1999 (sic!), declar următoarele:

Pe data de 28.09.1989 am fost încorporat la U.M. 0596 Bucureşti, aparţinând Ministerului de Interne. Sediul unităţii este şi în prezent în localitatea Roşu, în apropierea Mun. Bucureşti.
În perioada 28.09 - 01.12.1989 am efectuat perioada de instrucţie la sediul unităţii militare, iar pe data de 02.12.1989 am fost trimis să efectuez serviciul militar la Compania I a unităţii, Garda Televiziune.
Arăt faptul că Compania I avea ca misiune paza şi apărarea a trei obiective de o importanţă deosebită în Bucureşti, respectiv sediile Televiziunii Române, Casa Radio şi Palatul Telefoanelor.

Eu am fost repartizat la Corpul de Gardă al Televiziunii, unde avea sediul şi conducerea Companiei I.
Comandantul Companiei I era lt. DIŢIU MIHAI, adjunctul comandantului era lt. maj. GIUHAT FILIP. Alte cadre erau lt. Mălureanu Ion, sg. maj. Buligatu Nelu, sg. maj. Făinaru Alin, sg. maj. Făinaru Cătălin, sg. maj. Sîrbu Cristian, sg. maj. Fărcăşanu Florin etc.

După circa 2 (două) zile de acomodare cu programul GÃRZI, am început să execut serviciul de santinelă pe perimetrul obiectivului, iar ocazional efectuam și servicii la P.C.A.-urile de interior 4 și 6 (situate la capetele holului EMISIE) când unul din cadrele active lipseau din diferite motive.
Ţin minte că începând cu 16.12.1989 s-a modificat Planul de Pază al Gărzii şi programul serviciilor, în sensul că efectuam serviciul de santinelă 6 ore program, 6 ore repaus, iar cadrele active erau consemnate la sediul companiei.

Din ziua de 21.12.1989, împreună cu alţi colegi din Corpul de Gardă, precum şi cu alţi militari de la o unitate militară din Băneasa (tot a Ministerului de Interne) am fost trimişi să executăm pe timp de noapte paza şi apărarea Televiziunii din dispozitivul amplasat pe clădirea CORP STUDIOURI (lângă Turnul Redacţional).
Practic, ziua efectuam serviciul de santinelă pe perimetrul Televiziunii în programul 6 ore cu 6 ore, iar noaptea nu mai intram în Corpul de Gardă, ci stăteam pe acoperişul clădirii Corp Studiouri.

În noaptea de 21/22 decembrie 1989 am tras cu arma din dotare, peste Calea Dorobanţi, în casele situate pe această stradă. Arăt faptul că am primit ordin să tragem în acele clădiri întrucât acolo ar fi teroriştii. Personal, în momentele când nu se trăgea din partea noastră, am auzit zgomote de focuri de armă dinspre acele clădiri. Noi, militarii de la unităţile M.I. eram sus pe clădirea „Corp Studiouri” iar jos, în curtea Televiziunii, erau militarii de la unităţile M.Ap.N.

Pe data de 22.12.1989, în jurul orei 11:30-12:00, eram în postul de santinelă nr. 5 (4 era la Poarta Dorobanţi, iar 6 era la Poarta Pangrati) şi aveam asupra noastră muniţie de război. Cu puţin timp înainte de a trece pe deasupra Televiziunii cele două elicoptere în care se afla fam. Ceauşescu, dl. lt. maj. GIUHAT Filip a venit pe perimetru împreună cu alţi colegi (nu mai reţin exact cine erau) şi a strâns toată muniţia de război pe care o aveam asupra noastră şi a dus-o, cred, la Corpul de Gardă. Noi am rămas în arme cu încărcătoare goale, fără muniţie.
Aşa cum arătam mai sus, în jurul orei 11:30-12:00 au trecut pe deasupra Televiziunii cele două elicoptere în care se afla fam. Ceauşescu.

După un timp foarte scurt, nu mai reţin exact, am deschis porţile Televiziunii, astfel încât revoluţionarii care protestau la porţi au intrat în Televiziune.

În acele momente eram acolo în curte şi m-am îmbrăţişat cu civilii care ne mulţumeau că nu am tras în ei.
În noaptea de 22/23.12.1989 am fost tot pe acoperişul clădirii „Corp Studiouri” şi împreună şi cu civili, care nu ştiu de unde, dar unii aveau şi arme, am tras în clădirile situate pe Calea Dorobanţi, vis-a-vis de Televiziune.

În dimineaţa zilei de 23.12.1989, tot în jurul orei 12:00, nu mai reţin exact ora, dar ţin minte că era soare şi cald afară, a trecut pe deasupra noastră un elicopter. Personal am văzut că în elicopterul care avea trapa deschisă, se aflau două persoane îmbrăcate în combinezoane militare (cu frunze), cu căşti negre pe cap, care au tras înspre noi cu o mitralieră pe afet care era în elicopter. Gloanţele trase din elicopter au trecut la circa 5-7 metri de tălpile picioarelor noastre „muşcând” din acoperişul clădirii. Arăt faptul că noi eram în poziţia culcat, cu capul spre Calea Dorobanţilor. Am tras şi noi înspre elicopter, nu ştiu dacă l-am atins, dar acesta s-a îndepărtat foarte repede. După câtva timp elicopterul a revenit dar nu s-a mai apropiat de noi (prima dată fusese la circa 20 metri înălţime), ci doar a survolat peste Televiziune.

În noaptea de 23/24.12.1989 am primit ordin ca noi, militarii din Corpul de Gardă, să ocupăm holul care se află situat pe acoperişul clădirii „Corp Studiouri”, unde la acea vreme se aflau nişte laboratoare foto şi centrala telefonică a Televiziunii. Eram circa 12 militari şi un serg. maj. la un capăt al holului (Făinaru Alin) şi alţi circa 12 militari la celălalt capăt al holului cu alt sg. maj. (Făinaru Cătălin). Primisem ordin să aşteptăm în poziţia aceea venirea trupelor arabe de comando, susţinătoare ale regimului ceauşist şi la sosirea acestora noi trebuia să intervenim, să ieşim din acel hol pe acoperişul clădirii şi să tragem asupra lor. Toată noaptea am stat în picioare, aşteptând sosirea trupelor de comando, care de altfel, n-au mai venit.

Pe data de 24.12.1989 dl. col. Oană, comandantul dispozitivului în toată Televiziunea, a dat ordin ca noi militarii din Corpul de Gardă, precum şi militarii de la cealaltă unitate militară din Băneasa, să părăsim curtea Televiziunii şi să ocupăm casele situate împrejurul acesteia.

Revin şi arăt faptul că, nu mai reţin exact, dar în noaptea de 21/22 sau 22/23.12.1989, unul din militarii de la acea U.M. din Băneasa care era amplasat tot pe clădirea „Corp Studiouri”, dar pe latura dinspre Turnul Redacţional, a fost împuşcat în piept şi a decedat. Nu ştiu cum se numea acel militar.

Pe data de 24.12.1989, orele 16:00-16:30, împreună cu alţi camarazi, conduşi de lt. Mălureanu Ion am plecat în casele din jurul Televiziunii. Pe data de 24.12., 25.12. şi 26.12.’89 am stat într-o casă de pe str. Pangrati, iar în perioada 27.12 - 30.12.’89 într-o casă situată pe str. col. Blarenberg (strada se face din str. Zambaccian şi se înfundă în gardul Televiziunii). Pe colţ era o casă unde avea reşedinţă ambasadorul unui stat arab la Bucureşti. Am executat serviciul de santinelă la acea casă în nişte condiţii extrem de grele. Astfel, efectuam serviciul de santinelă 4 ore, intram apoi în casă alte 4 ore, dar bocancii (uzi, pt. că ninsese mult) rămâneau afară astfel că după patru ore îi luam în picioare uzi şi îngheţaţi şi efectuam serviciul de santinelă încă 4 ore.

Această stare de lucruri se datora faptului că persoanele care locuiau în casă (doi bătrâni) nu ne dădeau voie să intrăm încălţaţi întrucât făceam murdar.
Din câte ţin eu minte, aşa ni se spusese, comandantul dispozitivului nostru era maiorul OTOBÎCU.
 
Pe data de 30.12.1989 ne-am reîntors în Corpul de Gardă, iar noaptea de Anul Nou 1989/1990 am „petrecut-o” în P.S.P. nr. 4, lângă poarta Dorobanţi a Televiziunii.
Am participat la paza şi apărarea Televiziunii şi în lunile care au urmat, la evenimentele din ianuarie 1990, 13-15 iunie 1990.
 
Practic, eu am plecat din Corpul de Gardă a Televiziunii pe data de 21.09.1990 cînd am trecut în rezervă.
Arăt faptul că în perioada 16.12.-24.12.1989 m-am aflat tot timpul în sediul Televiziunii şi nu am fost implicat în luptele de stradă şi în alte acţiuni de represiune a populaţiei. Dimpotrivă, aşa cum am arătat mai sus, am permis accesul liber al revoluţionarilor în Televiziune în data de 22.12.1989 şi nu a decedat nimeni cu această ocazie.
 Atât declar, susţin şi semnez personal, cele relatate de mine corespund adevărului.
NIŢU TIBERIU MIHAI

Soldat în termen, Tiberiu Niţu a tras cu arma pentru că i s-a ordonat să o facă. Am fost unii însă, în aceeași situaţie cu el, care n-au făcut-o. O asistentă medicală de la Spitalul Judeţean din Timișoara își amintea despre ziua de 17 decembrie 1989: „Ceva ce n-o să uit niciodată. Pe la orele optsprezece a fost adus un soldat, un băiat frumos, înalt, bine făcut. Era împușcat în braţul stâng. Plângea. Am încercat să-l liniștesc, el plângea încet, mai mult în sinea lui, răspunzându-mi doar într-un târziu: „Nu, doamnă, nu de durere, nu din cauza rănii plâng, ci pentru că o să mă împuște. O să mă defere Tribunalului militar și o să mă condamne la moarte, pentru că am refuzat să trag în oameni...” (Titus Suciu – „Reportaj cu sufletul la gură”). 

Nu toţi oamenii au curaj și tărie de caracter. Ȋnsă Tiberiu Niţu, în declaraţia din Dosarul Revoluţiei, recunoaște că a tras și fără ordin, cot la cot cu civilii înarmaţi. „În noaptea de 22/23.12.1989 am fost tot pe acoperişul clădirii „Corp Studiouri” şi împreună şi cu civili, care nu ştiu de unde, dar unii aveau şi arme, am tras în clădirile situate pe Calea Dorobanţi.” Ȋn acele zile, în zona Televiziunii din București au fost uciși 62 de oameni, majoritatea împuşcaţi. Nimeni nu va mai știi vreodată cine a tras în ei!

Ȋn 1996, Tiberiu Niţu a primit certificatul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Remarcat prin Merite Deosebite”. Dar și 8000 mp de teren, drept recompensă. La 26 de ani de la Revoluţie, el a rămas același soldat, care trage la ordin.