Titus Corlățean, detalii revoltătoare în cazul Bodnariu: E un abuz, autoritățile norvegiene au rupt cu brutalitate copiii de familia lor. Oriunde în lume așa ceva este infracțiune și este pedepsit de legea penală

Cazul familei Bodnariu, căreia autoritățile norvegiene le-au luat cei cinci copii, continuă să stârnească reacții pe rețele de socializare și luări de poziție ale unor oficiali români.
Românii din țară nu au rămas insensibili, organizând sâmbătă, la prânz, un protest în fața Ambasadei Norvegiei la București.
Drama familiei de origine româno-norvegiană, căreia i-au fost luați cei cinci copii de către protecția copilului din Țara Fiordurilor, a fost subiectul tratat la emisiunea Universul credinței de la TVR, moderată de Rafael Udriște. Unul dintre copiii familiei Bodnariu ar fi spus la școală că părinții ei o lovesc uneori. În acest caz ar fi implicată și o învățătoare, care ar fi sesizat autoritățile, reclamând că părinții își îndoctrinează copiii. Aceasta, după ce una dintre fetițe a cântat la școală un cântec religios.
Un caz care a șocat opinia publică românească, fiind vorba și despre un copil de trei luni, care este alăptat.
Senatorul Titus Corlățean, invitat la Universul credinței: "Protecția copilului este o instituție de care se tem și norvegienii, ca nu cumva un vecin să sune la Poliție și să reclame vreun "abuz". Sunt mii de copii rupți de părinții lor în ultimii ani, mai ales familii venite din străinătate. În cazul Bodnariu, este vorba despre o familie cu tată român și mamă norvegiană, copiii fiind rupți cu brutalitate și plasați nu știu pe unde, acum lucrându-se, din câte știm noi, la plasarea spre adopție. Fără nici un fel de anchetă socială serioasă, fără ca acești inspectori să vorbească cu familia la ei acasă, cu vecinii, și nu într-o secție de poliție.
Interesant este că sesizarea inițială s-a făcut telefonic, a fost înregistrată, pentru ca ulterior directoarea, văzând cum evoluează lucrurile, să revină, să spună acestui serviciu că este o familie bună, că părinții au grijă de copii. Această a doua revenire nu a fost luată în considerare. Mecanismul s-a pus în funcțiune în mod brutal și sunt abuzuri de procedură: două dintre asistentele sociale aparținând acestei instituții au avut o discuție separată cu mama copiilor, sfătuind-o să depună plângere că tatăl are un comportament violent și "atunci vom putea rezolva problema. Îți dăm copiii înapoi, îi plasăm cu tine separat și practic tatăl este cel incriminat." Oriunde în lume așa ceva este infracțiune și este pedepsit de legea penală".
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Subiecte: Cazul familiei Bodnariu
Organizații: Televiziunea Română (TVR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)