Toboșarul trupei Goodbye to Gravity a murit. Aeronava care îl transporta în Elveţia s-a întors la Bucureşti

Toboșarul trupei Goodbye to Gravity a murit. El trebuia internat la o clinică din Elveția, dar starea lui s-a înrăutățit brusc, așa că aeronava care îl transporta la Zurich s-a întors din drum. Tânărul a murit la București, anunţă b1.ro.
Bilanţul tragic a ajuns la 45 de morţi.
Conform sursei citate, echipa medicală care îl însoţea pe Bogdan Enache a decis ca aeronava să fie întoarsă din drum.
Aeronava de tip Cessna Citation a Inspectoratului General de Aviaţie, care trebuia să-l transporte pe Bogdan Enache, la o clinică din Zurich, Elveţia, a decolat de la Bucureşti, duminică, în jurul orea 16.20, conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, citat de Mediafax.
"Pacientul, care până în prezent a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, va fi asistat pe timpul zborului de o echipă mixtă de cadre medicale organizată de SMURD", se preciza duminică după-amiază, într-un comunicat al MAI.
Directorul medical al Spitalului de Arşi, Cristian Niţescu, a declarat, duminică, faptul că se fac demersuri ca doi dintre pacienţii spitalului să fie transferaţi în Elveţia, respectiv în Finlanda.
"(...) Pentru doi se fac demersurile pentru a pleca unul la un spital din Zurich, din Elveţia, şi unul în Finlanda (...)", a spus el.
Pe același subiect

Pr. Arhim. Mihail Stanciu: Semnal de alarmă pentru părinți. TikTok, rețelele sociale și un fenomen „nou”, grav și exploziv: „ticurile” incontrolabile și molipsitoare la adolescenți. VIDEO

ATENȚIE, PĂRINȚI! Copil din România se sinucide după o „provocare” pe TikTok. STUDIU-AVERTISMENT: Smartphone, TikTok, Instagram - Dependență, Pornografie, Suicid (V)

Av. Gheorghe Piperea: Recensământul hibrid (online + față în față + radio-șanț) s-a terminat cu un eșec răsunător. Este cazul ca vinovații să plătească - nu numai cu funcția, ci și cu averea

„Avorturile totalitariste” ale lui Vasile Bănescu au dat 1000 de vieți în Polonia. Nici o crimă nu poate fi „justificată medical”. VICTORIE MAJORĂ PRO VITA!

Ultimele minute ale lui Archie Battersbee, intrat în comă după o „provocare” pe TikTok? CEDO a respins recursul părinților în care aceștia cereau blocarea deciziei sistemului britanic de a fi decuplat de la aparate

Pr. Ioan Istrati: LEAGĂNUL DE LACRIMI
Recomandările noastre
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: Ministerul de Interne
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)